EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – „Știința poporului” despre democrație este „adevărata cunoaștere” despre democrație

   Deși tânăra noastră alcătuire democratică nu are decât trei decenii, avem de-a face deja cu automatisme mentale, manifeste în spațiul public, relativ stabile, care vizează rostul general al acestui aranjament de putere. Obișnuințele mentale, despre care facem vorbire, sunt menite să explice nenumăratele situații generate de către instituțiile și mecanismele care vizează gestionarea puterii. S-ar putea spune că totul pare să indice nu doar instalarea temeinică a democrației în societatea autohtonă, ci și funcționarea, la nivelul unei logici de uz cotidian, a ceea ce am putea numi predictibilitate. Altfel spus, cetățenii dobândesc un fel de știință de uz cotidian despre modul în care puterea este și va fi adjudecată, iar mai apoi administrată, de un grup politic sau altul. Omului de rând i se pare că, la mijloc, nu-i cine știe ce filosofie! De fapt, lucrurile se arată, atât politicienilor, cât și semenilor acestora, ca fiind într-o desfășurare extrem de simplă. Chiar durabilă…

   Ceea ce, fără îndoială, nu este rău! Problema constă în faptul că în situații de criză, ceea ce ar pare să prevaleze este tocmai această știință de uz cotidian asupra democrației. Nicidecum, teoriile și ideologiile despre o alcătuire complexă a unui aranjament de putere, cum este cel de factură democratică. La care, de bună seamă, se mai adaugă și cunoștințele deținute și gestionate de către elitele intelectuale din centrele universitare. În situații de criză, toate acestea nu numai că nu prea mai contează, dar, pur și simplu, sunt inoperabile. Este evident că pentru fermierii, ieșiți să-și apere interesele, multe dintre poncifele despre democrație au devenit văduvite de o serie dintre semnificațiile pe care am fi tentați să le conferim în mod obișnuit. Și aceasta, datorită uzării mai multor concepte de uz cotidian care alcătuiesc în prezent viziunea modernă despre democrație.

   Situațiile, cum par să fie, acum, cele din Franța ori Belgia, cu protestele extrem de violente ale fermierilor, ori cum au fost cele din momentul atacării simbolului democrației americane de către susținătorii lui Trump, reprezintă viziuni extrem de simplificate despre democrație. S-ar putea spune că referențialul unei atari viziuni pornește de la „libertatea mea” și se oprește la „dreptul meu”. Restul pare să nu mai conteze. Când dai foc unui camion cu marfă provenită din alte țări, de pildă, țări care fac parte totuși din Uniunea Europeană, rațiunea fermierilor nu pare să întrezărească nicio legătură între libertate și dreptul de a poseda diverse bunuri. Iar instituțiile care, de regulă, stau în spatele mai sus pomenitei legături devin doar fuioare de fum. Sunt, fără doar și poate, în cazul fermierilor, situări extreme ale unor indivizi care ne duc la gândul că știința despre democrație este uneori reductibilă doar la ceea ce știu oamenii care protestează despre aceasta. Restul societății, deși conștientă de faptul că în ciuda subvențiilor actuale produsele agricole vor rămâne în continuare scumpe, privește totul ca pe un spectacol care n-are cum să mai dureze prea mult. Așa cum s-a întâmplat, nu cu multă vreme în urmă, cu marile proteste împotriva creșterii vârstei de pensionare. În cele din urmă, după cum știm, majoritatea francezilor s-a obișnuit cu ideea. În paranteză fie spus, nu întâmplător, în cazul fermierilor s-a ajuns să se solicite derogări de la regulile „sacrosancte” ale economiei de piață. Cât despre respectarea proprietății și a legii, temporar, acestea par să fie puse între paranteze.  La fel cum au fost revoltele studențești din vremea Franței lui de Gaulle, oamenii se așteaptă ca și cele ale fermierilor să se încheie într-un fel. Și cu asta, basta! Numai că, așa cum acele revolte au avut consecințe majore asupra evoluțiilor societăților democratice europene, și protestele actuale nu vor rămâne fără urmări. Unele dintre acestea vor schimba multe dintre relațiile instituite între cei care guvernează și cei guvernați. Este posibil ca însăși unele dintre ritualurile democratice actuale, cam golite de conținut, să dobândească altă consistență, dar și semnificații publice cu totul noi. Ne-am putea întreba dacă, de pildă, consultarea generală, în chestiunea subvențiilor agricole, atât a francezilor, germanilor, ori a belgienilor, ar fi putut constitui cumva cadrul unui alt gen de manifestare a democrației la nivelul Uniunii, dar și la cel al membrilor acesteia. Mai mult, este posibilă chiar o modificare a percepției cetățeanului de rând în privința luării deciziilor în chestiuni de interes public.

