EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Și Europa are habarniștii ei!

   Cam asta ar fi concluzia, trecând în revistă doar câteva dintre cauzele cumplitei crize energetice care s-ar părea că ne va copleși la iarnă! Parafrazându-l, prin titlul editorialului de față, e adevărat, și pe genialul nostru șugubăț național – cel care ne-a pironit întru eternitate în pionezele noastre arhetipale – intenționăm să dăm o notă „liniștitor-estivală” crizei care ne cam ia cu răcori, doar gândindu-ne la ceea ce ne așteaptă peste nu mult timp. Ne referim la nenea Iancu, cel care asemenea inspiraților taxonomiști, a reușit doar din câteva indicii banale să ne găsească locul în lume, dezvăluindu-ne năravurile care, nici după atâta amar de ani, asemenea puricilor din povești, nu ne vor părăsi în veci… Ceea ce nu înseamnă, pe de altă parte – și ar fi de reținut – este faptul că nu ar trebui să ne tot autoponegrim la nesfârșit. Deoarece, așa cum și pe vremea mai sus pomenitului Europa avea faliții săi, tot așa, și în vremurile noastre, Europa continuă să-i aibă cu prisosință. Căci, maeștri întru ale habarnismului ne-au fost, cel puțin în chestiunea crizei energetice, atât birocrații-zei, fastuos-trăitori, de prin birourile Bruxelles-ului, cât și politicienii Europei care s-au luat după expertiza de doi bani a acestora. Cu toții ar trebui să-și atârne prin birouri celebra pânză a lui Pieter Bruegel cel Bătrân… Aceea cu parabola orbilor. Așa îmi imaginez toată gașca care a condus la actuala criză energetică. Oricum, cu pomenita pânză pe pereți, ori fără, habarniștii Europei s-ar părea că vor rămâne încă ceva vreme fără darul vederii realității. Probabil, în momentul când cetățenii europeni vor realiza că nu doar dictatorul de la Kremlin este singurul responsabil de fundătura în care s-a băgat de una singură mândra și prospera noastră Europă, atunci și habarniștii de la Bruxelles își vor adapta birocraticul lor creier la somațiile realității.

   Dar înainte de a flutura argumentele unei asemenea concluzii, nefiind aici locul unei demonstrații convingătoare, să ne amintim totuși că istoria, râzându-și uneori în barbă, are mai tot timpul tot felul de exemplificări cât se poate de grăitoare în privința sentimentului că lucrurile se repetă. Și aceasta petrecându-se cam în răspărul expectanței noastre de uz cotidian. Căci, să fim înțeleși, majoritatea românilor nu se așteaptă ca proștii autohtoni în ale guvernării să aibă niște frați mai mari prin vestul Europei. Este evident că habarniștii nu au doar genă mioritică. Îi găsim și pe meleagurile societăților la care continuăm să privim cu jind și „nețărmurit respect”. Adică, spus altfel, cu o slugărnicie perpetuă. Necondiționată…

   Dar să trecem la obiectul digresiunii noastre. Prin intermediul multora dintre posturile Tv., înghesuite asemeni corbilor asupra unor știri cât mai spăimoase, suntem înștiințați, chiar în aceste zile, că prin unele țări ale Europei se așteaptă pene catastrofale de curent. Drept urmare, pentru a le preîntâmpina întrucâtva, populația este sfătuită să treacă la măsuri grabnice de economisire și să fie totodată pregătită pentru întreruperi temporare de curent. În paranteză fie spus, mai toți știriștii folosesc un englezism pentru a diagnostica ceva extrem de cunoscut tuturor: pană de curent. Adică, datorită solicitării acareturilor electrice, sistemul care ne aduce curentul prin case ajunge în situația de a se bloca. Fiind posibil ca tot ce este mișcat de curent să moară!

