ortooxacell kiss2022.gif Flax

EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Vestea bună: rotativa s-ar părea că va funcționa! Veste rea…

   În aceste vremuri, nicidecum liniștitoare, numai asta ne-ar fi lipsit: cu doi ani înainte de alegeri, cele două mari partide, PNL și PSD, cum le stă bine unor găști cu dragoste față de tară, să se apuce să deschidă în avans sezonul păruielilor electorale. Deși se mai ciupesc, pe ici pe colo, slavă Domnului, nu suntem încă situația în care cele două armate politice să se fi retras deja în spatele propriilor tranșee ideologice. Iar canonada doctrinară să ne fi copleșit deja grijile cotidiene, vrem nu vrem, cu tot tărăboiul politic care-i este specific. Iar, una peste alta, din dealul Cotrocenilor să se fi slobozit, și de aici, sacadat, asemeni unei mitraliere, ordinul de luptă: pe-se-de, pe pustii, ducă-se!

   Fără doar și poate, după mai bine de trei decenii de parcurs postcomunist, politicienii noștri sunt încă capabili să ne mai producă surprize. Ne mai pot da încă fiori. Căci, să fim bine înțeleși, acest răstimp nu i-a convins pe politicienii noștri că între „a combate” și „a dezbate” sunt oareșce diferențe. Sunt oricum niște finețuri pe care nici măcar doctori de talia domnului  Bode nu au fost în măsură să le perceapă pe deplin semnificația. Din nefericire, nu doar pentru fruntașul liberal, ci, în genere, pentru politicianul nostru mioritic, indiferent sub ce scut își are identitatea, spațiul public nu este ceva care să fie destinat dezbaterii. De altfel, știm că, în mod normal, spațiul în cauză este destinat stabilirii bunurilor publice și, astfel, a tuturor mijloacelor pentru atingerea unui asemenea scop. Ori, realitatea ne demonstrează că, în viziunea politicienilor noștri, acest spațiu este utilizat în cu totul alte scopuri. Pentru majoritatea politicienilor noștri, spațiul nostru public continuă să rămână locul menit doar confruntării, un loc propice pentru a-l combate pe celălalt. Ceea ce, uneori, nu înseamnă decât desființarea adversarului. Este, de multe ori, locul unde diferența este percepută drept adversitate. De unde și normalitatea credinței că bunurile publice nu se stabilesc în spațiul public, mijlocite prin dezbatere și felurite  proceduri de consultare, ci printr-un fel de diktate ale celui care deține puterea. Și care, în fapt, deși selectată aparent democratic, ajunge destul de repede în situația de a nu mai avea contact cu realitatea. Deși aceste acte de tip diktat par să fie legitimate de-o manieră democratică, susținute de o majoritate parlamentară, chiar dacă fragilă, esențial rămâne faptul că multe dintre deciziile de un asemenea tip sunt luate fără nicio consultare cu prezumtivii beneficiari ai acestui bine. Este o credință persistentă și care este produsul funcționării unei democrații periferice, așa cum este cea autohtonă. Potrivit acesteia, adică în buna tradiție a unei democrații mimetice, deși am copiat tot felul de instanțe care ar trebui să dea consistență consultării, acestea, în fapt, nu sunt decât doar niște decoruri de mucava, asemeni satelor lui Potemkin.

   Revenind, însă, am putea conchide oarecum liniștiți: orice scenariu bazat pe o iminentă păruială între cele două partide ale coaliției este puțin probabil. Așadar, avem o veste bună: anul în curs s-ar putea să fie unul liniștit. Drept urmare, restul societății, preocupată de tot felul de griji, va mai avea un răgaz până ce politrucii noștri mioritici își vor scoate la vedere baionetele. Ceea ce s-ar traduce și prin faptul că, cel puțin în anul în curs, treburile publice vor fi într-o oarecare măsură pe agenda politică a partidelor noastre, că nu vor fi înlocuite încă de către tot felul de urgențe electorale ale partidelor aflate în competiție.