   Ca o paranteză, trebuie spus că rețelele de socializare, deși par că sunt niște extensii ale spațiului public, în fapt, nu sunt decât prelungiri de individualități izolate din punct de vedere al funcționalității unui spațiu public. Căci, virtualizarea acestuia din urmă nu s-a petrecut, și aceasta, chiar în ciuda multiplicării contactelor dintre semenii noștri. Rețelele de socializare nu fac decât să încâlcească în ghemuri informaționale expresii umane care sunt departe de a îmbogăți cu semnificații civice spațiul public.

   Revenind, facem observația că nucleul acestei cunoașteri populare, vizând de fapt cam tot ceea ce ține de orizontul limitat al ciclurilor electorale, îi determină pe unii dintre semenii noștri să se raporteze la societate în termeni extrem de rudimentari. Este evident că, spre deosebire de spectacolul electoral, nu avem ceva asemănător care să implice consultarea cetățenilor, de pildă. Votul care, vezi Doamne, ar fi acordat unui program, unei ideologii, în realitate, are o slabă legătură cu gestionarea cotidiană a puterii, a majorității actelor legislative și guvernamentale. În fapt, având în mare parte la bază afinități legate de persoane, nu de idei, votul pune în umbră și minimalizează prezumtiva capacitate a omului de rând de a raționa, de a judeca ideile politice. Din nefericire, majoritatea politicienilor reduc condiția de cetățeni a semenilor lor doar la aceea de votant.

   Geniala idee a grecilor de acum mai bine de două milenii, aceea referitoare la posibilitatea autoguvernării celor care fac parte dintr-o comunitate politică, pare astfel să fie cam golită de conținut. În condițiile în care, pentru omul de rând, democrația este reductibilă doar la procesul electoral, devine tot mai evident că orizontul, dar și abilitățile acestuia de a opera conceptual în spațiul public vor fi tot mai debile. Probabil, în atari condiții, Pericle nu ar fi sintetizat celebra posibilitate de ființare a unei democrații: „deși nu toți am fi capabili să emitem idei politice, cu toții avem capacitatea de a le judeca”. Celebra zicere ne-a transmisă de către Tucidide, relatând despre discursul funebru rostit de Pericle.

   În rest, știm că omul de rând este convins că justiția, de regulă, nu face dreptate; că, odată încheiate alegerile, cei care dețin puterea, în luarea unor decizii, nu-i consultă pe prezumtivii beneficiar ai acestora, în calitatea lor de cetățeni; că societatea este din ce în ce mai polarizată și controlată preponderent în interesul celor avuți. Astfel, ceea ce par să fie cărămizile solide ale unei construcții culturale de nezdruncinat, în mod inexplicabil, acestea ajung să se macine din pricina unor situații care nu fac decât să scoată la lumină disperarea multor semeni de ai noștri. Marcați doar de faptul că au capitalizat îndeosebi furie, frustrări și ură. Din nefericire, situația devine de-a dreptul tragică în momentul în care politicienii se amestecă și folosesc o astfel de capitalizare pentru a dobândi puterea.

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…