EDITORIALUL DE MIERCURI – Iuliana RICH – Târgovișteni în suflet și în gând

Războiul cu noi înșine  

   Unii sunt mai orizontali („fericiți cei săraci cu duhul, căci aceia vor moșteni împărăția cerurilor” cita mama), alții mai vulcanici, unii așteaptă să vină destinul la ei, alții îi vin în întâmpinare. Între aceste alternative, decidem cine vrem să fim.

   Mă aflu în trenul spre Brașov (nou, nu de fițe, dar super curat, cu prize și toaletă cu ușă hidraulică) și sunt, fără să vreau, martora unei conversații tată-fiu. ,,Filosofie? Ăsta e cursul pe care vrea să-l facă?” exclamă neîncrezător, tatăl, probabil referindu-se la un prieten al copilului său. ,,Ce să facă cu ea?” ,,Eu știu?” zâmbește fiul și îi mai oferă ceva detalii. Poate că el vrea să devină doctor. Poate părinții băiatului consideră că numai aceasta este o carieră adevărată. Sau inginer, ori astronaut care să lucreze la NASA.

   Mă uit spre ei cu, ceea ce numește fata mea, fața mea de profesoară și schimbă subiectul. Să le explic ce înseamnă să studiezi filosofie? Deși nu a fost o materie care să ia locul celor 10-15 feluri de chimii pe care le-am studiat pe parcursul carierei mele universitare, la Institutul Politehnic de la București, m-a învățat multe: să gândesc critic, să analizez ramificațiile celui mai importante concepte care ne conduc viața și anume acelea de cauză-efect, relația mea cu religia și cu Dumnezeu și cu restul lumii și să mă înțeleg mai bine pe mine însămi. Acestea sunt doar câteva exemple. În anul doi de facultate am obținut premiul I la un concurs pe teme filosofice, organizat  între universități, la nivel național. Filosofia m-a ajutat să gândesc, mi-a oferit pârghiile intelectuale și emoționale necesare pentru a putea suporta moartea mamei la numai 59 de ani, fără să apuce să se bucure cu adevărat de realizările noastre.

   Dăm războaie cu noi înșine pentru a înțelege menirea noastră pe pământ, vocația noastră ca intelectuali și, mai ales, relația dintre noi și ceilalți. Dincolo de branduri și artificii, suntem noi înșine, goliți de orice pretenții și ifose.

   Aseară, când am coborât din trenul de Brașov la Sinaia, mi-au dat lacrimile. Era ca și cum veneam cu adevărat, acasă. Energia muntelui, precis, dar și conexiunea pe care o am de mulți ani, cu amintiri care mă ancorează în pământul țării, cărțile citite despre o Regină care și-a iubit  țara, despre un Rege care a refuzat tronul Spaniei, a câștigat războiul de independență împotriva unui imperiu care multă suferință a pricinuit atâtor popoare și a construit poduri, căi ferate, castele, simpozioanele internaționale ale Combinatului de oțeluri speciale, pentru care am fost interpret și traducător, cu efect de fluture pentru cariera mea…

    Războiul cu noi, cei care am plecat (eu, prin căsătorie) să trăim în alte țâri, să avem o familie și o carieră acolo, se dă mai ales când încercăm să înțelegem cărei țări îi aparținem, unde ne este loialitatea și dacă ne putem raporta la noile valori și, mai ales, la metehnele și legile nescrise ale țării căreia îi aparținem prin naștere. Ne dau peste cap comentarii precum cele ale unui domn care călătorește cu noi în trenul care se întoarce din Brașov: ,,Din ‘89 și până acum Vestul ne-a dat nouă toate hârburile lor. Nu ați înțeles.”  Afirmația aceea care îi face pe unii să creadă că au controlul vieții altora, deși suntem toți frunze spulberate de vântul puterilor politice care, dintotdeauna, prin alianță, au hotărât destine și și-au impus politicile de suveranitate…

   Nu sunt sigură ce ar fi trebuit să înțeleg, mai ales că nici nu mă angajasem într-un discurs politic fără rost. Mulți români însă iubesc politica, chiar dacă singura lume în care au trăit este cea de obârșie. Ei însă sunt experți în viitorul unei Uniuni Europene în care România, deși aflată în coasta Rusiei și a Ucrainei și este membră NATO, nu prea are un cuvânt de spus. Religia ne învață însă răbdarea, acea răbdare care construiește punți peste nesiguranța și vulnerabilitatea omului de bun simț și aroganța celor care dau cu teful. Domnul de lângă mine crede că cei care trăim în vest nu trăim acolo ca acasă, nu ne permitem confortul cu care ne obișnuise, chipurile, comunismul. De la gară până în Centrul istoric al Brașovului și înapoi, copii necăjiți și bătrânele cu fuste cusute tradițional mi-au cerut pe rând bani, mâncare sau un suc. Dacă le zâmbești când îți întâlnesc privirea, nu mai scapi. Așa că le dau și sarmale și covrigi brașoveni și niște bani.

   Am trecut și pe la măicuțele mele dragi de la Mânăstirea Dealu. Se roagă pentru noi. Poate ar trebui să iau în serios invitația de a petrece mai mult timp cu dânsele, să înțeleg că toate sunt trecătoare și că nimeni, nimeni în afară de Dumnezeu, nu are dreptul să fie judecător suprem. Când timpul curge altfel, când ne regăsim liniștea, când ne dăm cu adevărat seama că nu luăm nimic cu noi când ne dăm ultima suflare, vom fi mai fericiți cu noi înșine.

   Frumusețea trebuie să vină din interior, pentru că altfel totul este deșertăciune, pentru că nimic nu durează la nesfârșit. Prietena mea de la Galați, care a venit la Sinaia ca să petrecem weekendul trecut împreună, m-a sfătuit: ,,Să te rogi la Măicuța Domnului să te ajute și, dacă nu te ajută, fă cum crezi tu de cuviință”. Într-o lume în continuă schimbare, războiul cel mai greu, cel adevărat, îl dăm cu noi înșine, între ceea ce vedem în jur și conștiința noastră. În Segovia, în biserica în care a fost încoronată Isabela de Castilla, Regina catolică, se află un grup statuar în care Iisus este ținut pe brațe de Maria Magdalena, după ce fusese crucificat și dat jos de pe cruce. Dacă pui un euro într-o cutie, se aprinde lumina ca să vezi aceste statui. Imediat după ce a căzut moneda în cutie și s-a aprins lumina, niște spanioli tineri ne-au dat la o parte, ca să imortalizeze fotografic, grupul statuar. ,,Typical Spanish!”, a exclamat soțul meu.

 

Iuliana  RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…