Cazul domnului Moșteanu nu este unul întâmplător. Fără îndoială, este rezultatul coagulării și consolidării unei anumite culturi politice care mobilează sensibilitatea și orizontul mental al celor care populează, în prezent, partidele politice autohtone. Mai exact, în cauză este cultura organizațională a acestora. În principal, fiind vorba despre ceea ce, în genere, pune în mișcare un partid: bani, oameni și idei.
În privința banilor, un fenomen este tot mai grăitor: subvenționarea extrem de generoasă a partidelor, din contribuțiile cetățenilor, nu a modificat nici apetitul exagerat al membrilor de partid pentru prosperitatea personală, nici sentimentul datoriei acestora față de societate. Politicienii par să creadă tot mai mult că a face politică este un fel de profesiune ca oricare alta. Și care, firesc, vizează, înainte de toate, prosperitatea personală. În niciun caz, o alegere care ar implica cumva o responsabilitate deosebită față de semenii lor. Dacă celebra „mână invizibilă” ar putea explica, pentru o economie, compunerea benefică a egoismelor individuale, în ceea ce privește politicul, fenomenul nu are nicio „aplicabilitate”.
În privința ideilor, suntem siliți să constatăm că, de-a lungul celor trei decenii de parcurs postcomunist, „producția” acestora, precum și utilizarea lor în fundamentarea politicilor publice, au fost treptat înlocuite de achiziția și utilizarea tehnicilor de manipulare electorală. Iar recent, orientarea și creșterea interesului partidelor pentru platformele de socializare a generat un fenomen de diluarea a ceea ce de regulă era considerat că ar constitui substanța comunității politice a cetățenilor (politeia). Unde un loc central îl ocupă spațiul public. Ceea ce, pe de altă parte, ne spune multe despre lecturile și orizontul intelectual al celor care fac politică. Vezi Doamne, în numele semenilor lor… Faptul că politicienii au ajuns să identifice spațiul public cu cel virtual, nu a rămas fără consecințe. Cea mai evidentă dintre acestea fiind diminuarea relevanței spațiului public. Ceea ce a dus la degradarea politicului. Fapt vizibil datorită creșterii neîncrederii cetățenilor în mecanismele reprezentării. În fine, întrucât, tot mai multe resurse de care dispun partidele sunt orientate înspre spațiul virtual al platformelor de socializare, în mod inevitabil, fenomenul are consecințe asupra perspectivei, percepției și viziunii politicienilor asupra realității. În loc de situări adaptative la o realitate tot mai complexă, politicienii au devenit adepții unor reprezentări tot mai simplificate a acesteia. Drept urmare, fenomenul „sărăcirii realității” a avut drept consecință imediată faptul că politicienii mioritici apelează tot mai puțin la expertiza provenită din exteriorul propriilor partide. Autosuficiența este la ordinea zilei. Consecința? În loc să fie deschiși în raport cu somațiile realității, față de alți oameni și idei, politicienii mioritici au ajuns să se asemene sacerdoților unor secte care nu pot fi deosebiți de gloata propriilor zeloți.
În fine, în privința oamenilor, este tot mai limpede că avem de-a face cu o scădere a calității intelectuale și morale a celor care populează în prezent partidele noastre. Practic nu se „cunosc” criteriile de selecție funcționale în cadrul acestor instituții. Instituții destinate reprezentării și negocierii intereselor semenilor noștri. Criteriile în cauză par să fie elementele captive unui fel de cutii negre, imposibil de descifrat de către oamenii de rând.
