În urma autobuzului,
țărani cu sacoșe din plastic în mînă.
Parcă plutesc pe marginea drumului.
Ar fi de ajuns doar o pală de vînt
să-i ridice cu totul la cer,
mulțumiți că au plătit la fisc impozitul pe rouă.
Cîinele își linge umbra,
cade cu botul pe labe – inventează covrigul.
Ooo! Bună ziua! Trece profesorul de română,
în sacou ecosez și adidași.
De zece ani nu mai citește decît contorul de curent și de gaze.
În loc de note pune în catalog, la presat, semințe de dovleac.
Cîteodată se uită strîmb la elevul îmbătrînit prin hățișul sintaxei,
cu pingelele rupte în discotecă.
Zice: „Bă, mîine să vii cu tac-tu tuns, la școală!”
Pe la prînz, broasca țestoasă traversează șoseaua, amiaza;
ta-ta-ta bate toba vestind că în scorburi părăsite
a început ultima glaciațiune.
Povești! Asfaltul încă frige aici.
Nimeni nu aude, nu vede.
De altfel, în clipa următoare o și calcă mașina.
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
