Ne-mpinge ziua de la spate cu trîmbițe și sori
căzuți ca îngeri fulgerați în zbor razant.
Să nu cumva să fugi, să te ascunzi, să mori,
tocmai acum în așteptarea edictului din Nantes.
Vom dejuca în taină o farsă-n două acte, un complot
urzit în draperiile solare de scarabeul sacru
și-odată vindecate durerile în cot,
vă spun, gata vom fi de orice simulacru.
Vom vinde-n piețe castraveți la grădinari;
marea cu sarea deșertăciunii o vom lua complice;
sonete de iubire vom scrie cu briceagul pe stejari;
afoni, vom împăia privighetoarea cu alice.
Ne vom uita oriîncotro cu ochelari de cal.
Un soare-n metastază, o lună la pătrar,
vor scoate din joben și mîneci omul ideal,
cu gheare-n dreptul frunții și în priviri ghețari…
Așa vom trece secoli unul după altul.
Nespus de-nstrăinați și-atît de singuri,
abia vom mai simți, la gît, prea scund înaltul
spînzurătorilor din dreptul fiecărei linguri.
Și-o să ne-mpingă ziua de la spate cu trîmbițe și sori,
căzuți ca îngeri fulgerați într-un desant,
și ai să fugi, să te ascunzi, să mori,
tot așteptînd ecoul edictului din Nantes.
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…