Chimia dragostei
„Am să te aștept până te întorci la mine”, îi spune maiorul chinez, iubitei sale, în genunchi, închizându-i catarama pantofului delicat. O atingere suavă și roșeața ei din obraji, pentru că l-a recunoscut, deși pretinsese că își pierduse memoria într-un incendiu provocat și își asumase o nouă identitate. Aerul din jur era încărcat de un tumult de emoții delicate și o chimie între cei doi, care îți tăia respirația. Nu fuge niciunul de acest feeling, pentru că deep down, știu că iubirea lor este copleșitoare, derutantă, involuntară și irațională.
De pe două fronturi politice opuse, cei doi se iubesc în continuare. Ea comunistă înrăită și cu un frate de suferință care îi poartă sâmbetele, el organizator de țară, căutând stabilitate într-o societate în care revoluțiile schimbă și oamenii și echilibrul fragil dintre clase. Protagoniștii acestei frumoase povești de dragoste fuseseră anterior căsătoriți, pentru ca ea să-și salveze tatăl acuzat de corupție. El e bogat, frumos și răsfățat, ea e senzațională, serioasă și greu de cucerit. Încet, încet, cei doi se reapropie sufletește, pentru că scânteia iubirii lor încă mai mocnea. ,,Sufletele tind să se întoarcă acolo unde se simt acasă”, scria Hart. Chimia dintre suflete este faza inițială a unei relații și încercăm să o prelungim cât mai mult, pentru că ne dă un sentiment de mulțumire sufletească. Compatibilitatea devine mai târziu un factor, după ce hormonul tandreții ne-a oferit calm și stabilitate. Chimia inițială este trigger-ul și mintea nu mai gândește rațional. Intimitatea și atracția fizică produc un declic și ne lăsăm în voia sorții. Nu putem să nu iubim din cauza fricii de incompatibilitate. Abia când valul acela de surprinzătoare relaxare s-a unit la sol cu rațiunea, devenim mai temători.
În Spania partenerii civili se căsătoresc en regimen de separación de bienes, ca să nu moștenească datoriile partenerilor lor. El cu ale lui, ea cu ale ei. Gândit astfel, mariajul pare calculat până la ultimul céntimo și analiza și prepararea lui, oarecum egoistă. Napoleon a fost cel care a schimbat cursul relațiilor interumane, implementând regula generală că, indiferent de cât de urât s-au purtat cu tine la bătrânețe, nevasta sau soțul și copiii trebuie să te moștenească în părți egale. Legea napoleoniană le pedepsea pe amante și iubite și recompensa soțiile, chiar dacă mariajul fusese a sham. Se dezvoltă un sentiment de entitlement (li se cuvine, adică) și intervine lupta pentru bani. Care copil are mai multe drepturi decât altul?
Să nu banalizăm însă puterea dragostei. Vecina noastră Susana, care locuia aproape de casa noastră del campo ,,Iuli’’ din Ronda, nu a vrut să aibă copii cu soțul ei (căpitan de barcă și profesor de navigație part-time în Benalmádena, iar în restul săptămânii afacerist în Málaga), pentru că – spune ea – îi era teamă ca Francis să nu fugă cu bona (la niñera). Francis construía machete de avioane în timpul liber și era un autentic Peter Pan, înconjurat de nepoții de la cumnata și sora lui, care jucau tenis, alergau cu cei trei câini ai lor (retrievers botezați cu numele celebrilor mușchetari ai lui Dumas) sau se scăldau în piscina del campo. Viața lor curgea atemporal și părea… idilică. Susana, permanent în costume de baie și caftane, conducea ostilitățile și organiza barbacoas și nights out, iar su marido era un tip binevoitor și de gașcă. Acum câțiva ani însă, Francis a ,,fugit” cu prietena ei cea mai bună, deci teoria Suzanei a căzut. Nu știu dacă Francis voia copii, pentru că niciodată nu l-am întrebat, dar trebuie că voia altceva, dar nu avusese curajul să i-o spună Susanei. Aici a intervenit incompatibilitatea. A durat ceva ani de zile până când relația lor s-a rupt, dar Francis și-a găsit chimia cu o alta.
De fapt, majoritatea mămicilor de elevi ai mei, de la clasele private de engleză și de la cele de conversație din Colegio ,,Juan de la Rosa’’, au divorțat pe la 30 -40 de ani. De câte ori reveneam în vacanțe la casa del campo, aflam că o altă intima amiga divorțase. Cu beneficii, însă, casă, mașină, suport economic nu numai pentru copii, dar și pentru ea (care suferea ca single mother). Legea e bestială când vine vorba de copii și damsels în distress, precum Susana, childless, care a fost recompensată cu proprietatea în care locuiau.
Trăim pentru a iubi. Iubim pentru a trăi fericiți. Din momentul în care se petrece această chimie de cuplu, ambiguitatea a ceea ce va fi să fie este singura constantă. Intervine schimbarea, realizarea că nu mai trăiești pentru tine, ci pentru altcineva, așteptarea febrilă a unui telefon, a unui mesaj, a unei reîntâlniri, pentru a evalua ce este ceea ce cu adevărat contează. De ce îți sare inima? De ce simți că trăiești din nou, mai intens, mai profund? „Mințim dacă spunem că nu ne este dor de iubirea care îți dă un sens si îți crește aripi, că nu ne este dor de iubirea care îți promite să schimbe înfățișarea lumii, de vraja, de nebunia, de magia, de ploaia care poate să nu ude doi oameni care s-au regăsit, de pașii care te aduc aproape, de un chip, de mâna care mângâia doi ochi căprui… albaștri… negri… verzi…”, declară Iulia pe blogul ei, iulyam.art.ro. ,,Am păstrat, ascuns într-un colt al inimii, ecoul care cheamă foşnetul şi strălucirea trăirilor de altădată să împodobească tăcerea blândă a unei iubiri…”
Vrem să iubim cu pasiunea anilor pe care îi avem, căutând taina dragostei absolute. Avem nevoie să simțim tremurul sufletului și bătaia aceea rapidă a inimii. Durerea îndoielilor parcă nu își are rost, pentru că știm că, într-o bună zi, vom trăi din nou. Vom arde până la cenușă, cu toată intensitatea iubirii târzii, binemeritate. What a game! Să te știi dorit/ă, să fredonezi o melodie de dragoste sau să admiri un tango în Buenos Aires, care să te îmbie la senzualitate… O studentă de-a mea, harpistă, îmi spunea la o întâlnire de tapas, că nu există mai multă chimie decât într-un tango lasciv, dansat pe străzile capitalei argentiniene. Când începe muzica să cânte, sunt tocmai cuplurile mai în vârstă, cele care îl dansează cel mai bine, pentru că ele au cunoscut iubirea și s-au înfruptat din senzațiile unice trezite de ea. Mai mult decât atât, au răbdare cu ea.
Este o mare diferență între sexual și senzual. ,,Intim și universal, tangoul vrea să știe secretele noastre, dar nu și cum ne cheamă’’, scrie un blogher în ,,Conversația senzuală”. Tangoul este intim și universal, dar există o înțelegere că atunci când senzualitatea se schimbă în sexualitate, conversația se schimbă. Partenerul traversează linia imaginară între așteptări și realitate. Senzualitatea este plăcerea de a fi împreună, iar tangoul o exacerbează, pentru că pașii făcuți în doi sunt o demonstrație că vrem să vibrăm cu fiecare fibră.
În poză: Antonio Banderas și partenera lui de tangou, în filmul ,,Take the lead”…
Iuliana RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
