La capătul ţevii de eşapament,
odată sfîrşit rondul melcilor, licuricilor somnambuli,
cu-n pocnet scurt începe ziua-lumină.
Ora exactă te va-mbrînci în plină stradă,
unde viaţa nu face mai mult decît o ceapă degerată.
Pe terenul viran al Scolii de Arme,
în locul parcării promise,
a răsărit, peste noapte, un loc de erată
şi o groapă comună cu vise…
Suflete, învaţă de-acum că nu-ţi mai apartii.
Pregăteşte-te să te calce maşina Salvării pe “zebră”;
să-ţi explodeze în mîini sacoşa cu trei legături de
verdeaţă;
presiunea atmosferică să-ţi taseze creierii şi a zecea
vertebră;
să ai frisoane, ameţeli, palpitaţii, lehamite, febră;
să te bage statistica guvernamentală în ceaţă.
Pregăteşte-te să primeşti, de unde nici nu gîndeşti, o
somaţie;
cineva să-ţi stingă lumina, să-ţi închidă robinetul de
gaze;
la ghişeul de taxe să te-njure funcţionarul cu graţie
şi-n loc de bilet de vacanţă ia-ţi, la mîna a doua, pălărie
cu raze.
Pregăteşte-te suflete pentru ultima
glaciaţiune a sentimentelor.
Ca să mori împăcat, învaţă o mie de trucuri.
Cetăţean de Onoare al Supravieţuirii ce eşti,
Donator Emerit de sudoare şi şînge,
omul cu care ai vrut să semeni cîndva,
se ridică în capul oaselor tale,
face semne de “adio”,se-ndepărtează tot mai mult, tot
mai mult…
Nu te vei mai întîlni, suflete, niciodată cu el.
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