   După ce multă lume a priceput cam despre ce este vorba, nu mică le-a fost mirarea unora care, cu un atare prilej, au avut senzația unui deja vu. Hait, și-or fi scuipat, probabil, unii dintre aceștia în sân! Fiind evident că, unora dintre noi, cărora clepsidra e cam pe la amurgul funcționării, parcă ni se pare că am mai trăit cândva ceva asemănător. Și, sunt convins, mulți dintre aceștia își amintesc de vremurile când se tăia curentul pe meleagurile noastre socialiste. Chestia se întâmpla, fără îndoială, din pricina gândirii și deciziilor unui singur om. Unul care, având obsesia plății datoriilor, a tăiat importurile, având, totodată, o industrie extrem de energofagă. Deși consumul populației avea pe atunci o pondere destul de mică, singurul decident a hotărât că aceasta va fi și cea care va suporta deficitul de energie electrică. Era totuși vorba, pe acele cumplite vremuri, despre un singur habarnist, înconjurat însă de o curte de pupincuriști, fără de care prostul suprem nu putea să guverneze de unul singur. Populația, care suporta totul, era în schimb împietrită de frică și neputință. Așadar, gândindu-ne la vremurile trecute, pare rațional să găsim cu ușurință o explicație de uz cotidian a crizei energetice din anii ’80. Adică în sistemul și în dictatorul care-l stăpânea, fără ca cineva să aibă posibilitatea de a avea o altă părere. Ca să nu mai vorbim și despre posibilitatea de-a și face altceva în mod practic.

   Ei bine, slavă Domnului, vremea sistemului totalitar, a unui singur habarnist, sprijinit de către o curte de pupincuriști, a trecut. Sistemul democratic, cu toate părțile sale bune, pare că nu a făcut, pe de altă parte, decât să conducă la înmulțirea habarniștilor, dar și a acelora care-i sprijină în actul guvernării. Faptul a complicat, totodată, și actul unei explicații de uz cotidian a situațiilor care sunt generate de acțiunile și deciziile habarniștilor care guvernează. Astfel, potrivit celui mai simplu manual de interpretare a democrației, se specifică că, de regulă, habarniștii pot fi sancționați prin vot. Iar, uneori, prin presiunea străzii. Între aceste două căi, în mod practic, habarniștii se comportă însă precum niște mici dictatori: iau decizii pentru care, vezi Doamne, își asumă o răspundere politică. Adică, cei guvernați rămân cu belele unor decizii proaste, iar habarniștii rămân bine-merci, având posibilitatea să se rotească la butoanele puterii, supraviețuind din ciclu în ciclu electoral. Habarniștii noștri mioritici sunt deja obișnuiți să-și asume răspunderea. Adică, deși lumea nu-i mai votează la fel, ei bine, nu-i tragedie: vor trece în comoda postură a celor din opoziție. Apoi, la următorul ciclu electoral, urnele ar putea să le surâdă din nou, ca și cum ar fi niște îngerași neprihăniți. Chestia cu binele public ar implica o bătaie de cap imposibilă pentru mentalul habarniștilor noștri.

   Au, deocamdată, o scuză beton. Nici habarniștilor de la Bruxelles nu le-a trecut prin cap că binele public nu presupune doar dezbatere între niște parlamentari, ci și negociere în numele celor presupuși că sunt beneficiarii direcți ai acestui bine public. Altminteri, în afara negocierii, binele public poate risca să fie doar un bine-diktat. Este calea care-i face pe beneficiarii unui astfel de bine nenegociat să părăsească, dezamăgiți sistemul de factură democratică. Întâi prin absenteism, apoi prin orientarea înspre variante opuse democrației. Dacă stăm și ne gândim la procesul general de luare a deciziilor, nu altfel s-au petrecut lucrurile cu multe dintre deciziile luate de către habarniștii de la Bruxelles; acestea dovedindu-se catastrofale pentru cetățenii de rând. Pariul, prea puțin pregătit, pus doar pe energia verde, sancțiunile la adresa Rusiei, credința aproape mistică în puterea reglatoare a pieței ș.a. au condus țările europene la un pas de colapsul economic. Nu se știe încă cum va reacționa populația! Pârghia votului s-ar putea să nu mai fie suficientă…

   Trebuie însă să remarcăm că unele state se trezesc mai repede decât altele. Acestea, de regulă, încep să realizeze primele că în anumite situații de criză energia încetează să mai fie o marfă ca oricare alta. Ceea ce a făcut ca, pe alocuri, să se treacă la măsuri radicale, cum sunt cele de naționalizarea sistemului energetic. Plafonarea și compensarea facturilor la energie se dovedesc doar palide paliative.

   Probabil, din nefericire, habarniștii noștri vor da dovadă că au o vână mai „catolică” decât cei din cartierul electrificat al Vaticanului. Creierul habarniștilor mioritici, dedat doar la mimetism și supunere, este cu totul lipsit de capacitatea de a opera în mod creativ. Ca să nu mai pomenim de sensibilitatea extrem de firavă pe care posesorii unui astfel de creier o pot secreta pentru soarta semenilor lor.

   Din nefericire, vom trăi vremuri interesante!

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…