Eu sunt ironicul târziu,
zgornit pe geam, intrat pe uşă.
Sunt revoltatul de serviciu în pustiu,
cu-n fir de iarbă-n mână drept cătuşă.
Eu sunt ironicul târziu.
Am pus pe inimi, pe afişe sângerii, pe rană,
un deget punitiv şi străveziu
şi-n colivii prostia suverană.
Eu sunt ironicul târziu.
Morţii din somn trezesc la orice oră.
Fără răspuns am întrebări de când mă ştiu.
Tot de atuncea, patima mi-e soră.
Eu sunt ironicul târziu.
Îmi curg prin vene migratori şi delincvenţe.
La zaruri, pe tăcere, nu ştiu să pun pariu,
cum nici cu cărţile de drept nu dau pasenţe.
Eu sunt ironicul târziu.
Mai am puţin şi-am să încep a ninge,
zăpezi atroce, nemaivăzute-n cerul siniliu,
ca o cenuşă pompeiană pe meninge,
şi-am să ajung atunci, aproape de departe,
tot eu, ironicul de gardă şi târziu,
să vă vorbesc prin semne de dincolo de stele şi
de moarte,
doar dând din aripi mari de înger cam diliu.
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
