Alvițele ne-mpreunau aleile cu barba.
Deveneam ai vacanței în curs prozeliții.
Nebunul cu fluierul păzea cu sfințenie iarba,
să n-o atingă, cu tălpi de ciută, moi, îndrăgostiții.
În mansarde ploua. Trăgeam cu singurătatea în ciori.
Tot anul ne împinsese de la spate nevoia.
Pe cărțile poștale aplicam de un leu lipitori
și ne tratam cu verdele pădurii paranoia.
Familia Strauss amorsa în boschete fanfarele.
Pe terase, democrația se îneca în alcool.
Oxida pe alămuri cerul gurii și soarele,
furat de chelnerii în frac, cu protocol.
Se vindecau încet reumatismele, occipitalul și pleura,
cînd urșii intrară-n oraș jucînd giamparalele.
Dimineața, au confiscat țiganilor murele, zmeura,
și ne-au suit în primul tren de noapte geamantanele.
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
