în patru zări în patru dialecte
și odată pierdută cheia cu care întorceam
mașinăria trupului impecabila tubulatură a scheletului
peisajul o luă la sănătoasa prin pădurile tropicale
de la subțioara florăreselor prin strîmtoarea șoselei
tăiată de ghețari înverziți. mi-am dus mîna la inimă
dar nimic și nimic wilhelmina! o aripă atîrnată
în ștreang imita fîlfîitul vietății împăiate și un gînd
îmi albise la tîmple subit: cum o să-mi cari tu acum
muntele ăsta de tristețe în spate? prin ce artere
metropolitane o să-mi adulmeci pașii de acrobat
din vitrina cu porțelanuri de sevre? cu ce uimire albastră
o să mă strigi fără să asmuți haita dalmațienilor
cu pălăria de fetru pe ochi? cu ce tăcere adîncă adîncă
o să-ți răspund la chemare?
sechestrată în trecut o să-nveți limba clopotului
zbătîndu-se de ceasul morții în patru zări în patru
dialecte fără să știe ce-i dorul nici lipsa ferice de el.
*
tare neinspirat a mai fost
tare neinspirat a mai fost
vecinul meu funcționar la statistică
murind în ajunul sărbătorii
cu prapori cu steaguri tricolore la poartă;
pomana ne-ngrașă. vinul e prost
dar fiindcă tot e degeaba
bem pînă cînd ne trezim
că stăm de vorbă cu mortul.
îl întrebăm de una de alta
în general ce mai face.
ei așa și-așa se aude răspunsul
mulțumesc de-ntrebare!
e-n regulă zicem spre ziuă e-n regulă
mult noroc și sănătate deplină vecine…
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
