Atîtea lucruri care-şi ies din matcă,
spre-a nu mai fi cum sorţii le-ntrupară…
Rîuri se-ntorc, nisipuri roşii tivesc nemărginirile cu-o platcă,
de ierburi mici. Pe Baltica mai vine înc-o seară,
şi-un vînt sărat ca sîngele prelins în colţul gurii,
la ţărm, aduce zvon de animale moarte,sinucise
de-un gînd ce dă tărie urii,
răstălmăcind seninul cărţilor de vise…
Abia se văd pădurile. Decoloraţi în zare,
copacii pier de-o ploaie ne-nţeleasă,
cum, ne-nţeleasă, libertatea strigă-n gura mare
şi-aprinde becurile-n fiecare casă.
Nevindecate-s rănile din veac. Degeaba,
în Westerplatte, Calul Troian îşi cere iertare cu burta.
Am vrea să fim în seara asta supuşii reginei din Saba,
dar n-am sfîrşit războiul cu Iugurta.
Şi-am vrea măcar pentru o clipă să ne pară,
cum stăm pierduţi pe cheiuri ca-n visare,
că omul n-a murit de tot, să crezi, a cîta oară?
că-n loc de tîmple nu îi vor creşte ghiare,
şi să mai crezi că nimeni n-a ucis pe nimeni, niciodată,
că sînt de unt obrajii Lunii şi de pîine…
Nu-mi spune că speranţa-i demodată.
Uite, pe Baltica, sub stele reci, se face ziuă. Este mîine!
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
