EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Revelația târzie a președintelui

   Tare îmi vine să cred că, după ultima apariție publică a domnului Johannis, zeloșii prezidentului nostru vor avea oarece disconfort cognitiv în efortul de a-i integra spusele în binecunoscuta logică de confruntare și partizanat pârjolitor cu care acesta ne-a obișnuit. O logică pe care dl. Johannis o utiliza nu doar din pricini conjuncturale, ci dintr-o adevărată înclinație vocațională! Mai că te ia îngrijorarea: o fi dat covidul cel rău peste dânsul? Și asta, petrecându-se în ciuda mușchilor prezenți la înțepătura publică împotriva prădalnicului virus chinezesc. Ori să fie, cumva, vrea răzbunare a lu’ alde chițai pentru părtinitoarea atitudine în chestiunea 5G. Oricum, nu prea știm ce deranj epistemic a putut da peste locatarul de la Cotroceni, de-a ajuns acesta să perceapă cu totul altfel realitatea noastră mioritică. Pe scurt spus, mai sus-numitul a ajuns să solicite partidelor, ca să vezi minune, abolirea abordărilor politicianiste, ba chiar, să nu-ți vine a crede urechilor și ochilor, părăsirea logicii înguste de partid. Iar peste toate, de-ți vine să crezi că pe neprețuitul nostru prezident l-a orbit soarele Damascului, ce credeți că solicită domnia sa partidelor noastre obișnuite să se hârjonească cât îi ziulica de mare: cică, să dea dovadă de solidaritate și de responsabilitate! Mai că te ia cu căldură și răcoare… Căci, Doamne ferește, oare ceea ce am auzit recent din gura prezidentului nostru să se constituie cumva în primele acorduri ale unei uverturi la iminenta și inevitabila pensionare politică a locatarului de la Cotroceni? Adică, un fel de răspuns dramatic la erodarea influenței pe care domnia sa o are asupra neprețuitului său guvern…

   Dacă nu mă credeți, iată un extras din noul azimut prezidențial: „Putem construi proiectul unei generații, care să însemne schimbarea profundă a României. De reușita PNRR depinde într-o mare măsură cum va arăta viitorul societății noastre. Din această perspectivă, acest demers nu are culoare politică (…) Acest plan aparține României, iar implementarea sa se va întinde oricum dincolo de mandatul actualului guvern. Abordările politicianiste sau criticile în notă electorală nu fac altceva decât să șubrezească șansele sale de reușită. Acum este momentul ca toate forțele politice responsabile să iasă din logica îngustă de partid, să dea dovadă de solidaritate, de responsabilitate și să susțină cu toate forțele acest efort național.” 

   Unui cititor fără memorie, parcurgând întârziata înțelepciune prezidențială, mai că-i vine să credă că s-ar afla într-o țară normală. Poate că încă s-ar fi putut să fie vorba despre așa ceva, dacă domnul Iohannis și-ar fi cerut, înainte de toate, scuze pentru comportamentul său extrem de partizan de care a abuzat până acum. Ori, domnia sa, și realizăm cât se poate de clar o atare dimensiune caracterială, nu poate structural să comită un atare gest. Iar aceasta se datorează faptului că este peste capacitatea prezidentului nostru de a înțelege mai profund rostul politicii într-o societate. Drept consecință, gândul participării domniei sale la structurarea și „reziliența” unei comunități politice îmi pare de-a dreptul imposibil. Pricina? Pentru dânsul, singura traducere posibilă a termenului politeia, inventat de grecul Aristotel, este cel de politică pur și simplu. Adică, ceva care trimite la partizanat… Deși este un oarecare adevăr aici, căci tot omul se pricepe să fie partizanul cuiva sau a ceva, trebuie să subliniem că semnificația termenului este mult mai bogată. Iar un adevărat om politic îi conferă, îndeosebi potrivit vremii sale, semnificații care vizează atât structurarea, cât și funcționarea semenilor săi într-o comunitate politică, nu doar într-o mulțime aglutinată de indivizi. Și asupra cărora diverse organizații, adică partidele politice, acționeză doar dintr-o anumită perspectivă a puterii, adică a unei confruntări permanente între astfel de organizații care, vizând numai foloase, își ajudecă în mod exclusivist, aproape tribal, foloasele deținerii puterii. Și aceasta, petrecându-se chiar în condițiile în care, formal, totul, asemeni unui ritual, se desfășoară potrivit unor reguli de factură democratică. Cum este și cazul societății noastre de vreo trei decenii încoace. 

   Însă ceea ce este important: caracterul democratic al acestor reguli nu schimbă doar într-o anumită direcție și consecințele pe care dobândirea și uzul puterii îl au asupra unei societăți. Căci, vorba aceea: avem, asemeni altor societăți luate drept model, cam același gen de instituții de factură democratică, numai că în realitate funcționarea acestora prezintă o serie de consecințe pe care nu le întâlnim prin alte părți. În acest sens, PNRR-ul constituie o dovadă a modului în care este înțeleasă puterea în societatea noastră: în locul unei emulații și dezbateri naționale privind selectarea obiectivelor pomenitului plan, totul s-a redus la exclusivismul specific exercitării unei puteri direcționată într-un soi de partizanat, care pare să fie propriu unor societăți premoderne. Astfel se face că însăși ideea de spațiu public a devenit un concept sărăcit de atribute. Iar ideea degradării acestuia, a politicului a condus la o mulțime de termeni care să sugereze un atare fapt: politicianism, politichie etc.

  Nu degeaba solicită prezidentul nostru, cam târziu, este adevărat, renunțarea la abordările politicianiste! O fi simțit cumva că partizanatul excesiv al emulilor săi a condus la un program care s-o fi adresând în mod prea selectiv și părtinitor doar unora dintre semenii noștri? Deocamdată, nu avem cum să ne dăm seama!

   Mai așteptăm și alte semne, asemănătoare, din partea prezidentului nostru!   

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…