Timișoarei, cu, mereu, prea săracă recunoștință.
Martirii nu au vrut decît,
să fie pur și simplu oamenii normali.
Un guler alb să poarte, nu funia la gît,
și-n rest, în suflet să sădească portocali.
Ursirile la nașteri n-au văzut,
pe cerul lor, nici sîngele, nici spinii,
și după cît ne este cunoscut,
în fașă, martirii n-au avut opinii.
Abia în vremi de secetă și sete,
și-au luat puterea să ne dea de știre.
Altcineva, nu ei, a căutat fără odihnă să repete,
în fiecare veac, a patimilor grea rostogolire.
Destinul lor s-a săvîrșit pe întuneric sau în zori,
dar n-au putut pricepe călăii atîta ironie:
să-i prigonești, să îi despoi și să-i omori,
iar inima-n timpanele cetății să le zvîcnească totuși vie! Vie!
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
