EDITORIALUL DE MIERCURI… ALTFEL – Ioan VIȘTEA – Un fel de tristeţe

Ci singuri sîntem călătorule la capătul drumului, vezi

sinucigaşul vis de noapte cum se topeşte în zorii vineţi?

 

Şi eu să mă-ntorc… preţul durerii ar fi

galben pămîntul să ne-nchidă în el lăcrimînd,

poala de tristeţe a nefericitei Marii,

unde îngerii sorb umede buze de cer ca şi cînd,

păsări de lut ar mai trece prin lume cîntînd,

vrajba sîngelui nostru aţipind trandafiri;

poate-au fost, poate n-au fost iubiri.

 

Poate, tată, şi noi am trăit

ninşi de pleoapa albastră-a tăcerii;

morţii noştri cuminţi pe la tîmple-au albit

şi pe tine te doare pe-ascuns miezul verii,

însă eu să mă-ntorc nu mai pot. Dacă plec,

fie-mi dorul mai lung decît drumul şi voi,

care altădată chemaţi dragul vostru zevzec

în ajunul jilavelor nopţi ameţite de ploi,

nu osteniţi cu-ntrebarea

dacă cel ce-a plecat mort e astăzi ori nu-i.

 

Doar atît să vă pară: că-n stele pîlpîie marea,

ca în vremea cînd greieri de rouă ţiuiau peste patria lui.

Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…