EDITORIALUL DE MIERCURI – Iuliana RICH – Târgovișteni în suflet și în gând

O taină vie  

   O casă de patrimoniu nu este decât o operă de artă,  fără oamenii care locuiesc în ea și poveștile inspirate de destinele lor. Îmi aduc aminte de râsetele copiilor care jucau șotronul pe strada dintre Primărie și Casa cu zodii. O simbioză între o clădire sau o uliță nu ar avea vreo semnificație, fără drama și  încântarea unei vieți trăite. Taina sentimentului că te-ai născut acolo, că ai zidit ceva, taina părinților care te-au crescut și te-au făcut om, cea a primelor iubiri sau a lecțiilor din adolescența frugală, trăită într-un sistem în care coana sau nea cutare erau turnători la Securitate, iar conversațiile îți erau ascultate la un receptor care păcănea de la un microfon ascuns în el. Cum tata avea foști elevi la Miliție, era informat. Nici bătut nu a fost când vorbea împotriva regimului comunist.

   Se vorbește prea ușor de verticalitate, ca și cum ar fi un moft sau un păcat. Nu te integrezi. Nu te dai cu vremurile. Ești dificil. Pe de altă parte, suntem sfătuiți de psihologi și influencers să facem coaching și să trăim autentic, să fim onești cu noi înșine și să învățăm să ne cunoaștem mai bine, să găsim un scop și să trăim mai profund, înconjurați fiind de mulți care așteaptă un quick return pentru un efort limitat. Un blogger care vrea să își păstreze principiile, scrie în articolul său online, ,,Verticalitatea  la români’’:  ,, (…) românii se vând, te vând sau renunţă la principii pentru un blid de ciorbă şi o bucată de pâine. Nu mă credeţi? Urcaţi-vă în maşină, daţi o fugă în primul sat de lângă Bucureşti, intraţi în cârciumă şi ascultaţi ce vorbeşte lumea. O să constataţi că toţi de acolo îl înjură pe primar. Acelaşi primar pe care îl vor vota „in corpore” la următoarele alegeri, după ce au fost „omeniţi” cum se cuvine.”

   Pentru funcții și joburi, vor cădea în păcatul lui Iuda. Am trăit suficient ca să îmi dau seama că a renunța la principiile tale înseamnă a renunța la tine. Am cunoscut direct sau mi s-a povestit despre intelectuali deosebiți care nu au renunțat și au plătit prețul; și-au distrus nu numai cariera, ci și liniștea și viitorul întregii familii.  Când bunicul meu, preot care votase cu liberalii, fusese torturat și omorât la Canal, copiii au avut mult de suferit.  Vulnerabili în fața autorităților, dați afară din școli și declarați ,,chiaburi’’, cu greu au putut să își croiască un drum. Statutul de paria nu este unul ușor de dus, l-am trăit și eu. La fiecare pas ești urmărit, pârât, ironizat, judecat, pedepsit. Vezi cum, în jurul tău, alții au făcut o adevărată carieră din nenorocirea ta. Abuzuri cu duiumul… Proștii și-au asumat meritele. Standardele au fost luate în derâdere. Pupinul este glorificat. Și-atunci, de ce mai credem în oameni, în locuri, în ulițele memoriei și amintirile colective? De ce încă mai vrem să facem ceva pentru cei care mai cred în bine, care au pasiunea de a scrie despre această memorie colectivă și de a o păstra? Pentru că rezonează cu noi, pentru că ne închinăm la scânteia credinței că încă se mai poate face ceva, până când intervine uitarea. Uitarea care ar însemna ștergerea propriei identități.

   ,,Duminică seară am dat o fugă până la Mega. Acolo, toată lumea cuminte, cred că deja mă recunosc şi se poartă cum făceam noi la şcoală, când veneau comisiile de la Inspectoratul Judeţean să asiste la ore, toţi elevii stăteau cuminţi în bănci si cu mâinile pe sus. Tot aşa şi la Mega, unul n-ar mai face ceva ieşit din comun ca să am şi eu de un articol sau două’’, scrie amuzant același autor de blog. Știrea aceasta trebuie însă să reflecte experiența altora, ca să fie citită. Atâta vreme cât mai credem în oameni și în virtute, nu e totul pierdut. Nu scriem numai pentru a provoca o reacție, ci și pentru a ne înțelege mai bine semenii. Aflăm și alte puncte de vedere și învățăm unii de la alții. O mărturie în plus… O scrisoare descoperită în podeaua unei case…

   Situația internațională progresează rapid, prietenii mei venezolani se bucură că se vor putea întoarce acasă. Votanții mexicani ai lui Trump, cărora li se promiseseră inscripțiile bilingve, publicații în Spanglish și oportunități și drepturi egale cu americanii non-hispanici, nu știu ce să mai creadă. Au fost -judiciar-  flexibili, l-au votat. Cum rămâne cu etica promisiunilor electorale? Când am evoluat ca homo sapiens, am învățat să gândim, am evoluat pe scară civilizației, am acumulat cunoștințe și bunuri și am uitat că omul este măsura tuturor lucrurilor. ,,Doar atât și privindu-mă ca om îmi dau seama ce-nseamnă verticalitatea. A fi om vertical. A fi om moral. Pornește din os, din schelet și se simte în comportament. Cât de mult am complicat chestia asta!’’ – scrie cu preocupare Eugen Istodor în articolul său , ,,Omul mai are tupeu să spună că-i vertical?’’ Unii nu mai caută sensul vieții, afirmă el. ,,Băi, ți s-a dat verticalitatea, superba verticalitate! Mă lași? Ce-i asta? Ce-mi iese mie la afacerea asta? Nimic. Nimic, nu se poate? Nimicul cât costă? Dă-mi un link să știu dacă mă bag sau nu.’’ Verticalitatea condiționată de favoruri… Friends with benefits… În urmă cu 65 de luni am hotărât să formez propriul grup de suflet pe Facebook, Târgovișteni în suflet și în gând. ,,Trebuie să te gândești că mulți te vor întreba ce le iese de aici’’, m-a prevenit fratele meu, și el de multă vreme stabilit în străinătate. ,,Ce pretenții ai de la aceste programe?’’, m-a întrebat Cristina Groza, pe atunci inspectoare, înainte  ca eu să lansez din Cardiff, cu o prietenă tot profesoară, programele Erasmus cu guvernul velș, în 2016. ,,Niciuna’’, i-am răspuns,  așa că și le-a însușit ea. Verticalitatea a fost recompensată cu trădarea. Orice e gratis, nu este apreciat.

   Noi, cei care încă mai avem principii și standarde valabile în orice țară civilizată (pentru că ele izvorăsc dintr-o educație temeinică și o genetică a curajului) vom continua să credem în ceilalți ca noi. Omul sfințește locul atâta vreme cât este a doer, not a talker. Pentru noi, Târgoviștea nu este numai un oraș unde istoria celor 33 de voievozi se împletește cu modernul de azi, ci și un loc de suflet unde memoria noastră colectivă va da naștere în continuare proiectelor și mărturiilor scrise și vorbite de cei care cred în ea, pentru cei care vor să știe taina începuturilor. O taină vie…

Iuliana  RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…