EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Statul paralel – o găselniță jurnalistică

Deși începută de ceva vreme, ne dăm seama că ancheta jurnalistică, în care principala sursă de informații este fostul deputat Rizea, nu a avut, până în acest moment, niciun fel de consecințe în plan juridic. Desigur, cu excepția retragerii cetățeniei și a reținerii acestuia de către organele moldovenești. Mai știm că urmează apoi, în ordinea lucrurilor deja obișnuite, ca domnul să-și execute pedeapsa și, ca mulți alții, să intre în anonimat. Cu toate acestea, ceea ce este de subliniat este faptul că tragem totuși nădejde că lucrurile nu se vor opri aici,: măcar o parte dintre cazurile expuse de fostul deputat PSD ar trebui să intre în atenția organelor judiciare autohtone.

Ajunși aici, trebuie să remarcăm că, la fel ca mulți dintre semenii noștri, avem și noi nevoie de oarece „răcorire”! În fapt, să se facă ceva „dreptate’”, iar măcar o parte dintre șmecheri să înfunde pușcăria. Este o nevoie umană cu dublu circuit și feed-back: pe de o parte, una care descrie un circuit intrinsec al nevoilor noastre psihice de control asupra realității, în fapt, de a respinge caracterul cu totul întâmplător al evenimentelor acesteia; iar alta, care ar decurge firesc din „modul de utilizare” pe care orice democrație îl presupune că l-ar avea  inscripționat, la vedere, pe ambalaj. Știți, aceea cu domnia legii și a egalității tuturor în fața acesteia. Altminteri, rămâneam cu Ceașcă et comp…

Dar, să mergem mai departe… Din capul locului remarcăm că în prim-plan, cu excepția fostului deputat, ancheta jurnalistică găzduită de Realitatea Plus a avut în centrul atenției ceea ce jurnalistic a fost de ceva vreme definit ca fiind statul paralel. Cum sună și denumirea, acesta pare să fie o entitate coerentă pusă în act de către o seamă de actori, fie că ar fi vorba despre politicieni, demnitari ai statului, oameni de afaceri, funcționari din servicii etc. Și, din câte s-au scris și spus, s-ar părea că pe domnii în cauză îi leagă nu doar interesul pentru bani, ci și unul care vizează treburile de stat cu un caracter mai general, de aici rezultând și capacitatea acestora de a lua și influența decizii în propriul beneficiu, ori în cel al altora, care le sunt apropiați. Totul, atâta vreme cât se deține controlul pupitrelor puterii.

Este și motivul din pricina căruia statul paralel, putem presupune, s-ar reinventa în mod ciclic, ca orice entitate cu funcționalitate cvasidemocratică. Adică, în momentul schimbării actorilor care, în urma alegerilor, ajung să dețină puterea politică am putea vorbi, de fiecare dată, despre un alt stat paralel, unul cu altă geometrie și, probabil, altă funcționalitate sau mod de operare, comparativ cu precedentul. Nimeni nu mai poate pune la îndoială faptul că, în urma alegerilor, odată cu oamenii politici se instalează și o întreagă încrengătură de interese de afaceri, de regulă alta decât cea precedentă. Ceea ce nu înseamnă că precedenta și-ar înceta activitatea ori ar intra la mititica. Nici vorbă! La fel ca în cazul politicienilor, unii dintre afaceriști „se dau” cu noua putere, iar alții se mulțumesc cu mai puține contracte cu statul ori mai puține afaceri de „succes”. Desigur că, în cadrul unui atare proces, mai sunt și pierderi, unii dintre actori „răcorind”, prin ceea ce li se întâmplă, opinia publică.

Psihologic vorbind, chiar era nevoie de un astfel de construct, cum este statul paralel. Acesta nu face decât să răspundă nevoilor noastre de control asupra caracterului întâmplător al evenimentelor. Altminteri, am accepta mai greu că fenomenul corupției este unul legat doar de capacitatea redusă a statului de a face față actelor ilegale săvârșite de un șir de indivizi, care începe cu cei mărunți și se încheie cu înalți funcționari și demnitari ai statului. Este evident că nu există niciun stat paralel, ci doar o incapacitate cronică a organelor statului nostru de a reduce cotele corupției la un nivel acceptabil.

Și, ceea ce este semnificativ în legătură cu nașterea acestui fenomen, este faptul că, pe undeva, realizăm cu toții că fenomenul corupției la nivel înalt nu pare să fie unul picat din cer, ci este strâns legat atât de incapacitatea noastră de a acționa în plan civic, dar, în plus, și de alegerile pe care le facem cu toții în plan politic. În cele din urmă, noi suntem cei care alegem vârfurile statului. De noi depind cei care, în imaginația noastră, ajung apoi să fie „transportați” într-o realitate paralelă, scăpată de sub controlul formal al instituțiilor statului. Implicit a noastră…

Statul paralel este o redobândire a controlului nostru asupra a ceva care pare să fie incontrolabil. Odată intrați în această categorie, cea a statului paralel, ceea ce pare să fie întâmplător, mai ales în privința actorilor acestuia, devine o chestiune logică, posibil de înțeles și, tocmai datorită acestui fapt, posibil de controlat. Avem șansa de a controla ceva, doar în măsura în care înțelegem acel ceva. Conceptual, statul paralel este prima etapă a înțelegerii asupra unui fenomen care pare incontrolabil.

Politicienii par să fie și ei pe calea cea bună: cu toții au păreri despre fenomen. Și nu ne-ar mira să declare, cât de curând, război statului paralel. O să fie distractiv!…

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…