EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Șovăielile interesate ale domnului Ciolacu

   Deunăzi, al nostru premier părea să fie foarte hotărât în privința unor măsuri care ar fi trebuit luate de urgență. Astfel, totul părea să indice o situație mai rar întâlnită în spațiul public mioritic: odată problema identificată, adică risipa banului public, restul urmează un curs firesc. Astfel, măsurile de soluționare, și ele cât se poate de evidente, par să fi fost doar niște chestiuni cât se poate de firești. Și care urmează să fie implementate fără întârziere. Îți venea să răsufli ușurat: „uită-te, domnule, că se poate!”. Așa se face că domnul Ciolacu părea să-și fi depășit propria umbră. Mai că-ți venea să conchizi înmărmurit: uite, în sfârșit, un politician care, într-o situație de criză, promite să exerseze postura unui „om de stat!”

   Și, apoi, tot așa, din uimire în uimire, am fost siliți să constatăm că vremea trece și nu se întâmplă mai nimic. De pildă, preconizata sesiune extraordinară, în vederea punerii la punct a pensiilor speciale, potrivit ultimelor ziceri în chestiune pronunțate de către CCR, nu a mai avut loc. Domnul Ciolacu a omis, probabil, un fapt banal: acceptul Comisiei nu putea avea loc, din pricină că membrii acesteia erau în perioada de concedii. Mai că ne vine să-l înțelegem pe curajosul nostru premier, acesta fiind luat de valul dorinței de a acționa fără întârziere. Ceea ce este însă îngrijorător, este faptul că domnia sa nu și-a reglat bunele intenții la realitatea pe care, fără îndoială, consilierii domniei sale i-au adus-o la cunoștință. Sau, Doamne ferește, și aceștia au fost cuprinși de același val de entuziasm. Unul, care, din nefericire, este pe cale de a-i îneca pe toți în ridicol.

   Până și ceea ce părea o chestiune pur birocratică – cum se anunța să fie eliminarea, din organigramele stufoase ale multor instituții, a posturilor vacante – s-a dovedit o chestiune dificil de pus în practică. Funcționărimea a trecut la amenințări. Ce să-i faci! Deși par să fie alcătuite din straturi geologice diferite, mai toate organigramele instituțiilor noastre postcomuniste au reacționat la unison, refuzând preconizatele reforme. Căci, deși au fost împănate cu tot felul de dinozauri, extrem de diferiți, și care indică cu precizie perioada plasării în schemă a acestora de către partidele care s-au perindat pe la butoanele puterii, chestiunea diferențelor pare să nu mai conteze.

   Mai că ne vine să credem că partidele și-au fi plasat dinozaurii în câmpurile mănoase ale statului mioritic din pricini umanitare, iar armonia din organigramă, care s-a înstăpânit în mod temeinic, ar indica un spirit de solidaritate cât se poate de firesc. În realitate, știm că acest plasament se constituie chiar în însăși rostul primordial al funcționării partidelor noastre politice. În absența acestui plasament, partidele autohtone și-ar pierde unul dintre pilonii care le-ar justifica existența. Mă îndoiesc că tinerii care se îndreaptă spre o carieră politică își justifică actul unei asemenea opțiuni din rațiuni care vizează interesele semenilor lor. Mai degrabă, majoritatea este condusă de ideea unei oportunități de viață. Și care, în cele din urmă, este reductibilă la fructificarea în avantaj propriu a unei anumite poziții sociale.

   După cum știm, datorită politicienilor, dar și din pricina habarnismului celor care au ajuns în situația de a lua decizii în numele nostru, cheltuielile publice au ajuns la un nivel de-a dreptul scandalos. Pentru orice om normal, a lua măsuri grabnice de reducere a risipei devine un lucru înscris tot într-un fel de normalitate. Paradoxal este faptul că funcționărimea din plan central, plasată în aceste posturi în cea mai mare parte de către partide, se opune măsurilor de reducere a cheltuielilor din pricini care se circumscriu tot unui anumit fel de normalitate. Funcționărimea, ceea ce este firesc, este cât se poate de conștientă că, supusă oricărui criteriu de competență, ar urma să accepte că nu are ce căuta în organigrama unei instituții centrale.

    Așa se face că domnul Ciolacu pare să fie fost prins într-un fel de postură de offside. Adică în situația jenantă a unui politician ageamiu, care s-a avântat în luptă fără nicio pregătire prealabilă. Iar când a realizat ce se întâmplă, a lăsat lucrurile în pace. Cum pare să le fi lăsat și în privința anunțatelor reformele fiscale. Lobbyng-ul extern, la care s-a adăugat și poziția de non-combat a prezidentului nostru, l-a făcut pe domnul Ciolacu extrem de șovăitor. Iar șovăiala domniei sale este cât se poate de interesată: păstrarea propriului scaun.

   Adică, nimic nou sub soarele politichiei autohtone, s-ar putea spune! Frisonul unui alt gen de acțiune politică, a fost, fără îndoială, produsul caniculei. Nicidecum, cel al voinței domnului Ciolacu… Sau, cine știe? Putem avea încă surprize!

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…