kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

EDITORIALUL DE MIERCURI… ALTFEL – Ioan VIȘTEA – doi pe un ADN

nu știam nimic, dar nimic,
despre ce înseamnă o viață trăită la indigo.

așa că atunci când omul
a deschis ușor coșul pieptului
să mi se bage în suflet,
când a dat să-mi între
ca un ac de seringă sub piele,
am zis „fie!”,unde respira unu
e loc, e aer destul și pentru al doilea,
chit că de-acum eram doi pe un ADN.

ce era să fac?
am împărțit cu el
același pat, aceleași șosete;
aceeași ceașcă cu cafea,
același fum de țigară,
fonemele aceleiași țări
și până la urmă,
aceeași umbră.
spuneți și voi,
ce era să fac?
doi pe un ADN cum eram,
am suferit împreună
de aceleași boli, de aceleași fantasme;
am sângerat din aceleași răni;
aceleași spaime,
aceleași îndoieli le-am avut;
ne-am bărbierit împreună,
La o săptămână o dată;
am iubit aceleași femei;
umăr la umăr,
am purtat aceleași războaie,
am încheiat aceleași păci provizorii;
cu-aceiași ochi
am privit, bună,rea, realitatea în față,
uneori, din profil,
curioși amîndoi să vedem
cu ce fel de ață este cusută;
am scris, dacă nu mă înșel,
aceleași poeme, pamflete…
și-n tot acest timp,
nu i-am spus nici dă-te mai încolo!

nu știam nimic, dar nimic,
despre o viață trasă la indigo…

azi,
mă împac tot mai greu
cu omul care am vrut să fiu
cândva,

omul cu care
împart adeneul.

Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media