Dacă intri în casa tristeţii,
soneria e un semnal de alarmă.
Sticla zăpezii se face ţăndări în prag
unde începi să te clatini de dogoarea
febrei copiilor ridicată-n obraji.
O femeie îţi întinde mîna jilavă,
tocmai scoasă din cada cu rufe.
În respiraţia bărbatului ce-ţi şopteşte „poftiţi!”,
vei ghici aburii alcoolului ieftin.
Duhul casei ridicat în două picioare gelatinoase
de pe care pledul coboară cu încetinitorul,
te va lua apoi în primire.
Şi procesul Dreyfus se revizuieşte iar
şi un epigramist cade din nou prizonier la Turtucaia
şi atentatul de la Sarajevo chiar acum se întîmplă
şi generalul Grigorescu mai strigă o dată: „Pe aici nu se trece!”
şi Basarabia e retrocedată din nou
şi Lenin încă repetă:”Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!”
şi libertatea continuă să fie necesitatea înţeleasă
şi noaptea cuţitelor lungi mai latră la stele
şi laptele se aruncă din nou în ocean
şi Hitler mai vine o dată la putere
şi războiul ciudat e în plină desfăşurare
şi Stalin mai ucide cu un singur cuvînt milioane de oameni
şi Ribbentrop cu Molotov îşi strîng iarăşi mîna
şi Gleiwitzul este din nou atacat de un un grup în travesti
şi Iorga e dus încă o dată în pădurea Strejnic
şi Antonescu iarăşi ordonă: „Români, treceţi Prutul!”
şi debarcarea în Balcani este iar un semn de-ntrebare
şi masacrul din pădurea Katinului iar se repetă
şi Coventry salvează încă o dată secretul „Enigmei”
şi bomba din 20 iulie explodează din nou în zadar
şi iarăşi şi iarăşi şi iarăşi vine Ziua Victoriei
şi eroul necunoscut îşi pune singur flori pe mormînt
şi umbrele Auschwitzului se întorc iar acasă
sub forma prafului cosmic cu prima ploaie de vară
şi Goering se mai sinucide o dată
şi scrisoarea atomiştilor iar nu ajunge pe masa lui Truman
şi despăgubirile de război sînt iarăşi prea mari
şi capul lui Maniu se rostogoleşte din nou pe treptele închisorii
şi regele iar îşi face bagajul şi pleacă
şi Hruşciov mai loveşte o dată cu pantoful în pupitru la ONU
şi Zidul Berlinului nu se sfieşte să se înalţe din nou
şi ruşii mai intră o dată în Praga
şi-un preşedinte cizmar iar ne bate cuie în tălpi
şi numai cu o seară înainte parcă vorbeaţi
de gustul aparte al vieţii de noapte la Karlsbad,
caleştile imperiale şi păpuşile de zahăr
sclipind în lumina lampioanelor…
De atunci, n-ai încetat să încuviinţezi ceremonialul durerii
cu eleganţa tăcerii depline din care ţi-ai confecţionat o ramă
numai bună pentru natura moartă cu bufniţe.
Parafezi cu un zîmbet libera trecere a melancoliei
prin aerul serii.
Încă puţin de mai întîrzii aici,
s-ar putea să mai prinzi sfîrşitul celui de-al III-lea Război
Mondial.
Eilen mit Weillen! Oricum, în loc de rămas bun, la plecare,
se va lua după tine un cartof încolţit.
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
