EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Revelațiile domnului Ciolacu

În ultimele zile, adică, pe măsură ce ne apropiem de momentul în care vom avea un nou guvern, viitorul premier pare să fie locuit de o excepțională hărnicie reformatoare. Drept consecință, că vrem ori ba, ne-am trezit asaltați de tot felul de bune intenții. Deși românii au cam fost însoțiți în permanență de bunele intenții ale guvernanților, iată că n-au încotro și sunt nevoiți să înghită în continuare hapurile care promit că lucrurile vor evolua în favoarea lor. În acest sens, adică al noilor bune intenții, majoritatea eforturilor viitorului premier par să fie sub semnul unor adevărate revelații referitoare la necesitatea unei guvernări cât mai „plină” de suplețe. O guvernare care, așadar, va urma să fie bântuită de rațiune și eficiență întru acțiunea administrativă a unei puteri de un alt soi. Drept urmare, n-ar trebui să ne surprindă faptul că se fac, chiar și la repezeală, planuri de reducere a legiunilor de secretari de stat, de consilieri, dar și de tăiere a tot felul de cheltuieli cu mașini, birotică etc. Tehnic, sunt botezate drept măsuri de austeritate. În realitate, puse însă într-o balanță financiară, pomenitele măsuri se dovedesc un fel de frecție cu apă sfințită. Mai mult, domnul Ciolacu achiesează feciorelnic chiar și la ideea de a se mai reduce din numărul de ministere. Ei aș! De parcă, nu tot domniile lor, au decis că au musai nevoie de cât mai mulți miniștri, secretari de stat, consilieri etc.

   Nu încape vorbă: s-ar părea că drumul Damascului pare să fie doar o biată potecă, comparativ cu autostrada mioritică a noilor revelații politice care-l „muncesc” pe domnul. Ciolacu. Într-o atare situație, nu ne rămâne, deocamdată, decât să ne bucurăm cu toții. Chiar dacă, pe de altă parte, realizăm că efectele noii orientări politice nu au cum să se arate cât ai bate din palme. Nimic mai firesc! Oricum, viitorul premier mizează pe faptul că, în ciuda supărării crescânde, românul ar fi totuși în mod natural tentat să acorde un oarecare răgaz oricărei noi conduceri guvernamentale. Ceea ce nu înseamnă, pe de altă parte, că răbdarea în cauză nu va fi de scurtă durată. Nu trebuie să ne amăgim că domnul Ciolacu nu realizează că s-au cam dus vremurile unor cecuri în alb, de lungă durată. Viitorul premier, totuși un politician cu experiență, știe foarte bine acest lucru.

   Cu toate acestea, bunele intenții care se revarsă asupră-ne par să posede o natură cu totul aparte. De parcă, vezi Doamne, românii, somnambuli de-a dreptul, n-ar fi capabili să realizeze un fapt tot mai limpede. Și anume, că liderul PSD, curtenii din preajma acestuia, alături de leadership-ul bicefalist din PNL, au pus zdravăn umerii atât la umflarea irațională a actualului aparat birocratic. Lucru cât se poate de palpabil. Cât și, drept consecință, la modul incoerent, habarnist de a gestiona problemele societății autohtone. Iar, în chestiune, vorba aceea, marțienii n-au niciun amestec. Actuala situație a României se datorează guvernărilor care poartă marca celor două mari partide. Așa că, mai degrabă, dedublarea recentă a domnului. Ciolacu este departe de a fi dezinteresată. Acesta, probabil, își imaginează că fenta domniei sale va avea efectul scontat asupra electorilor autohtoni. Ceea ce, trebuie precizat, este puțin probabil. Fără îndoială, este firesc ca dlomnul Ciolacu să-și dorească un guvern cu alt fel de anatomie și metabolism. Numai că lucrurile sunt cum sunt, neputând fi schimbate peste noapte. Din nefericire, tranziția s-a încheiat, iar societatea autohtonă este puternic dependentă de o anumită traiectorie evolutivă. Una care, din păcate, pentru a fi deviată de la actualul curs necesită eforturi deosebite. Ceea ce, trebuie să realizăm, nu se va întâmpla!

