EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Spectrul rațional al confruntării

   Majoritatea celor care urmăresc cu înfrigurare jocul de putere inițiat de către Putin trag nădejde că acesta acționează, și o va face și de acum încolo, în mod rațional. Astfel, punându-se în bocancii belicosului lider, observatorii occidentali, și nu numai, își imaginează, utilizând desigur rațiunea, că acesta, urmărind atingerea unor obiective de securitate, aspecte firești care însă pot fi atinse prin mijloace diplomatice, nu va aprinde, cumva necontrolat, un conflict în Europa. Ca să nu ne gândim la ceva mai rău. Este evident că sub auspiciile aceleiași rațiuni se consideră că nimeni nu ar avea de câștigat de pe urma unui război care riscă să se generalizeze. Dintr-o atare perspectivă, fără doar și poate că funcționează credința existenței unei lucidități a situării în context a liderului rus. Căci, despre o astfel de situare este vorba când, în general vorbind, considerăm pe cineva rațional. Tocmai dintr-o astfel de perspectivă își imaginează că liderul rus chiar realizează că un război nu ar aduce cine știe ce avantaje țării sale. Ba, mai mult, că, în anumite condiții, un conflict cu Ucraina chiar i-ar periclita poziția de cvasițar în propria societate. Unde mai pui și faptul că puterea economică a Rusiei, măsurată în PIB, nu o depășește cu mult pe aceea a Italiei. Ar fi un aspect pe care mulți dintre observatori își imaginează că liderul de la Kremlin l-ar avea în vedere. Deși, pe de altă parte, uzându-se de rațiune, este adevărat la fel de adevărat că majoritatea observatorilor realizează totodată că statalitatea rusească chiar poate să depindă de umorile unui singur individ. Căci, nu este prea dificil de observat că liderul rus este totuși imprevizibil în condițiile unei democrații rusești care este încă extrem de debilă. Ceea ce poate genera un lung șir de consecințe necontrolabile. Dar se speră că, în cele din urmă, rațiunea dlui. Putin va prevala…

   Paradoxal, dar în toată această ecuație, și cealaltă parte mizează pe interlocutori raționali. Astfel, credem că și lui Putin i se pare rațional ca și cei din Occident să considere că o putere – cum își imaginează Putin că mai este Rusia în prezent – ar fi trebuit nu doar să fie menajată în anii ’90! Ci ar fi fost firesc și rațional să-i facă conștienți pe liderii actuali ai Occidentului că un joc de sumă nulă nu este acceptabil pentru cineva care deține suficiente ogive nucleare pentru a transforma în iad lumea. Și să se comporte rațional. Adică, să accepte că și Rusia are cam aceleași pretenții de securitate. Astfel, dacă SUA plasează un scut defensiv foarte aproape de sistemul de securitate rusesc, de ce nu și Rusia nu ar putea plasa unul similar? Adică, foarte aproape de granițele SUA. Ca să nu mai vorbim despre inutilitatea unor instalații antirachetă, așa cum sunt cele de la Deveselu, în condițiile deținerii de către Rusia a tehnologiei vectorilor cu viteză hipersonică. Actualmente, știm că NATO chiar nu deține o tehnologie pentru a contracara în mod eficient rachetele de această factură. Ei bine,    bazându-se pe rațiunea liderilor occidentali, liderul de la Kremlin, își poate imagina că Rusia ar merita un alt statut. Altul, desigur, decât unul de putere regională, așa cum i s-a atribuit Rusiei după reunificarea Germaniei.

