Despre autenticitate
,,Dacă o albină plonjează din greșeală într-un morman de gunoi, va căuta o floare. Dacă același lucru i se întâmplă unei muște, va ieși deasupra unui… ” , îmi explică o cunoștință cu care m-am împrietenit la Sinaia. Am împărtășit împreună gânduri și istorii despre pozitivitate, călătorii, oameni și despre energia pe care Sinaia ne-o dă, ca să putem continua menirea noastră în viață, să ne putem împlini până la capăt, destinul. Pentru că de energie pozitivă ducem lipsă, nu de bârfe și răutăți. Nu mă interesează nici care cu cine s-a combinat, nici al cui bărbat este cutare și nici dacă X sau Y e securist/ă sau neamuri cu vreunul. Oare nu am evoluat încă din stadiul incipient de larvă care nu știe încotro să o apuce și pe cine să mai dea vina, ca apoi să ia rolul victimei? Când devenim în sfârșit fluturi, ca să lăsăm în urmă coconul uscat și să zburăm departe de discuții intense și fără noimă? Când ridicăm ștacheta intelectului pentru a avea o discuție coerentă despre noi și alții, care să adauge ceva pozitiv moralului nostru? Când vom învăța să trăim și pentru noi, nu numai pentru alții?
Trăind în societate, trebuie să îi respectăm normele, legile și regulile. Încastrați însă într-un zid al pretinsei morale (creată, de multe ori, de cei mai păcătoși, care se știu cu musca pe căciulă sau de cei invidioși) chiar înainte de a încerca să zburăm de pe culmea realizărilor noastre, spre alte orizonturi, nu mai putem să fim fericiți cu cei care am deveni, nu ne mai recunoaștem. Avem, deci, trei alternative: să acceptăm rolul de victime sau învinși, suportând flick-ul peste nas dar de unii, să ne înconjurăm cu oameni falși, care ne fac să ne simțim momentan bine, de dragul de a aparține, sau să facem tot posibilul să fim noi înșine, pentru a fi fericiți.
Trebuie să fie tare obositor să încerci să placi tuturor în orice moment, să lași ștacheta jos, pentru că e mai comod și să premiezi mai mulți cu ,,merge și așa’’. Aflată la polul opus și datorită experiențelor pe care le-ai trăit, instinctul îți spune că știi mai mult, înțelegi mai în adâncime și mintea ta educată refuză să accepte compromisuri sau jumătăți de măsură. Decizia de a fi tu însuți te poate pune în situații delicate, în care trebuie să dai explicații și justificări, vei fi a square peg în a round hole. „Individul a trebuit întotdeauna să se zbată ca să nu fie copleșit de presiunea tribului. Dacă încerci asta, vei fi singur de multe ori și deseori înspăimântat. Dar niciun preț nu este prea mare pentru privilegiul de a fi propriul tău stăpân”, scria Nietzsche.
În urmă cu ani de zile, BBC-ul a realizat un documentar despre obiceiurile aproape tribale ale englezilor: mașinile scumpe pentru a etala, dusul la pub pentru a fi în compania prietenilor sau a oamenilor de afaceri, jucatul golfului pentru a lega alte afaceri și pentru a arăta că poți, cumpăratul unei case într-o altă țară, pentru a vorbi despre vacanțele în străinătate și vânătoarea cu ogari a vulpilor (care erau destul de inteligente ca să îi extenueze și pe călăreți și pe câini), în compania membrilor masoni cu fortărețe de case și temperament pe măsură. Ei erau, prin aceste metehne, ei înșiși, împăcați cu destinul și mai siguri pe ei, din acest motiv. Este aceasta rezultatul programării sociale, al așteptărilor de genul: familie, copil, serviciu sigur, casă, mașină sau al deciziilor proprii? Sigur că realizarea socială creează auto-estimă, dar care îi este finalitatea? Pe cine, de fapt, vrem să mulțumim? Pe alții? Societatea?
Presiunea celor din jur conduce la exagerarea efortului financiar, unii devin show offs de dragul de a arăta că ,,they are worth it’’ (și nu ne referim la o simplă vopsea de păr). Tocmai pentru că pot (financiar), încep tribulațiile generozității prost interpretate, dezamăgirile, frustrarea. Treptele ,,devenirii sociale’’ sunt obositoare dacă la capătul lor nu găsim fericirea. Mulțumitul unuia și al altuia, dar nu și pe noi, nu mai are sens. Motivația, care inițial a fost una monetară și de acceptare de către o societate căreia îi pasă de ceea ce arăți și nu cine ești cu adevărat, își pierde aura de început. Devii robul banului, uitând că dacă ai mai mult, cheltuiești mai mult. Nu te mai regăsești. Reevaluezi scopul inițial. Musca aceea din poveste este mulțumită cu starea de fapt, nu caută alternative și nici soluții, nu are nici etica schimbării, ci cultura fricii endemice. Probabil că nici nu știe diferența, pentru că a călătorit în jurul mormanului de gunoi, căutând un mediu cosy și familiar. Albina, în schimb, învățată altfel, caută soluții, preferă un anturaj mai elevat, un mediu propice schimbării, o floare din care să extragă nectarul și să producă mierea aceea de culoarea chihlimbarului, care ne vindecă și ne face viața mai frumoasă.