   În acest sens, este evident că, atât cât a fost domnul Ciucă în exercițiul „foncției”, ambele partide, amețite de succesul noii formule de guvernare, au mers la rupere. Se părea că li se cuvine totul. Nimic nu a scăpat împărțelii. De la centru, până în cele mai îndepărtate cotloane ale societății, s-au purtat aprige negocieri de împărțire a cașcavalului. De parcă, s-a dezlănțuit un adevărat concurs național, fiecare partid din coaliție străduindu-se să-și răsplătească cu cât mai multă generozitate trupele politice. Iar singura rațiune a oricărui nou guvern părând să fie aceea de a-și ferici clientela. Deloc întâmplător, niciun sâmbure de rațiune nu și-a făcut loc la masa îmbelșugată a împărțirii de beneficii pentru deținătorii vremelnici ai puterii. Ideea vreunui cost, pentru un asemenea comportament iresponsabil, nu i-a prea frecventat pe politicienii noștri. Pur și simplu, parcă rupți de realitatea semenilor lor, politicienii au continuat să fie preocupați îndeosebi de bunăstarea lor și a apropiaților. Astfel se face că nici după trei decenii de parcurs postcomunist, clasa politică autohtonă nu a fost capabilă să dureze o comunitate politică care să genereze mecanisme de autodezvoltare orientate înspre creșterea calității vieții românilor.

   Este, de altfel, o poveste care se tot repetă. Din când în când, din rațiuni de PR, fără doar și poate, câte vreun lider de partid pare să dea semne de trezire. Cică, ar trebui făcut neapărat ceva cu un astfel de dezmăț. Că ar trebui luate măsuri urgente. Nici mahmureala, potrivit acestora, n-ar mai fi acceptabilă… mai ales acum, la vremuri de criză! Ce să-i faci! Probabil, politicienii continuă să se bazeze pe celebra amnezie a românilor. Oricum, după atâta dedulcire la beneficiile deținerii puterii, este dificil să pricepi de ce  domnul Ciolacu insistă să se prezinte ca și cum n-ar fi avut nimic de-a face cu felul de a se guverna de până acum. Chiar dacă unele date statistice s-ar putea dovedi liniștitoare pentru domnia sa, altele, însă, îndeosebi cele care se aglutinează și influențează procese pe termen mediu, sunt de-a dreptul catastrofale. Iar domnul Ciolacu realizează această dimensiune inevitabilă a evoluției societății autohtone. Așa că, este la fel de dificil să deslușești pe de-a întregul noile resorturi, atât de „neîntinate”, dar târzii, ale schimbării de azimut politic care s-a abătut pe neașteptate asupra viitorului nostru premier.

   Pe undeva, chiar dacă nu în termenii domnului Ciolacu, mulți dintre români realizează că lucrurile nu merg într-o direcție bună. Iar acest fapt, în mod cert, nu va rămâne fără consecințe în plan politic. Aici, din nefericire, domnul Ciolacu nu pare să realizeze cu aceeași acuratețe adevărata dimensiune a lucrurilor. Fiind evident că românii nu vor rămâne blocați în dezamăgire. Unora dintre aceștia, în mod inevitabil, nerămânându-le decât radicalizarea. De pildă, domnia sa nu realizează că ascensiunea AUR se datorează, aproape integral, modului în care cele două partide mari au guvernat, dar și comunicat, în ultimele decenii. Fără îndoială, priza de conștiință a domnului Ciolacu pare să fie distorsionată de ideea că societatea autohtonă, asemenea multora dintre personalitățile actualilor lideri politici, ar fi rămas neschimbată. Ceea ce este cu totul fals. Între timp, o altă lume își face loc. Faptul că doar o treime dintre români se prezintă încă la urne, nu a fost în măsură să agite clopoțelul din mintea și sensibilitatea actualilor noștri politicieni. Iar faptul că treimea încă activă electoral conține încă două părți meanstream, și doar una radicalizată, nu face decât să se adauge drept un factor care maschează percepția adecvată asupra unei realității aflată în continuă schimbare. În acest context, ideea unor lideri PNL de a interzice AUR pare să fie o altă revelație politică. Pe undeva, cam din aceeași categorie cu cele ale liderului PSD. Prostească, altfel spus. Adică, la mijloc fiind vorba despre o anumită modalitate de a percepe realitatea și, în cele din urmă, de a o ignora. Mai exact spus: ideea politicienilor noștri despre calitatea de cetățeni a semenilor lor. Reductibilă, deocamdată, în mintea și sensibilitatea actualilor politicieni, la aceea de simpli votanți. Avem de-a face, aici, cu un fel de monumentală superficialitate în instrumentalizarea unei asemenea dimensiuni ale spațiului politic: incapacitatea politicienilor de a-și percepe semenii în dimensiunea lor plenară de cetățeni. Pentru mulți dintre politicieni, democrația s-ar putea reduce doar la o anumită periodicitate a participării electorale. În rest, totul reducându-se la procedurile unui fel de diktat în chestiuni de a stabilire a bunurile publice. Ideea de negociere a binelui public, cu prezumtivii beneficiari ai acestuia, aproape că nu are o instrumentalizare de uz cotidian.

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…