EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Reforma se amână, se așteaptă prescrierea…

Cum era de așteptat, cea de-a patra amânare, intervenită în chestiunea pensiilor magistraților, a mai adăugat ceva venin în dispozitivul percepțiv al oamenilor de rând referitor la justiție. Ofilind, totodată, și mai abitir imaginea unei instituții care are ar trebui să aibă drept obiect constituționalitatea normelor menite să reglementeze procesele care guvernează o societate. S-ar părea că „ocolind” luarea unei decizii unii dintre membri CCR nu realizează pe deplin că împing o instituție semnificativă pe o traiectorie păguboasă. În acest timp, șefimea din CSM, instanța supremă a magistraților mioritici, pune întreaga situație doar pe seama politicienilor, considerându-i răspunzători de ostilizarea populației. Realitatea este cu totul alta. Calitatea deplorabilă a actului de justiție, o știm cu toții, nu este o chestiune recentă. Are deja o istorie consistentă. De parcă, vezi Doamne, neîncrederea în metabolismul justiției mioritice ar fi început odată cu încercarea executivului de a mai tunde din privilegiile magistraților. Nicidecum. Erodarea încrederii în modul în care a fost administrată justiția este o problemă care macină de ceva vreme răbdarea multora dintre români. Este suficient să ne gândim la durata proceselor, la faptul că s-au înmulțit cazurile de corupție finalizate cu prescrierea. Ca să nu pomenim mulțimea deciziilor care par luate în răspărul oricărei logici. La toate acestea, în loc de politici care să îmbunătățească actul de justiție, CSM-ul preferă un obiectiv mult mai măreț: să păstreze privilegiile magistraților. Și în vederea atingerii unui atare obiectiv, face în așa fel încât să întârzie reforma pensiilor.

   Într-un fel, tragerea de timp pare să devenit o specialitate a magistraților mioritici. Este adevărat, și politicienii și-au adus o semnificativă contribuție. Întrucât ei sunt cei care, de fapt, au scris partitura actuală a justiției autohtone. O partitură încâlcită, stufoasă. Buiernoasă, pe alocuri. Acesta este contextul în care magistrații CCR, responsabili de amânări, s-au folosit de tot felul de reglementări ale normelor și procedurilor pentru a întârzia pronunțarea. Ele sunt „legale”. Prea puțin contează dacă acestea facilitează interpretări care, în cele din urmă, fragilizează o lege. În acest sens, teoria canalelor albe este grăitoare: cu cât un sistem juridic este mai stufos, cu atât se înmulțesc căile care facilitează ocolirea legii.

   Nu știm dacă fenomenul amânării se datorează fie incapacității magistraților de a gestiona în mod eficient, sistemic, procesul general al actului de justiție, ori vreunui interes de a soluționa într-un anumit fel anumite cazuri. Ceea ce este însă evident, în speța reformei pensiilor magistraților, este faptul că o parte dintre cei nouă judecători CCR au „aplicat” cu succes tot felul paragrafe legale, dar și reglementări interne pentru tergiversarea luării unei decizii. Adică, pur și simplu, au tras de timp. O tehnică care, fără îndoială, face parte din cultura organizațională a acestei profesii. Și care, în cazul reformei pensiilor magistraților, nu are altă finalitate decât să netezească calea „legală” care să ducă, în cele din urmă, la „prescripția” unei politici publice pe care magistrații o resping. Asemeni unei caste, ținând cu orice preț la o serie de privilegii, de fapt, diriguitorii magistraților se comportă fără să realizeze, cu adevărat, postura în care pun o instituție esențială, cum este CCR. Se comportă ca și cum justiția nu este un serviciu public, ci un bun privat.

   Toată tevatura în care s-a înnămolit o reformă – condiționată totuși de niște bani, care face parte din PNNR – și care se bazează în principal pe un anumit cuantum al pensiei, precum și pe un prag generalizat al vârstei de pensionare, în realitate, n-are nimic de-a face cu constituționalitatea, ori neconstituționalitatea măsurilor inițiate de către guvern. Desigur, pot fi invocate cine știe ce formulări, din corpul legii, care pot avea implicații ce necesită corecturi. Ceea ce se putea face din capul locului. Fără amânări! Ori, este evident, pentru blocarea reformei pensiilor s-au invocat, după cum știm, doar chestiuni de procedură, ori reguli procedurale de funcționare a CCR, nicidecum chestiuni care să vizeze fondul chestiunii. Probabil, abordând de-o asemenea manieră reforma pensiilor, tergiversând, magistrații speră că o altă garnitură guvernamentală va avea o altă politică în chestiune.

   Și, atunci, s-a aplicat tactica amânării. Premierului, deocamdată, nu-i rămâne decât să-și recunoască înfrângerea. La care, în mod evident, o contribuție hotărâtoare și-a adus-o PSD. Și totul din pricină că i se împuținează votanții. S-ar părea că sântem siliți să asistăm neputincioși la încercarea PSD de a corecta o traiectorie de tip tobogan. Pagubele colaterale, în vederea unui atingerii unui astfel de obiectiv, nu sunt luate în seamă.

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…