EDITORIALUL DE MIERCURI… ALTFEL – Ioan VIȘTEA – Adolescent în… aproape aprilie

Venit cu-n secol mai târziu la locul faptei,

eram de nerecunoscut în liniştea atotbiruitoare.

Ca într-un sarcofag, nu mai creşteam în locul nimănui;

atâta doar, pluteam deasupra lucrului în sine, nu mai

era nimic de spus, de târguit, niciun delict în plus

de asumat, de pus la zid, abia-mi mijea pogonul de mustaţă,

hrăneam păsărelele direct din podul palmei, chiar

de pe linia vieţii îmi ciuguleau firimiturile anilor tineri;

aveam o inimă bolnavă de stângism, mai mare hazul,

în care încăpeau vechi magazine de antichităţi şi solduri;

iubeam cu ea femei din porţelan şi plastilină, eroi

în carne şi oase transparente, străvezii,

numai vipuşti, fireturi, manutanţe;

iubeam tunici împuşcate de grauri în livada cu vişini a Fortului,

o poştăriţă cu cozi planetare şi bicicletă trei sferturi iubeam;

îmi dăruia scrisori timbrate cu capete de bour

şi îmi făcea bezele lipicioase din alt veac.

Era aprilie, pe-atunci, o lună cumsecade –

ştia să-mpace oamenii cu iarba,

mari batiste de nori aşternea în părul nomazilor,

nu ne-agresa cu astenii, cu insomnii, cu teze,

nu înflorea copiilor, la gură, bube dulci,

nu inventase veghea, nici visului proteze,

nu mă-njunghia, ca astăzi, de moarte prin urzici.

Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…