   Din nefericire, există și o veste rea: este loc suficient pentru multe alte posibile scenarii, unele chiar spăimoase, care-și așteaptă materializarea… De astfel de scenarii, spațiul public nu duce câtuși de puțin lipsă. Mai ales dacă nu omitem faptul că rețelele de socializare fac de ceva vreme parte din spațiul public, iar politicienii de rând, alături de demnitari, comunică tot mai frecvent cu publicul apelând la pomenitele rețele. Iată unul dintre scenariile cu mare probabilitate de a se înfăptui și care nu vizează decât normalitatea. Adică, altfel spus, acea linie a evenimentelor, extrem de probabilă, bazată, înainte de toate, pe mediocritatea politicienilor de a reacționa la somațiile constrângătoare ale mediului. Un asemenea scenariu, pe lângă altele, la fel de posibile, constituie substanța mai sus pomenitei vești proaste.

   Dar, despre ce este vorba… Zilele trecute, „aproape premierul, domnul  Ciolacu” a dat de înțeles că rotativa va fi precedată neapărat de încropirea unui program de guvernare. În principiu, trebuie s-o recunoaștem, o asemenea perspectivă ar fi de bun augur. Fiind evident faptul că o guvernare, prin rotație, și care se ia în serios, nu are cum să fie doar o chestiune în care niște personaje politice le înlocuiesc pe altele. Însă, și cam pe aici este problema, nu trebuie să uităm că mai toate programele noastre de guvernare sunt niște litanii care sunt repede date uitării. Căci, nu doar cei care le-au dat naștere ajung să le ignore, ci chiar și societatea civilă, Și, desigur, media. Publicul, la modul cât se poate de general, nu pare să fie interesat de vreun program de guvernare, de cele care sunt trecute acolo. Adică, de fel și fel de lucruri, asupra cărora partidele își aruncă mănușa onoarei. Altfel spus, se jură că se vor da de ceasul morții în vederea îndeplinirii lor.

   Probabil, în buna tradiție a textelor publice care vizează programe de guvernare, și domnul Ciolacu va pune în circulație un text, cât se poate de general, cu tot felul de angajamente care vor ținti reforme ambițioase într-o mulțime de domenii. Care, de bună seamă, ar trebui să fie cât mai multe! Știm însă că majoritatea nu ajung să se materializeze vreodată. Rămân la stadiul unei boscorodeli, a unei bolboroseli de generalități cu evidente rosturi saporifice. Este și motivul din pricina căruia omul obișnuit nu va putea spune niciodată ce ar particulariza o guvernare în raport cu alta. După trei decenii de parcurs postcomunist, de pildă, cu greu am putea spune că într-o anumită guvernare s-au construit mai multe școli; că în alta, au fost finalizați mai mulți km de autostradă; iar în alta, s-a început un ambițios program de modernizare și construcție de spitale etc. Mai că-ți vine să crezi că toți politicienii noștri, în nemărginita lor generozitate, au vrut să schimbe din temelii societatea autohtonă, dar n-au apucat, din nefericire, decât să facă primii pași. Căci de reușit să edifice ceva durabil, în realitate, și din nefericire, mai toate partidele și politicienii noștri n-au făcut cine știe ce brânză. Iar ceea ce a rămas în memoria colectivă, drept niște borne care să marcheze în timp diferitele guvernări, fiind doar niște nume de premieri care au marcat fie privatizări oneroase ori crize de tot felul. Este adevărat, unii dintre aceștia au invocat drept scuză că, în vremea guvernării lor, s-a intrat în NATO ori în UE. Să sperăm că nu vom descoperi vreodată că cele două reușite au fost date în schimbul a tot felul de bunuri publice. Și asupra căror tranzacții, desigur, românii nu au avut vreun cuvânt de spus! Fără îndoială, deși privatizarea Petrom și Sidex au fost legitimate în parlament, în fapt, consultarea românilor a fost ocolită. Tragic este că abia în aceste zile aflăm, treptat, dedesubturile acestor afaceri păguboase.