Când eram mică, auzeam mult vorbele acelea: ,,ce naște din pisică, tot șoareci mănâncă”. Este posibil să fim influențați de ceea ce vedem în jurul nostru. Slavă Domnului, am văzut și am trăit multe în comunism, unele întâmplări ne-au lăsat cu sechele: abuzurile, nepotismul, pericolul pierderii celor dragi. Eram condiționați cum să gândim sau – și mai frustrant – să nu gândim deloc. Genele sunt și ele decisive, dar depinde de noi să ne păstrăm bunul simț și să alegem calea dreaptă. Când vine momentul de răscruce și trebuie să înotăm împotriva curentului, demonstrăm cu adevărat cine suntem.
Realizez cu tristețe că multe dintre structurile sociale din țara în care m-am născut nu s-au schimbat și unii oameni, produsul lor, încă vor să te intimideze. Uneori este vorba doar de o privire ,,up and down’’, așa, precum câinii care își marchează teritoriul. Alteori este refuzul de a rezolva o chestie logică sau de a ajuta pe cineva aflat în impas. Sunt programați ca pe vremuri, dar se laudă că sunt europeni cu pafta. A fi european nu înseamnă numai a trage foloase și a te plimba prin alte țări, ca apoi să te lauzi pe unde ai fost, sau să critici: ,,dă-i dracu’, nu au nici micii noștri și nici țuica noastră” sau ,,castelul lor era chiar în centrul orașului, în loc de undeva pe munte, ca la noi’’. Regulile conviețuirii sunt impuse de alții care ,,știu mai bine’’ și profită de câte un cuvânt care invită la nereguli, ca ,,dar‘’ (într-o lege) sau o impoziție.
Aflată la Sinaia cu o prietenă de-a mea, și ea târgovișteancă în suflet și în gând, descopăr că parcarea de lângă hotel, deși plătită pentru 24 de ore (de la 8 pm până la 8 am este gratis), de fapt se calculează de către autorități și paznici, drept orele rămase până la 8pm, adică ziua în curs. ,,Cu atâtea licențe și diplome universitare între noi, chiar nu o putem calcula singure?’’ – o provoc. ,,24 de ore înseamnă 24 de ore în orice limbă’’. Surâde. În final, trebuie să capitulăm în fața celebrului ,,așa e la noi’’. La noi ca la nimeni. Acesta este un exemplu din multe.
Poliția care închide ochii sau nu are timp să reacționeze când nebuni cu păcănitori (citiți mașini abilitate, pe mulți bani, să facă din motor un zgomot infernal) conduc după miezul nopții sau chiar în timpul zilei (sub pretextul aducerii la locul de display) cu viteze maxime, punând în pericol viața pietonilor adulți, însoțiți de copii fără vină și deranjează liniștea turiștilor veniți la odihnă. Zilele de festival de raliu organizat la Sinaia au trecut de mult, dar proprietarii acestora vor o ultimă picătură de adrenalină. Nu poți să le iei nici matricola (probabil și ea ,,abilitată’’), pentru că nici măcar nu îți trece prin cap că așa ceva este posibil. One last broken song de păcănitoare care sperie turiștii și localnicii, într-o stațiune montană…
Evoluția nu înseamnă un mimetism perfect. Înseamnă să iei decizii care să te scoată pe tine și pe alții la liman și să găsești platforme pe care să poți acționa simultan cu alții, în loc să aștepți să facă ei primul pas. Ești singur numai când decizi să fii astfel. Singurătatea te ajută uneori să meditezi la cum poți să devii varianta ta cea mai bună. Ai nevoie de acele momente ca să reevaluezi regulile jocului și, folosindu-te de proaspăta regăsită liniște interioară, să redevii tu, cel autentic, să te încarci de energie pozitivă pentru a-ți împlini, mai departe, destinul hărăzit. Adevărul descoperit de tine va avea rolul unui demers eliberator. ,,Numesc trăire a vieţii această calitate de a vibra în jubilare, această abundenţă vitală şi fremătătoare, această profunzime gravă, acest dinamism plin de forţă şi de putere care se află în fiecare în momentul conceperii sale”, scrie Jacques Salomé în cartea sa, ,,Curajul de a fi tu însuți’’.
„Singurătatea nu te-nvață că ești singur, ci singurul…’’, afirma, pe bună dreptate, Emil Cioran.
Iuliana RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
