Experimentul social
Buzz words foarte la modă… Face BBC-ul un program despre apucăturile tribale ale britanicilor: serviciu, lunch cu partenerii, o bere la pub-ul tradițional, apoi acasă la nevastă și la copii. Mai presus de toate: mașina, care conferă un (perceput de alții) statut social. Zbârnâie? Dă din aripi? Merge fără cheie și încărcată cu un super charger electric? Perfect. Începe experimentul social. Să vedem câți se vor uita la ea și te vor complimenta că ești tare și te-ai ajuns? Cause you are worth it.
Se merge mai departe. Un copil pe spectrum este încorporat într-o clasă de copii de ștabi. Va fi acceptat? No way! Ies părinții în stradă, fac scandal. Ce, adică copilul lor să aibă contact social cu acea creatură care nu ține pasul cu al lor? Să plece! Nu are ce căuta în clasa odraslei lor. Opinii galore. Am ajuns să nu mai avem încredere în nimeni, pentru că trăim într-un hunger game în care numai cel puternic (și care nu are grijă decât de ai lui) supraviețuiește. Darwiniști cu aplomb… Experimentul social are ramificații în mintea omenească. Suntem egali, dar unii sunt mai egali decât alții; ai unora sunt mai grozavi decât ai altora. ,,Știți ai cui sunt acești copii?” sunt întrebați cei care îndrăznesc să se plângă de metehne antisociale.
Merg la spital. Nu mai poartă nimeni nici mască, nici mănuși sanitare, nici măcar doctorii și asistentele. În salon, doi pacienți mai în vârstă tușesc de zor. Îmi pun masca. Ceilalți mă privesc ciudat, ca și cum sunt purtătoarea vreunui virus mortal. De câte ori ne îndepărtăm de tipare și de așteptări, de ceea ce este perceput că trebuie făcut și ce nu, devenim un experiment, ca în desenul animat cu the mad professor care nu intră nici el în tiparele prescrise.
Facem fapte bune gratis? Îi ajutăm pe alții for free? Suntem considerați ciudați și calificați drept fraieri. Experimentul social ia o altă dimensiune: lasă că are, de aceea face. Ca și cum la noi banii cresc în copaci. Educația este un experiment en si. Îmi aduc aminte de caricatura în care doi copii și un cățel experimentează cu ideea învățării. John (unul dintre ei) îi spune celuilalt: ,,Tony, o să îți demonstrez că într-o săptămână îl voi învăța pe Bob, cățelul meu, să fluiere.” ,,No way!” exclamă incredul,Tony. Și uite așa trece săptămâna. Cu great expectations in mind, Tony testează cățelul, dar Bob nu fluieră. ,,Păi n-ai spus că îl înveți pe Bob să fluiere?” întreabă Tony. ,,Am spus că îl voi învăța, nu că va învăța”, a râs John.
Mulți văd, puțini pricep, mulți le știu pe toate, deși nu înțeleg călătoria ta de suflet, nici curajul tău și nici efortul. Dar au cu siguranță o opinie. Și acea opinie devine (la urechile publicului) adevăr adevărat. Într-un celebru experiment efectuat în 1971, psihologul american Philip Zimbardo a creat o închisoare cu voluntari pentru a testa comportamentul indivizilor puşi în situaţia de a fi gardieni ori deţinuţi. În decurs de câteva zile subiecţii şi-au asumat complet noul statut, ca şi cum ar fi fost într-o închisoare reală, fapt care a condus la concluzia că poziţia în grup într-un anumit predicament schimbă cu totul comportamentul subiecților, scrie autorul blogului scientia.ro.
