A fost o vară ploioasă, sucită.
Pomilor le-au crescut paratrăsnete și mustăți.
Aeroterme polare i-au scuturat apoi, timpuriu.
Cineva le-a sortit vinetelor, conopidei și roșiilor
să rămînă pitice.
Ne uităm ca la soare, pe masă, la mămăliga pripită,
și-atunci cînd soarele iese, ține în dinți un fel de bisturiu,
alteori, un plasture cu care pansează
tabla casei împușcată cu stropi de alice.
În rest, e liniște, e bine la Mahala;
poți auzi gardul din lemn cum se umflă de ploaie;
albinele cu girofar plecate în misiuni secrete;
ora exactă la zece case de-aici,
dintr-un radio ga-ga, pe lămpi;
poți să te îneci cu alcoolul de anul trecut, fără frică,
să faci semnul victoriei de cîte ori stăpîna locului
deșartă poala cu ardei usturați,
și mai poți afla vești la mîna a doua,
care mai de care mai verosimile:
că sperietoarea de vrăbii a fugit într-o noapte,
cu contabilul șef de la fermă, de pildă.
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
