EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Ruleta lui Putin

   Din nefericire, amenințările rușilor privind posibilitatea utilizării armelor nucleare au devenit deja banale. Într-un fel, să nu uităm că răul extrem evoluează de regulă sub aparențe banale. Drept dovadă, nu există zi în care persoane oficiale ori ale mediei din Rusia să nu amenințe Occidentul cu holocaustul nuclear. Cu necesitatea lui, ar trebui adăugat. De parcă, singura soluție ar fi neantul… Din păcate, cei care ar părea să aleagă o atare soluție sunt destul de mulți în Rusia. Iar cei care au avut păreri contrare, puțini la număr, au fost reduși la tăcere… Așa se face că Putin are condiții favorabile să-și vadă și de acum înainte, nestingherit, de nebunia puterii sale care nu-i mărginită de nimic… Nici măcar de către Occident, care pare să fie de-a dreptul hipnotizat de ideea unui nebun care poate folosi armele atomice. Trebuie să conchidem că Occidentul, după două luni de amenințări, nu pare să nu fi luat prea în serios posibilitatea unui atac nuclear din partea Rusiei. Nu știm însă, pe de altă parte, dacă o face fără prea mult tam-tam! Oricum, din punct de vedere al unor învățăminte din trecutul recent, să nu uităm că Putin a exprimat nemulțumirile Moscovei încă din 2008. Nu a fost luat în seamă. Între timp, totul, trecut însă prin filtrele resentimentelor unei foste puteri, s-a metamorfozat în ură profundă, ceea ce a făcut ca majoritatea populației ruse să adopte ideile lui Putin.

   Am credința că întreaga problemă, care plutește amenințător nu doar în vecinătatea Rusiei, nu se trage doar din eșecul războiului declanșat împotriva Ucrainei, ci din postura civilizației ruse în raport cu cea occidentală. Deși ocupă o parte din Europa, Rusia postsovietică nu a avut prea multe contribuții care să fie omologe civilizației occidentale. Literatura, pictura  muzica etc. au fost expresia unor elite mai tot timpul aflate sub presiune politică. Dar promovate de către elitele occidentale tot în cheie politică. Așa cum Cehov a devenit celebru datorită britanicilor, și Soljenițîn a cunoscut celebritatea mondială datorită occidentalilor. Și aceasta, în ciuda unui panslavism de neînțeles. Astfel, dacă în perioada URSS-ului multe dintre bunurile culturale ale Rusiei au fost promovate nu de către ruși, ci de către occidentali, în perioada postsovietică acest lucru nu s-a mai petrecut. Aceștia, din urmă, nu au mai fost câtuși de puțin preocupați de evoluția intelectuală a Rusiei. Trebuie să conchidem că diferențele culturale și de civilizație, nu au dispărut. Ba, dimpotrivă, s-au accentuat. Într-un fel, intelectualitatea rusă s-a reîntors într-un trecut pe care cei din Occident l-au depășit. S-ar părea că rușii s-au întors la un fenomen pe care ultima reprezentantă a Romanovilor l-a exprimat cât se poate de bine. Aceasta era convinsă că poporul rus nu așteaptă, asemenea celui britanic, un anumit comportament din partea elitelor conducătoare. Cică, vezi Doamne, acesta ar avea o legătură mistică cu pătura conducătoare. Oricum, nu trebuie să uităm că, alături de întreaga sa familie, soția lui Alexandru a sfârșit de mâna poporului organizat de către bolșevici. În prezent, în mod paradoxal, aceștia au dispărut din istorie. Deși erau convinși că ar reprezenta poporul. Ca să vezi, poporul nu pare să fie ceea ce cred cei care-l conduc. Să tragem nădejde că și Putin va trece prin aceiași experiență istorică.

   Revenind, am putea presupune că, din perspectiva rușilor, agresiunea doar a declanșat un mecanism implacabil! Un mecanism care s-a tot tensionat incontrolabil de la destrămarea URSS. Între timp, trebuie spus că tensiunea acumulată a început să se elibereze în lume, însoțită însă de consecințe de-a dreptul inimaginabile. Adevărul fiind că nici după mai bine de două luni nu știm cum se va termina aventura sceleratului de la Kremlin. Ceea ce este vizibil fiind doar faptul că Putin îi mobilizează pe rușii de rând cu himera recuperării unei puteri pierdute, posibil de a se petrece în aceste zile. Când, de fapt, asistăm la o imensă tragedie incontrolabilă. Totul petrecându-se pentru a se masca faptul că tot efortul elitelor ruse a condus doar către o societate debilă, o societate care nu a găsit o cale pașnică de a acumula dezvoltare. Căci, în locul construcției unei societăți capabile de autodezvoltare, Putin a reușit, în schimb, să vândă rușilor de rând iluzia acumulării de teren ca fiind ceva care va genera securitate și prosperitate. De parcă, să fim serioși, nu ar avea la dispoziție destul.

