Omul ucis în noi
unor politruci
Avea trup de atlet și priviri ce îmblînziseră fiarele;
mîini cum niciodată un ram înflorit
n-ar fi putut ajunge la cer.
O casă cu ferestre deschise era creierul său
și-ntunecate frunzare, cu obloanele trase,
nu se-atingeau de lumina din el.
Bucuriile simple ale irepetabilei vieți avea,
mai înainte de sosirea anotimpurilor intoleranței
și sudoarea gudroanelor…
Iar acum este mort. Mort și nimic nu-l mai poate reînvia.
Veniți să vedeți Omul ucis în noi!
Tocmai se luase pe sine drept singurul,
adevăratul tovarăș de drum,
în fermentul ogoarelor coborînd patima zeilor orbi.
Tocmai aflase parfumul mirodeniilor, virginitatea Americilor
și numele certitudinii ori trecătoarelor spaime,
dăduse munților Lunii.
Tocmai șlefuia cu migala orfevrierilor sorții
rotunjimea planetei,
înfrigurat, ca pe cel mai de preț și mai vast continent,
peste tot, căutîndu-se.
Tocmai ieșea din arene și-o nădejde
mai tămăduitoare ca sarea
îi suda ligamentele inimii sale.
Tocmai iertase și fusese iertat.
Tocmai iubise și-ndoit i se-ntoarse iubirea,
cînd ați venit voi și l-ați pus să meargă pe sîrmă
și ați suflat cu respirația voastră ucigătoare
în toate stelele în care, cîndva, a crezut…
Veniți și ridicați-l! Acest cadavru vă aparține!
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
