La Mahala, încet, încet,
înșelătoarea toamnă ne vine de hac…
Sori dulci se preling din borcanele cu dulceață;
un rîu de rubine clipocește anemic sub teasc.
Picior peste picior, în șezlong, în hamac,
vezi cum sîmbăta asta țața Manda împarte pomană,
– o să țopăie beată de fericire pe șine! -,
cum grădina vrea să iasă în șosea, lovită de mană,
și cum, deodată, noiembrie vine…
Nori grei, sinucigași, stau gata,
să-și taie-n streașina coclită beregata.
Vecina vinde țuică din prune la poartă.
După ce dă cu var sticlos în cerdac,
jumătate de Lună cade prin bozii ca moartă.
Țărani întorși de la bufet,
înumără de frunză rară ori de fîn cîștigul.
Sîrmele de curent, cosașii, graurii tac.
Trenul oprit în haltă,
debarcă din munți navetiștii și frigul.
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
