EDITORIALUL DE MIERCURI – Ioan VIȘTEA – Actualitate liberală…

Flutur pe o lampă chioară  

 

La Gheorghe Flutur contradicţiile încep chiar cu numele: să fii şi „gheorghe” şi „flutur” în acelaşi timp, adică să zgîrii şi să mîngîi urechea în egală măsură, ne spune cîte ceva despre omul din spatele cărţii de identitate. Privit din faţă şi în întreg, „gheorghe”e rubicond, plesneşte de sănătate, are aerul şi siguranţa răzeşului aflat în solda şi graţiile „voievodului”, principial nevoie mare, intransigent şi arogant atunci cînd îşi apără „parcela” cu care l-a împroprietărit în vremurile noastre partidul. Şi nu orice partid ci partidul-stat aflat la pupitrul de comandă al puterii mult timp, dibuit în zborul de flutur cu antenele bine orientate în depistarea locului numai bun de supt ori de muls. Cît despre miros, „gheorghe” ne arată că există specii de fluturi pentru care mirosurile grele nu contează, nu reprezintă un handicap în calea volutelor lor.

 

Ieşind din aria fabulei şi apropiindu-ne de personajul real, observăm că „fluturele” are, totuşi, două picioare, coate ascuţite cît cuprinde, are buzunare largi şi adînci, mîini bune de apucat, limbă catifelată cînd trebuie şi cu cine trebuie, repede transformată în raşpel, la nevoie, în bătăliile cu opozanţii cei răi, hapsîni şi cu „pliciul” în mînă cît e ziua de lungă. În plus, respiră prin toţi porii atmosfera terestră a intrigilor, a viciilor şi slăbiciunilor omeneşti ceea ce ne arată că în lupta antinomiei învingătorul e …Gheorghe. De altfel, paradoxal, cu Gheorghe mai mult decît cu Fluture, ca una din piesele insectarului, s-a prezentat Stolojan în Dealul Cotrocenilor la vremea raportului racolărilor. Era şi vremea căci Gheorghe tocmai fusese cuprins de un fior, de o derută curat existenţială ca orice pămîntean aflat la răscruce de drumuri cu palma streaşină dînd cu bobii încotro s-o apuce. De unde rezultă că toată cariera lui de slugărnicii şi „învîrtite”,nu doar folclorice, e numai rezultatul constrîngerilor la care s-a supus bietul om, de bunăvoie, pe calea asumării destinului. Un destin greu încercat, iată, prins între două molime cumplite abătute in ultimii ani asupra societăţii româneşti începînd de la vîrful instituţiilor statului şi pînă în arealul ogrăzii: ciuma portocalie şi „aviara gripa!” Ei, bine şi le-a asumat, le-a înfruntat cu bărbăţie, cu stoicism, cu neruşinare. Pe prima o celebrează în caligrafii potemkiniste cu blana oilor atîrnată pe dealuri, cu chiolhanuri poporanist-pedeliste sfîrşite cu hora pupatului pe funcţii şi pe contracte grase, un fel de Gura Humorului pe Fundul Moldovei. Pe cea de a doua a combătut-o, cum bine ştim, cu harcanul şi crematoriul dar mai ales cu puţin detergent picurat în apa de ploaie. (Elveţienii, mari „entomologi”, cunosc bine rezultatele miraculoasei alchimii bine ferecată în băncile lor „de date”!) Dacă nu se răstea cineva la el scoţîndu-l din psihoza autoindusă, probabil că şi azi mai dădea iama prin coteţele patriei pînă la victoria finală asupra păsăretului autohton. Ce vreţi, aşa e el, Gheorghe, odată ce larva se preface în Flutur, e intrepidul, e impetuosul de serviciu, e omul butaforiei : ia cu o mînă şi vrea să te facă a crede că ţi-a dat cu două; stabilitatea pentru el e “macră” nu “macro” iar sărăcia o nevroză bună de tratat cu aerul tare al promisiunii deşarte; asfaltul turnat pe moşia lui suceveană triplează valoarea reală a facturilor avînd şi însuşirile covorului fermecat; zăpada căzută cu tonele este doar un fundal de poveste; pădurile Bucovinei sînt pline de pitpalaci care imită întocmai tăietorii de lemne cu drujba. În acelaşi registru, o dată la patru ani, cu evlavia trucată şi chimirul plin schimbă blana de lup a vechilului cu patrafirul de partid de sub care strecoară, chiar în curtea mînăstirilor, suta de lei în palma mirenilor năcăjiţi.

 

. Amin! rosteşte Gheorghe, cu trufie, în barbă, i-am adus incă o dată pe drumul cel bun!

– Un penal! strigă strada. Un penal printre alţii.

– Un coţcar! parcă îl aud pe Creangă.

 

Chiar aşa! Un coţcar penal căruia i-au crescut aripi flutureşti atrase de lumina unei lămpi chioare care se va stinge curînd-curînd după ce îi va fi ars elitrele oportuniste.

 

                                           (Din volumul „Insectarul portocaliu”, Ed. Limes, 2012)

 

Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…