Apropiatul spectacol, cu ușile închise, de la Davos, va lua în dezbatere, printre altele, și o serie de riscuri cu caracter global care, probabil, vor bântui omenirea în anul care, iată, abia a început. Previziunile sunt rezultatul consultării unui număr considerabil de specialiști în domeniul riscurilor. Fără îndoială, atunci când este vorba despre previziuni, mai ales când sunt prezentate sub forma unor procente, puțină circumspecție nu strică. Cu toate acestea, realizăm că, din nefericire, tabloul general al riscurilor globale, departe de a fi liniștitor pentru omenire, face deja parte din cotidian. Și chiar dacă ordinea în care au fost așezate riscurile nu va fi confirmată de realitate, este evident că mai toate capitolele menționate constituie deja probleme cărora li se caută deja soluții. Așa cum pot fi acestea într-o lume cu interese atât de contradictorii.
Prioritizate, așa cum apar în raportul care va fi în atenția ștăbărimii de la Davos, și preluate de către media, avem următoarea situație a principalelor riscuri globale: 1. (66%) – vremea extremă; 2. (53%) – dezinformarea generată de AI; 3. (46%) – polarizarea politică și socială; 4. (42%) – costul vieții 5. (39%) – atacurile cibernetice; 6. (33%) – declin economic; 7. (25%) – escaladarea conflictelor armate; 8. (25%) – perturbarea lanțurilor de aprovizionare.
Referindu-ne la riscul numărul 1., în mod evident, multe zone ale planetei sunt deja afectate de fenomene climatice extreme. Puse, deocamdată, în mod precumpănitor, pe seama activităților umane. Context în care trebuie spus că îngrijorarea climatică nu este doar o chestiune strict derivată din date de factură științifică, ci prezintă toate datele unei ideologii. Realitatea nu trebuie pusă între paranteze, însă. Căci, având în vedere chiar perspectiva științifică asupra vremii, datele acesteia indică că regula generală, de-a lungul timpului, nu a fost ehilibrul climatic, ci extrema climatică. Cele mai elementare date istorice ne spun că, din pricina acestor extreme climatice, au pierit civilizații întregi.
Pe locul 2. este instalată ultima sperietoare tehnologică, reprezentată de inteligența artificială. Democrațiile, în mod special, se confruntă deja cu produse ale AI care crează confuzie în spațiul public. Deocamdată, preponderent în cel virtual. Anul în curs este un an în care peste 40% din populația globului se va prezenta la urne. Va fi un prilej pentru evaluarea impactului distructiv al utilizării AI în campaniile electorale.
Urmează riscul polarizării politice și sociale. Și la acest capitol, al 3-lea, este evident că aranjamentele de putere de factură democratică vor avea de-a face cu înmulțirea obstacolelor reprezentate de amplificarea extremismelor de tot felul. Din această perspectivă, sunt tot mai multe indicii că civilizatul, dezvoltatul etc. spațiu european va avea tot mai multe falii care vor brăzda o societate ce reprezenta, nu cu multă vreme în urmă. întruchiparea echilibrului. Radicalismul politic pare să fie, din ce în ce mai mult, cea mai la îndemână modalitate de a repara lucrurile. Din păcate, se va dovedi din nou că o astfel de abordare, dimpotrivă, le va complica și mai mult. Fără să o spună pe nume, riscul de la acest punct ne spune implicit cam totul despre criza în care se află leadershipul politic european.
În paranteză fie spus, dacă ne gândim la riscurile care pasc societăți de felul celei autohtone, parcă ceva, destul de important, lipsește din tabloul de mai sus. Și anume, ar fi vorba și despre riscul accentuării inadecvării elitelor la realitate. În cazul nostru, fără doar și poate, ar fi vorba despre atribuirea unui unui procentaj ceva mai ridicat unui astfel de risc. Și aceasta, în ciuda faptului că, uneori, fenomenul pomenit primește, pe aici, pe meleagurile noastre, accente de-a dreptul hilare. Căci, cum ar putea fi calificat comportamentul unui premier care asemeni unui ștangă-revoluție autist se apucă, după mai bine de trei decenii, să-și ceară drepturile cuvenite celor care s-au remarcat în mod deosebit la Revoluție! Fiind vorba, după cum știm, despre „marea răsturnare” de la Buzău! O chestie care mai că a zguduit istoria patriei. Și care, drept urmare, ar trebui neaparat recompensată corespunzător.
Asemeni vechilor ilegaliști, de pe vremea defunctului partid al comuniștilor, care, drept mulțumire din partea patriei recunoscătoare, beneficiau de tot felul de privilegii, ei bine, cam pe acolo se situează și revoluționarii noștri. În general. Printre care, ca să vezi, se numără și premierul în exercițiu. Deraiat, în acest caz, de pe șinele care traversează o realitate cam străină acestuia. Vezi Doamne, pentru merite cu totul ieșite din comun, dânsul își dorea să facă parte din gașca care papă tot felul de beneficii. Când, de fapt, singurii care ar fi meritat, cu adevărat, niște reparații ar fi fost răniții și urmașii celor morți la Revoluție.
Orizontul cognitiv, dar și sensibilitatea celor care vor recunoștință pentru un act civic normal ar trebui, din când în când, mufate la canalul din Popești-Leordeni. Adică, la acel loc unde a fost aruncată cenușa celor uciși la Timișoara. Ar trebui, în plus, plimbate, pentru o necesară calibrare, pe la cimitirele care-i adăpostesc pe mulți dintre tinerii care au pierit în ’89. Sau să fie tratate cu imagini care reprezintă doar cu ochii celor pieriți atunci. Poate, că așa, posesorilor de nesimțire li se mai potolește olecuță setea de beneficii pentru ceva care doar întâmplarea este singura responsabilă pentru iluzoria lor postură de eroi ai patriei.
Dar cum spațiul unui editorial are o anumită întindere, comentarea restului riscurilor globale le vom lăsa pentru „vremuri” ceva mai potrivite pentru considerații, de a căror gratuitate nu trebuie să ne îndoim. Mai ales că, între timp, se va mai îmbuna și vremea. Vremurile, însă, după cum se știe, vor continua să ne scape printre degete.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
