Aşa cum ştiţi iar geografia ne-o arată,
dracul m-a pus ca să mă nasc în Est?
Puteam din alte locuri cu steaua nevropată
să conversez ori viaţa să-mi detest.
Puteam oricărui alt tărâm de pe planetă
să-i spun meleag natal şi-ntr-o secundă, ţară,
dar s-a-ntîmplat în veşnicia cercului de cretă,
doar ţara asta, dintre toate, să mă doară.
Doar ea să-mi ceară vămi pentru curajul că exist,
să-mi răstignească-n voie visele pe roată,
să mă declare-n actele civile veselul prea trist,
să îmi promită tot ce îi dă prin cap că n-o să poată.
Să mă arunce în arena cu farsori şi zei gîngavi;
să-mi scoată-n cale îngeri păzitori din plastilină,
cînd proiectează pe mucegaiul pereţilor jilavi
secvenţele cu viaţa de apoi ce va să vină…
Atîtor daruri m-am supus cu bucurie şi arvună
i-am dat, şi timp să îi găsească fericirii sinonim,
dar mă împinge un demon neştiut sa iau de bună
clipa în care neîmpăcaţi şi-n moarte o să fim,
căci naşte filosofi întorşi din Siracuza
să ne îmbete cu apă de colonii ne-ncepută.
Te uită, ţară, cum scade ziua-n febre, cum se răceşte
spuza,
vieţii trăită între flegmă şi cucută.
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
