Este al timpului ce dezvăluie
cursul zilelor, nopților, ajuns la vărsare,
unde tu stai pe o scară de apă,
așteptînd să vină ultima glaciațiune…
Se schimbă coaja și lemnul, înțelesul sau felul privirii
și tot ce-n afară e primenire, cerc după cerc
adăugat patimei aceleiași creșteri,
nu-s decît vene îngroșate la tine pe tîmple și brațe.
Începi să înumeri pe degete, spui vorbe neînțelese
și apoi zici „pardon!”. Propozițiile tale
seamănă unele cu altele și încep cu cuvîntul „cîndava”,
cu toate că vei tăgădui că ai avut vreodată 20 de ani,
că vreodată ai pus semne distincte-n ferestre
pentru adierea de seară,
și energiile tale mișcau Carul Mare
prin grohotișurile Lunii…
Nu vei recunoaște decît muzica stelelor.
Încet, încet, te vei dezice de toate
declarațiile, comploturile, asasinatele, loviturile,
de Calul Troia, khmerii roșii și excesele stîngii,
de cei cîțiva papi și mai mulți președinți
pe care cu onoruri i-ai petrecut la groapă.
Ca Pilat vei avea de curate mîinile tremurătoare,
în stare doar să să mîngîie aceste creștete
acoperite cu puf,
ce nu-i sigur că sînt urmașii urmașilor tăi,
deoarece ei știu ce vor și încotro se îndreaptă,
de la prima udătură a fașei,
în timp ce ție douăzeci de secole nu ți-au adus
măcar o singură certitudine.
Și unul din ei, privind cum recompui
pe tastatura ultimei generații de calculatoare,
semnele runice, cuneiformele, sanscrita,
cum stai de vorbă cu vîntul în limba sicomorilor,
va spune: „Priviți,numai, ce caraghios e bătrînul!”
„Dați-i pace, va zice un altul,
nu vedeți că e cu capul în nori?”,
pînă ce norul va porni să se scuture,
fapt care, lor, nu le spune mai mult
ca o aversă teleprogramată.
Însă asta îți va aminti de o ploaie torențială
pe lacul Garda, pe vremea cînd vă învecinați
cu Republica de la Salo,
și-un mic șoarece rodea în vitrină
cașcavalul de ipsos…
Întocmai ca atunci, vei apuca vîslele leneșei bărci,
vei vîsli, vei vîsli cu aceeași fervoare
cu care altădată dirijai un cor de inimi
sub calota de gheață,
și numai după ce barca va atinge malul opus,
totul în urma ta va intra în normalitate…
Încă de-ai putea să auzi cum un munte de sare,
cicatrizează, pe urma-ți, locul unui nor scuturat!
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
