Frumos mai cînta pasărea
în coliviile cerului!
Munţii erau tineri, tineri.
Fără prihană nămeţi,
rostogoleau grohotişuri în mare.
Mării, o cută de lumină i se zbătea în pomeţi
şi solzi cu cristale lichide-n spinare.
Frumos mai cînta pasărea
în coliviile cerului, Doamne!
De nepătruns, de nepipăit,
numai umbră era,
umbră deasă şi semne.
Neştiute, pe negîndite,
veneau veri, veneau toamne
fără poruncă fiind toate, de la sine-nţelese:
nimeni cu nimeni la cuţite;
nimeni pe nimeni să-ndemne;
nimănui de nimeni să-i pese…
Frumos mai cânta pasărea
în coliviile cerului!
Munţii tineri erau şi neînţărcaţi,
codrul virgin cu mustaţa pe oală,
cu mult înainte să existe Mahalaua şi noi,
o, mult înainte de secunda fatală
cînd vineri a urmat după joi…
Frumos mai cînta pasărea
în coliviile cerului, Doamne!
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
