EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Revoluția convenabilă

   Ca în fiecare an, pentru mulți dintre români, zilele din mijlocul lui decembrie sunt un prilej de a-și aminti evenimentele care au dus la căderea cuplului Ceaușescu, a regimului comunist. În ultimii ani, nu mai prea sunt invitați pe la televiziuni revoluționarii, ci tot felul de analiști. Atmosfera rămâne însă cam aceiași. Revoluția ar fi fost furată, potrivit unora, ori ba, potrivit altora. În ciuda divergențelor, majoritatea comentatorilor a ajuns la convingerea că Revoluția s-a împletit cu o lovitură de stat. În acest sens, se argumentează că armata, deși compromisă la Timișoara, la ordinele lui Stănculescu nu se mai supune lui Ceaușescu și, astfel, mulțimile ieșite în stradă au avut prilejul de a răsturna în câteva clipe ceea ce părea că este imposibil de dislocat: regimul comunist. Partidul Comunist, organizația care număra în jur de patru milioane de membri, a dispărut ca și cum nu ar fi existat. 

   Fără îndoială, ar fi greu de imaginat ce s-ar fi putut întâmpla dacă armata nu l-ar fi trădat pe dictator. Și dacă Securitatea nu ar fi procedat la fel. Dar o istorie contrafactuală nu-i bună decât pentru a alimenta imaginația amatorilor de teorii conspiraționiste. Până una-alta, românii realizează că lovitura de stat a fost singura modalitate de a-l răsturna pe Ceaușescu. Artizanul loviturii militare nu mai trăiește, iar promisele mărturisiri înregistrate ale controversatului general nu au fost încă făcute publice. Asta, în situația în care aceste mărturisiri chiar ar fi existat. Mai degrabă, în astfel de situații, în care confuzia a fost o trăsătură dominantă, ce a însoțit evenimentelor din Decembrie ’89, s-ar părea că, în afara faptului că a dat ordinul retragerii Armatei în cazărmi, că, apoi, s-a pus la dispoziția Frontului Salvării Naționale, Generalul Stănculescu nu prea mai ar fi avut multe de lămurit. Poate, să fi știut cumva care au fost trupele implicate în evenimentele de după 22 decembrie?!… Un aspect care, din nefericire, este departe de a fi clarificat!

   Ceea ce pare însă că s-ar fi lămurit ar fi faptul că, potrivit rechizitoriului din dosarul Revoluției, doar o mână de oameni ar fi reușit să manipuleze buna credință a milioane de români, că datorită inducerii în eroare a opiniei publice aceștia au pus mâna pe putere după vidul lăsat de către Ceaușescu și partidul lui de masă. Potrivit pomenitului rechizitoriu teroriștii nu ar fi existat! Poate, doar în imaginarul colectiv al bieților români păcăliți de către Iliescu et. comp. Deși, pe de altă parte, mai toată lumea este convinsă că o mulțime de servicii secrete at fi fost implicate înainte și după evenimentele de după fuga dictatorului. Nici acum nu este lămurită chestiunea celor reținuți ca fiind teroriști. Aceștia au fost eliberați la câteva zile după uciderea cuplului Ceaușescu. Este un aspect care ar fi meritat o anchetă separată. Oricum, speța alimentează tot felul de teorii. Una, sugerând că ar fi existat un fel de înțelegere între noua putere și cei care ar fi creat „diversiunea” de după fuga lui Ceaușescu. Alta, emițând ipoteza că „diversiunea” a fost creată chiar de cei care au preluat puterea etc. Probe nu sunt! 

   Rațional, rechizitoriul pare un hocus-pocus juridic de tot hazul. Să pui pe seama unui număr extrem de mic de indivizi fenomene extrem de complexe nu este de ici de colo. Pe această linie de argumentare se înscrie, desigur, și ideea că Iliescu ar câștigat detașat primele alegerile prezidențiale tot din pricina manipulării naivității românilor. Al naibii vrăjitor, acest fost comunist, dar le-a câștigat de două ori încrederea românilor, în ’92 dar și în 2000. Deși n-o spun de-a dreptul, o parte a elitelor autohtone este convinsă atât de prostia de care au dat dovadă, în acest sens, românii, dar și de ghinionul arhetipal al acestora. Oricum, dincolo de ceea ce pare să fie o controversă firească pentru istorici, dacă ne gândim la unele aspecte ale Revoluției, evenimentele din ’89 par să se constituie într-un adevărat referențial pentru instrumentalizarea unor ideologii sau configurații identitare. Astfel, Revoluția, o serie de evenimente, îndeosebi episodul teroriștilor, sunt asimilabile unor unor elemente care sunt folosite în scopuri politice. Revoluția nu este doar o chestiune care ține de istorie, ci a devenit una care, în funcție de interese, s-a transformat într-un bun cu semnificații convenabile. O poveste care justifică nu doar un anumit sens al acțiunii politice, dar și o anumită identitate care trebuie să populeze cât mai activ și convingător spațiul public. Așa cum a ajuns să fie de bon ton să te afișezi ca fiind de dreapta, stânga continuând să fie ceva care are încă o filiație degradantă, întrucât s-ar trage din comunism, în mod asemănător se petrec lucrurile cu teoria complotului care a confiscat revoluția. Social-democrația care a urmat la putere părând să fie o etichetă compromisă, cu un etos îndoielnic pentru orice intelectual care se „respectă”.

   Ceea ce ar fi trebuit să unească a ajuns să dezbine. Fiecare cu Revoluția lui. De regulă, diferențele se transformă în adversități ireductibile. Revoluția este o chestiune care este instrumentalizată încât să fie convenabilă din cât mai multe puncte de vedere. S-ar părea că problema adevărului, care de regulă se bazează pe explicația cea mai simplă, continuă să fie o treabă care-i depășește pe reprezentanții elitelor autohtone.     

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…