Squid game? Eu nu l-am putut urmări pe Netflix, pentru că îmi aducea aminte de unele răni din trecut, din comunism. Sadism. Intoleranță. Cadavre. Sânge. Un mondo cane. A avut appeal la tineret, care în general caută senzații tari și horror series. Îl jucau până și copiii de primară în curtea școlii: red light, green light… Și soțului meu îi plac experimentele sociale și îi place să testeze terenul. Anticipează. Se amuză, verificându-și prezicerile, științific. Când mă curta, venise la un moment dat la București pentru un program de restructurare a oțelului din România, organizat de PHARE… Eu eram interpreta la discuțiile lor. Era toamnă și Paul purta o pălărie de piele australiană (are o colecție) asortată cu haina. Îi venea bine. Pe lângă hotelul ,,Ambasador”, se oprește din mers și postulează: ,,Oare se uită așa de intens la mine lumea de pe stradă, pentru că respir aerul vestic (adică sunt sigur pe mine, în loc să stau cu capul plecat și mai și zâmbesc) sau pentru că sunt cu a young bird (adică eu)?”
,,Așteaptă-mă la hotel” (ne pregăteam pentru o întâlnire de afaceri cu Coopers and Lybrand), sugerează el, zâmbind. ,,Mă mai duc o dată pe Magheru, fără tine, ca să verific”. Se întoarce după vreo zece minute și declară: ,,Era din cauza look-ului meu de om din Vest sigur pe el”.
Experimentele sociale ne însoțesc la tot pasul: din momentul în care acceptăm prietenia vreunui colonel, care arată ca George Clooney și apoi ne spune că e scăpătat și are un copil de crescut (ca să pricepem că are nevoie de bani), când AI-ul preia informația și știe exact ce a vorbit prințul Harry cu tatăl său, regele Marii Britanii, la recenta întâlnire de la castelul Windsor, când presiunea rețelelor de web ne face să ne simțim necorespunzători, nici suficient de deștepți, nici grozav de frumoși și când spațiul privat ne este invadat de internauți și citim comentarii răutăcioase sau de-a dreptul mizerabile, scrise de oameni fără scrupule. Aici experimentul social are în vedere și numărul de ore pe care le petreci pe internet și dacă trebuie să îți schimbi dioptriile din acest motiv, oferindu-ți reclame de ochelari. Nici nu apuci să dai search la ceva, că deja ți se fac sugestii. Temu și alte internet outlets stau adiba să îți mai ia niște dinero pe produse de doi bani.
Interviurile sunt și ele adevărate încercări. AI-ul are o bază de date și poate procesa orice și oferi sugestii celor care angajează, dar nu poate acoperi toate nuanțele unei personalități. Nici măcar acești utilizatori de algoritme nu au un glob de cristal. Uneori este suficient să te întâlnești cu viitorul angajator pur și simplu aleatoriu. Depinde de tine de ce elevator pitch ești în stare. Aflat în compania celui pentru care vrei să lucrezi, ai un minut-două (poate chiar și mai puțin) să le explici cine ești, ce faci de moment, de ce ești în stare pe viitor și de ce să te aleagă, din mulțumea de candidați, tocmai pe tine.
Obișnuită cu schimbarea și provocarea intelectuală, dar și cu retorica soțului meu, îmi place să intru în fluxul conversației și să îmi șochez, un pic, interlocutorii. Fluența în mai multe limbi și trăitul în mai multe țări ajută. Întrebată de directoarea unui curs universitar postgrad al Facultății de Științe Umaniste din Cardiff, de ce vreau să fac cursul, i-am răspuns: ,,Este aceasta o întrebare retorică?” Filtrarea atâtor informații și imagini care ne inundă rețelele sociale în fiecare zi este laborioasă și presupune timp. Thinking skills, cognitive skills, critical thinking, wits. De toate avem nevoie când suntem supuși acestor experimente sociale care așteaptă un răspuns rapid și nu ne dau răgazul necesar pentru a procesa și înțelege aceste informații. Probabil că de aceea suntem sfătuiți în engleză să nu credem nimic din ceea ce auzim (just a hearsay) și numai jumătate din ceea ce vedem.
Iuliana RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