   Revenind însă la chestiune, din păcate, în buna noastră tradiție, viitorul premier va ignora ceea ce mulții îi vor fi spus că este important de făcut. Și care ar trebui să se constituie de urgență în program de guvernare. Două pagini fiind suficiente, pentru a enumera lucruri concrete și termene calendaristice. Restul, fiind treburi curente care nu ar trebui să facă parte, cu adevărat, dintr-un program de guvernare. Și care, în realitate, nu va trece de un an calendaristic. Drept urmare, sunt convins că domnul Ciolacu nu va avea în vedere faptul că doar unele dintre obiectivele guvernării domniei sale sunt cu adevărat prioritare. Că urmărirea acestora, în principal, dincolo de atingerea unor obiective antamate deja, va fi ceea ce va caracteriza succesul ori deja obișnuita mediocritate a guvernărilor de până acum.

   De pildă, domnul Ciolacu știe foarte bine că inflația, cea mai acută dintre problemele cu care se confruntă în prezent românii, își are originea în criza energetică. Ei bine, în mod cert, acest capitol, al energiei, de fapt a măririi sensibile a mijloacelor de producere a acesteia, va fi trecut, ca importanță, alături de multe altele care-și așteaptă rezolvarea. Adică, vechea zicere cu vom face și vor trece, la modul general. Nu vom avea, așadar, în programul domniei sale lucruri care să ne spună, unde și câți megawați vor fi dați în exploatare în acest an de guvernare. Și, de reținut, nu megawați rezultați din fotovoltaice, parte din cine știe ce plan grandios, dar păgubos, cum este cel preconizat în urma parteneriatului dintre CE Oltenia și OMV. Criza energetică – și bănuim că specialiștii consultați de către domnul Ciolacu i-au spus asta deja – nu se rezolvă nicidecum cu instalații care nu produc energie în bandă, cum sunt soluțiile regenerabile. Fie ele fotovoltaice, fie datorate vântului. Acestea, oricât de avantajoase s-ar dovedi la prima vedere, nu se prea pupă, din punct de vedere tehnologic, cu necesitatea producerii constante de energie. În bandă, cum i se mai spune. Ori, la acest capitol, „domnul. aproape premier” va trebui să mai „lămurească” o prioritate. Și pe care va trebui s-o „producă”, așa cum nu au făcut-o liderii politici ai românilor până acum. Este vorba despre clarificarea poziției statului român în raport cu Uniunea Europeană. Poziție care ar trebui să indice și să protejeze, totodată, interesele societății românești în chestiunea crizei energetice. Context care ar trebui să ducă la o nuanțare, cel puțin în ceea ce ne privește, și care ar trebui să vizeze aberațiile Green Deal-ului pus la cale de către Comisia Europeană. Birocrații din Colivia aurită a Bruxellesului trebuie să realizeze că, din perspectiva unor resurse necesare renunțării la combustibilii fosili, nu poți compara Germania cu România, de pildă. Iar guvernanții noștri ar trebuie să lămurească această problemă. În paranteză fie spus, domnul Ciolacu s-o fi întrebat oare cum de s-a ajuns la un asemenea grad de politizare a chestiunii climatice, în condițiile în care, totuși, țările europene ocupă abia 8-10% din amprenta carbonică la nivel planetar? Iar restul nu poate fi nicidecum gestionat! Nu cumva sunt și alte interese la mijloc?

   Oricum ai da-o, este evident că românii de rând, adică cei care vor urma să suporte cu adevărat costurile preconizatei treceri de la fosili la regenerabil, nu au fost consultați asupra binelui pus la cale de către Comisia Europeană. Așa că, nu ai cum să treci cu vederea că a căuta un fir de rațiune în acest car al democrației europene, gata să calce în picioare un anumit stil de viață, pare să fie nu doar o întreprindere la fel de supraomenească precum muncile lui Hercule la grajdurile lui Augias, ci una la fel de absurdă precum birocrația imaginată de Kafka.

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…

Distribuie:

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media