   Deși nu a recunoscut că a pornit un război, vezi Doamne în vederea atingerii măreției statului rus, ci ceva acceptabil, sub titlul de operațiune specială, iată că din capul locului acesta pare să fie totuși gata să distrugă pe oricine ar interveni în planurile sale megalomaniace. Putin a spus-o din capul locului: dacă nu este lăsat să-și facă poftele, Occidentul va suferi consecințe pe care nu le-a cunoscut până acum în istoria sa. Problema este că Occidentul nu prea l-a luat în serios pe Putin. Nici la începutul aventurii acestuia și nici la două luni de la debutul acesteia. Occidentul se face că ar avea ceară în urechi la toată retorica belicoasă a Kremlinului. Este un fel de autism păgubos, mai ales în condițiile în care opinia publică ar avea totuși dreptul la o poziție clară în chestiune.

   Dimensiunile tragediei petrecute în Ucraina constau mai ales în faptul că societatea rusă, în genere, se află într-o postură impredictibilă. Aceasta, în loc să se recunoască eșecul invaziei, vedem bine, a ales calea escaladării lucrurilor până la ultimele consecințe ale prostiei umane. Căci nu poate fi vorba despre altceva. Și în cauză, în mod evident, nu este doar Putin și gașca din jurul său. Până și rusul de rând realizează că Putin preferă neantul decât să accepte că a fost înfrânt de un stat care, sătul de modelul rusesc al puterii de tip autocrat, a avut curajul să se desprindă de Maica Rusie. Iar, în plus, apelând la tehnologie occidentală, a îndrăznit să umilească marea Armată Roșie. Nu întâmplător, sunt păreri că Ucraina trebuie rasă de pe fața pământului. La mijloc este o chestiune aproape personală: Ucraina a trădat spiritul panslavist al Maicii Rusia, alegând o altă cale. Pe undeva, apelul la Satan este apelul la o supremație himerică care ar fi menită să mai echilibreze lucrurile. Pe când, în fapt, acest gen de supremație civilizațională nu schimbă lucrurile: cu noua rachetă hipersonică, deznodământul este același. Adică, dispariția civilizației umane. De parcă, societatea rusă, în genere, ar fi dispusă la o ultimă contribuție civilizațională: drumul spre moarte.

   Astfel, îți pare că visezi urât, că ești pradă unui coșmar, când vezi indivizi relativ instruiți, ce par să fie adaptați realității, dar care fac cu un cinism feroce calcule privind secundele care sunt necesare pentru ca Satan să pulverizeze principalele capitate europene. Și, se înțelege, principalele centre urbane ale inamicului suprem. Adică, SUA… Că, în plus, aceste exemplare umane, realizând totuși proporțiile unei confruntări nucleare, deși sunt conștienți că vor muri la rândul lor, vor avea – ca să vezi enormitate de prostie – satisfacția că au trecut în neființă și inamicii occidentali.

   Te apucă greața când vezi unde s-a putut ajunge. De parcă acești declasați n-ar avea părinți, copii, rude, cunoștințe. Putin are de ce să fie mulțumit: atât de bine a gestionat capitalizarea urii, fructificând tot felul de frustrări ale decăderii unei puteri nucleare, încât, iată, rusul de rând are impresia că nu există altă soluție decât suicidul întregii civilizații umane. Nereușind alte performanțe civilizaționale și tehnologice, decât cu excepția celor din domeniul rachetelor, s-ar părea că sunt dispuși să dispară în neant. Cu tot cu rachetele lor! Sfâșiați iremediabil de resentimente, au ajuns într-o situație schizoidă de-a dreptul. La mijloc, probabil că este vorba despre o viziune panslavistă privind valoarea vieții. Care, în mod cert, nu este compatibilă cu cea occidentală!

   Lui Putin puțin îi pasă, însă! Nu-l interesează ce se va întâmpla cu rusul de rând. Drept dovadă, l-a trimis să moară pentru ceva care nu va contribui la mai buna viață a semenilor acestuia. Lui îi este suficient că este singurul care a pus mâna pe ruleta rusească! Și continuă să se joace cu nervii noștri.

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…