   În plus, trebuie să recunoaștem că Rusia, odată cu spulberarea zidului berlinez, și-a retras unilateral din zonă toate acareturile militare, fără să pună condiții. Nu trebuie uitat că procesul a avut loc în condițiile în care totuși Uniunea Sovietică nu pierdut niciun război cu NATO. Mulți consideră că Rușii au pierdut așa-numitul „Război Rece”. Aserțiunea este adevărată doar dacă ne gândim la comunism. Comunismul fiind referențialul și rațiunea a ceea ce s-a numit „Război rece”. Termenul nu are de-a face cu implicațiile militare ale urmașei Uniunii Sovietice! Altminteri, cum punem în ecuație faptul că sistemul comunist a sucombat totuși și în țara care l-a inventat ca formă de guvernare a societății? Trebuie să realizăm că Rusia actuală nu mai este totuși Uniunea Sovietică. Rusia chiar are pretenția justă că este o societate ca oricare alta. Iar condițiile ei de securitate nu au nicio legătură cu vreo formă ideologică de organizare socială. Rusia, în mod cert, nu mai este în situația de a exporta revoluții ori forme de guvernare. Iar în privința oligarhiei și corupției, să fim serioși, America nu este câtuși de puțin deranjată. Cred că nici Europa…

   Pe acest fond – care a fost unul marcat de procese evolutive, și unde prăbușirea Uniunii Sovietice a fost doar o firidă de timp care de acum aparține istoriei – SUA și NATO au valorificat sentimentele antisovietice ale fostelor țări comuniste și și-au extins, pe această bază, prezența militară în centrul și estul Europei. Era și firesc să se întâmple ceea ce s-a petrecut în anii care au urmat sfârșitului războiului rece. După cum firești erau și resentimentele popoarelor nevoite să adopte forțat o guvernare pe care nu și-au dorit-o. În paranteză fie spus, singura care nu a intrat în horă a fost Yugoslavia. Pentru cititorii mai tineri, precizăm că vecina noastră era lidera unui grup semnificativ de state care se declarau nealiniate niciunui bloc militar. Nu suntem adepții teoriilor conspiraționiste, motiv din pricina căruia punem destrămarea fostei Yugoslavii doar pe seama altor cauze. Cum a fost, de pildă, naționalismul exclusivist practicat de către Miloșevici. 

   Dar revenind la chestiune, este evident că, în măsura în care suspectăm că ambele părți implicate chiar uzează de rațiune, ceea ce ar trebui să se întâmple este demararea unui proces complex de negocieri care să vizeze o nouă arhitectură de securitate. Una care să fie adecvată vremurilor prezente. Este evident că actuala arhitectură este una depășită. Ce motive am avea să credem că Rusia are doar ceea ce merită? Iar aceasta s-ar datora aproape exclusiv de pe urma a ceea ce i s-a întâmplat acum mai bine de trei decenii. Uzând de argumente raționale, este evident că fenomenele de după căderea Zidului au fost doar un moment dintr-un proces care s-a derulat pe parcursul a mai bine de trei decenii. Și, fără doar și poate, în urma căruia lumea arată cu totul altfel decât la începutul anilor ’90. Iar aici trebuie să-și găsească loc și China. Fără îndoială, utilizarea rațiunii nu i-ar împiedica pe actualii lideri politici să demareze un asemenea proces extrem de complex și dificil. Probabil, îndelungat… 

   Ar fi nevoie însă, fără îndoială, de alți lideri politici. Dacă e să fim raționali! Dar utilizând, fără îndoială, un alt fel de rațiune. Căci, ne place ori ba, multe din criteriile care definesc ceea ce ar fi rațional se cam modifică în ultima vreme. Este suficient să ne gândim la multe din nenorocirile declanșate de către lumea occidentală, și aceasta doar din pricină că și-a imaginat că toată lumea trebuie să gândească la fel ca ea.

   Altminteri, din rațiune în rațiune ne trezim cu o confruntare a chiorilor din care nu iese nimeni câștigător. Aici, Occidentul nu ar trebui să uite experiențele tragice ale Afganistanului, Irakului, Libiei, Siriei etc. Și unde a fost adevăratul artizan al unor războaie care s-au dovedit inutile. Poate că, utilizând rațiunea, ar realiza cu adevărat numărul considerabil al celor care și-au pierdut degeaba viețile pe câmpul unor confruntări care nu au făcut lumea mai bună! O duce cumva Irakul mai bine fără Sadam? Ori Afganistanul, fără Bin Laden? 

   N-aș prea crede, folosind chiar și cea mai plăpândă rațiune  și potrivit căreia, n-aș fi nici prea convins că lumea ar fi mai bună dacă Rusia ori China n-ar fi luate în seamă.

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…