La nouăzeci de ani împliniți, ce știți voi,
orizontul e tocmai la gardul împletit din nuiele,
unde sfîrșesc brazdele cu usturoi și cu ceapă…
Nu pomeniți nimic de soldatul scăpat,
de la Cotul Donului, într-o burtă caldă de cal.
Nu-i dați omului cît poate să ducă.
O să-și amintească cum zece ani mai tîrziu,
i-au mînat caii din curte pe drumul abatorului.
O să înceapă să tremure, să-i scîrțîie piciorul de lemn.
Lăsați-l! Lăsați-l să tacă despre americanii
picați din cer printre fluturi.
Destul că o să vă arate cămăși de noapte, perdele,
croite din parașutele lor mătăsoase,
o tabacheră, o busolă cu cadranul albastru,
un fuselaj îngropat sub șopron…
Chiar dacă marea stabilizare l-a lăsat lipit pămîntului într-o zi,
lăsați-l să tacă.
Mai mult decît că pîinea era scumpă, dar era pîine,
că toate lucrurile, dar absolut toate, aveau alt gust și culoare,
tot n-o să scoateți în veci de la el…
Lăsați-l! Lăsați-l să tacă, să aștepte
ca stră strănepoții să-i aducă o cană de apă prin fax,
lăsați-l să privească o partidă de sex
cu maimuțe, pe DiscoveryChannel,
să scuipe în sîn, să-și facă cruce mare cît casa, lăsați-l!
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
