În fiecare dimineață, exact în fața casei,
din autobuzul ce leagă două orașe,
la fel de cenușii, de slinoase,
coboară, puzderie, lăptăresele satului.
Gîlgîie laptele în bidoane de plastic, la intersecții,
și-n cuibarul papornițelor, legănate pe umăr,
se ciocnesc planetele de ouă.
Zăpada, chiciura sînt de lapte curat;
țurțurii, și ei, nesfîrșite pipete cu lapte…
E-atîta lapte în țara asta, România,
că te și miri cum plîng sugarii,
la țîța stearpă a guvernului…
Așa de mult, încît, mai albe decît varul,
sticlele cu lapte – triste mirese fără pețitori –
fac drumul înapoi cu mașina de seară,
unde, de ești atent, poți auzi-n paporniți,
puii spărgînd coaja planetelor de ouă
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