Concluzia? Partidele mioritice, în loc să-și crească capacitatea de reprezentare și de negociere a binelui public, s-au transformat în adevărate centre de distribuție a pilelor, cunoștințelor și relațiilor. A urca în ierarhia de partid fiind egală cu accesul la pârghiile de distribuție cele mai profitabile a celor din urmă. Adică, a pilelor, cunoștințelor și relațiilor. Dintr-o astfel de perspectivă, chestiunea reformării partidelor pare să fie de-a dreptul aporetică: adică, ceva imposibil de mișcat în acel „mare pas” înspre ceva care ar urma să fie supus schimbării. Este motivul care mă face să cred că ideea de reprezentare ar mai putea fi parțial salvată prin apelul la alegerea aleatorie, potrivit unor criterii, a celor care le este atribuită în mod legitim reprezentarea și negocierea intereselor semenilor lor. Căci, s-ar părea că, periodic, partidele ajung într-o situație care le fac să nu corespundă rostului lor social.
Și așa se face că, după trei decenii de parcurs postcomunist, oamenii de rând au ajuns să privească cu indiferență și neîncredere aceste organizații politice care, teoretic, sunt totuși destinate reprezentării intereselor lor. Ajungând să-și agațe speranțele de idei și persoane providențiale. Care au însă o calitate care ar trebui să le fie recunoscută: au avut inteligența și bunul simț de a numi drept probleme fenomene cu care se confruntă semenii lor. Însă îndelung ignorate de către partidele tradiționale. Cuplul Georgescu – Simion nu a apărut din neant. Chiar dacă o serie de indicii ne spun că, în cazul acestora, este vorba despre un fel de experiment. Încă desfășurare. De pildă, orice apariție a gurului Georgescu este însoțită de mulțimi care scandează fără oprire așa numita calitate a acestuia de „președinte ales”. Îmi este greu să-mi imaginez motivația acestora. Parafrazând un gânditor francez e firesc să ne întrebăm: cum este oare să fii un adept absolut al dlui Georgescu? N-or fi având altă treabă?! Din nefericire, cu puține excepții, situații întrucâtva asemănătoare au ajuns să fie caracteristice nu doar spațiului politic autohton, ci și altor societăți democratice. Se pare că trumpismul, în paranteză fie spus, n-o să dispară odată cu acesta. Oricum, fenomenul merită o atenție aparte.
Trăgând linie, am putea concluziona: dacă privim această cultură organizațională dezvoltată de partidele tradiționale – și aceasta, atât în contextul participării noastre la politicile publice europene, cât și în cel extrem de problematic generat de războiul iscat de Rusia împotriva Ucrainei – atunci, am putea vorbi despre o serie de vulnerabilități ale societății noastre. Vulnerabilități care, fără îndoială, se vor dovedi, în timp, extrem de costisitoare pentru evoluția generală a societății autohtone. Vedem bine cu toții: în condițiile în care ceea ce credeam că este bine statuat în cadrul relațiilor dintre state, iată, s-ar părea că nu va mai fi așa! Devine tot evident faptul că relațiile de putere dintre state au intrat într-o fază de schimbări imprevizibile. În momentul în care „forța dreptului” pare să fie înlocuită de „dreptul forței”, suntem siliți să realizăm că lumea cunoscută, așa cum o știm, este pe cale de a se schimba în mod radical. Și, ca de multe ori, societatea autohtonă nu este pregătită să facă față unor asemenea provocări.
Ei bine, partidele aflate în prezent la putere – despre opoziție, cu alt prilej – par să nu realizeze pe ce lume trăim. De aceea, avem convingerea că prea puțin contează dacă fostul șef al Apărării a mințit sau nu în privința studiilor trecute în CV. Căci, relevant rămâne faptul că organizația politică care l-a propulsat într-o importantă „postură” ministerială, cum este cea a Apărării, nu a fost capabilă să identifice vulnerabilitățile acestui domn. Realitatea fiind dezarmantă: deși era o simplă chestiune birocratică de partid, cu toate acestea, trebuie să constatăm că impostura și incompetența unor membri de partid, deveniți miniștri, au ajuns să se transforme în vulnerabilități pentru evoluția societății autohtone. Și care, cel puțin în aceste momente, nu par să aibă vreun antidot la nivelul partidelor noastre tradiționale. Cum spuneam mai sus, aceste organizații, având drept scop reprezentarea, chiar nu se pot reforma!
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
