Se lăsase o linişte grea în muzeu.
Puteai să o pipăi, să o tai cu cuţitul,
să o iei la pachet în bagajul de mînă.
Şi curatorul cu privirile Sfinxului rezemat de vitrină:
„În sala asta, despre piele e vorba.
Despre piele şi nemuritoarele ei calităţi.
La prima vedere ai zice că e un pergament
preţios şi fragil, o filă de incunabulă veche.
E drept, se pliază în evantaie la încheieturi şi-n obraji;
se toceşte în coate, foşneşte, sfîrîie, cîteodată erupe;
pete maronii, cicatrici, scot la iveală cu vremea
continente noi în derivă, arhipelaguri ale serenităţii,
dar, în principiu, se tăbăceşte uşor, ţine la tăvăleală,
e maleabilă şi ductilă…
Priviţi! Priviţi aceste abajoare filigranate din piele de
om,
fineţea acestor coperte de albume,
aceste splendide geamantane din piele de om
cu încuietori delicate din acelaşi material!
Apropiaţi-vă! Apropiaţi-vă!
Sub ţesutul rigid, mai susură, se mai aud capilarele!”
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
