ortooxacell kiss2022.gif Flax

EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Vechi și nou în pupincurismul mioritic

   Spre deosebire de obediență, lingușeală, plecăciune necondiționată etc. – categorii morale de uz cotidian, termenul din titlu nu este doar o chestiune de argou, ci, uitându-ne cu năduf la unele dintre constantele structurii acționale ce caracterizează etajele decizionale ale societății, tare îmi vine să cred că „pupincurismul” este mai degrabă o categorie politică, prezentând un set de atribute având o generalitate mult mai extinsă decât obediența ori lingușeala. Nici termenul de iesmen nu este atât de acoperitor precum este cel propus mai sus. Dacă obedientul, iesmenul, lingușitorul etc. sunt oarecum constrânși la anumite gesturi, pupincuristul este cel care face totul din convingere. Și o face într-un mod a cărui gratuitate frizează prostia. Gesturile sale de subordonare nu sunt condiționate de urmărirea vreunui obiectiv. Ci exprimă o voință originată într-un sistem de valori care-i inflexionează grețosul metabolism autonom de supus necondiționat. Datorită acestui fapt, mecanismul despre care vorbim nu este ceva de genul stimul-reacție, ci poate fi inclus în categoria actelor voluntare de tip vocațional. 

   Pupincuristul nu trebuie constrâns pentru a acționa într-o anumită direcție, o face în virtutea unui automatism care, pe măsură ce se desfășoară, își este suficient sieși. Sunt motive din pricina cărora am convingerea că pupincurismul ar putea constitui o categorie explicativă mult mai adecvată pentru comportamentele de grup din vremea comunismului ori ale capitalismului „natural” care funcționează în prezent pe meleagurile mioritice. Adică, referindu-ne la comportamentele de grup invocate, vizăm acel sistem de acțiuni care cuprind un număr mai mare de actanți. Și, drept urmare, doar dintr-o astfel de perspectivă am putea să vedem și dimensiunile caracteriale ale trepădușilor care mișună la acest nivel, adică acela al butoanelor de la pupitrele puterii unei societăți, dar care au consecințe mult mai însemnate decât lungul nasului și tupeului acestora. Mai simplu spus, o atare dimensiune ajunge să definească situările pe care o mulțime de indivizi ajung să le structureze, nicidecum la somațiile constrângătoare ale realității, vezi Doamne, ca pe un fel de încercări de supraviețuire la contexte potrivnice, ci acestea sunt, înainte de toate, relative la un anumit sistem de valori. Mai exact, fiind vorba atât despre valorile care reglează atât raporturile de subordonare în care intră semenii noștri, dar și cele referitoare la sensibilitatea umană care le însoțește pe acestea.    De pildă, în timpul aranjamentului de putere comunist, pupincurismul nu a fost doar o chestiune de supraviețuire, așa cum lesne am putea fi tentați să credem, ci un răspuns complex la diferite contexte de viață în care era vorba de relații interumane strâns legate de tot ceea ce înseamnă putere. 

   Aceste relații, având în pântece o anumită filosofie de viață, nu pot exista în absența valorilor și raportărilor semenilor noștri la ei înșiși, dar mai ales la ceilalți. Aici, în mod paradoxal, o întreagă literatură beletristică interbelică, dar și cercetări sociologice recente, au relevat un fenomen mai puțin obișnuit în societățile occidentale pe care noi le luăm în prezent drept model: modul accentuat negativ în care românii se valorizează reciproc, dar și cel exagerat de pozitiv în care românii se percep pe ei înșiși. Desigur, și părțile mai vestice ale Europei  sunt locuite de către ființe umane, ceea ce înseamnă că și pe acolo sunt fenomene de valorizare negativă ori pozitivă la nivel uman, însă nu la amplitudinea care este proprie meleagurilor noastre. Este un fenomen care ne particularizează. Așa se face că, în ciuda dispariției relațiilor sociale influențate de puterea totalitară a comunismului, fenomenul a continuat să fie prezent și-n zilele noastre Din această perspectivă, s-ar putea spune că în ciuda trecerii anilor, a schimbărilor care au marcat în mod vizibil societatea autohtonă, românii au continuat să rămână proprii lor dușmani. Cu unele nuanțe, desigur! Căci nu degeaba au trecut anii,…

   Desigur, sunt diferențe între mai vechiul pupincurism socialist și cel recent – cel al unui capitalism cât se poate de „natural”. Și al cărui referențial este, firesc, un model abstract, la fel de generalizant ca orice este luat drept model de către o societate care continuă să fie periferică. Oricum, având în vedere mai vechiul pupincurism, ca fenomen în plan politic și social desigur, trebuie remarcat că acestui tip de acțiuni îi corespundea valorizări care au avut un efect aproape endemic: pupincurismul autohton, ca specie a socialismului,  înregistrând un regim funcțional cât se poate de generalizat. Nu era domeniu în care să nu fie prezent. Astfel, nu mai conta dacă era sau nu vorba despre o subordonare care ar fi implicat consecințe în caz de gesturi care să sugereze gândire ori acțiuni autonome! Căci, de bună voie, românul era obedient nu doar în raport cu instituțiile represive, ci, la modul general, cu oricine care îi era ierarhic superior. Comunismul nostru, în acest palier, a funcționat fără prea multe nuanțe. 

   Instalarea noii societăți postcomuniste a adus cu sine pupincurismul partizan. Spre deosebire de cel vechi, actualul pupincurismul nu are un singur carnet de partid, cum era pe vremea defunctului regim socialist, ci cam tot atâtea câte partide își dispută controlul asupra butoanelor puterii. Că este unul pesedist ori penelist, carnetul de partid este cel care, asemeni unei bucăți de turnesol, ne arată direcția înspre care funcționează obediența pupicilor depuși pe dosul diferiților reprezentanți ai unei poziții partizane. Cu toate că avem de-a face cu adevărate tranșee, ideologice cică, ce le este comun diferitelor pupincurisme ale prezentului sunt pupicii îndreptați înspre direcția capitalei UE. Astfel se face că, indiferent de culoarea carnetului de partid, există o obediență necondiționată la adresa tot ce vine pe țeava care pleacă de la Bruxelles. Dintr-o atare perspectivă, se pare că n-am părăsit încă automatismele generate de către prezența partidul unic, deși acesta e mumificat de ceva vreme. 

   Oricum, spre deosebire de gri-ul comunist, în prezent există o larmă generalizată provocată de zelul pupicilor care pleacă din rărunchii și of-ul tranșeelor săpate de ochelarii carnetului de partid. Ba, mai mult: așa cum a fost deschisă calea de către PSD, care și-a mazilit propria încropire guvernamentală, iată că și PNL-ul îi calcă pe urme! Căci, mai nou se sapă tranșee partizane chiar în interiorul deținătorilor aceluiași carnet de partid. Și, desigur, din spatele diferitelor tranșee, bezelele care cu larmă se încrucișează în spațiul nostru public prezintă cam aceleași coordonate ale gestului gratuit, neimpus decât de îngustimea perspectivei îndreptate asupra acestei lumi mult mai complexe decât își imaginează pupincuriștii noștri autohtoni.

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media