Gura nu se lasă de nimic astupată.
Nici de pumnu-ncleștat, nici de straturi cu flori.
Mai umblă prin sîngele meu o mașină blindată,
și pe șira spinării, cîteodată, fiori.
Mă mai joacă la cărți și la zaruri farsorii,
ca pe vremea lui Vodă Șeptică;
Cineva îmi strecoară în aerul clar crematorii,
ori să știe ar vrea că mai tremur de frică,
însă gura de nimic nu se lasă închisă.
Nici de gratii de fum, nici de greieri de rouă.
Eu sînt norul în cîrje! Peste Țara Promisă,
într-o zi, cu-ndoielile mele, să știți, o să plouă.
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…