O sută de ani mai tîrziu,
cerul se prăbușește-n penumbra salcîmilor, iată,
stele din inox cad cu o gravitație nouă;
lumina înflorește-n pămînt violete de Parma
din hîrtii creponate;
gara cu acari vinovați și drezine albastre
a fugit într-o noapte, pe șine,cu creneluri cu tot.
O sută de ani mai tîrziu,
se schimbă polii și sexul, garda, vitrinierii și
moda,
înțelesul privirii.
Un biciclist acrobat, din inimă, plămîni, splină,
nervi,carne și oase rănite,
se întoarce de la Maraton, pe frînghia subțire
a istoriei.
Pedalează… pedalează… pedalează,
pierde sînge într-un fel prea umam?
Nimic nu-l oprește. Pedalează… pedalează…
Cu ultimele puteri ar vrea să vestească
triumful săgeții în zbor, urletul țintei,
victorioase înfrîngeri, dar n-are cui, n-are cui…
Pedalează în gol printre oameni de paie, iubito…
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
