La a treia generaţie, mobila casei suferă
de stenoză mitrală, de parkinson şi alzheimer.
Are ochii fetei bătrâne de pension,
umbriţi de borul pălăriei duminica la amiază pe Corso;
are suspinul mătuşii după economiile pierdute
la „Şmil şi fiii” în ziua când ruşii
băteau cu patul puştii în porţile oraşului
şi mai are scârţâitul protezei invalidului de război la paradă.
Coborâtă pe scări, ridicată pe scripeţi la trapez
cu inima cât un purice; înghesuită, hurducăită
în camioane de marfă; mutată dintr-un loc în altul,
dintr-un secol în altul, nu mai recunoaşte pe nimeni.
Uneori, mâini descărnate pipăie noaptea.
Dinspre sertarele cu ciorapi, dintre umeraşele
cu haine şi molii,
din abisul saltelei, răzbate o voce buimacă:
– Cine sunteţi voi? Cine sunteţi voi?
Ne trezim în capul oaselor lac de sudoare.
Ne privim la fel de buimaci.
Ne căutăm unul altuia ochii pe întuneric,
parcă am intrat prin efracţie în vieţile noastre.
– Chiar aşa! Cine suntem noi?
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
