Teoretic, deși tânăra noastră alcătuire democratică nu are decât trei decenii, s-ar părea că o serie de automatisme mentale sunt deja funcționale în cadrul diferitelor feluri de a acționa ale semenilor noștri. Este vorba despre modul în care aceștia se raportează, orientează și acționează în spațiul public autohton. Relativ stabile, aceste feluri de a acționa vizează metabolismul, anatomia și rostul unui aranjament de putere pe care, ce mai tura-vura, majoritatea semenilor noștri îl cataloghează ca fiind democratic. Tot teoria ne spune, în plus, că obișnuințele mentale despre care facem vorbire au și un rost cât se poate de simplu: să expliciteze situații și narative generate de către acțiunile instituțiilor de putere. Altfel spus, să facă înțelese, pentru semenii noștri de rând, tot ceea ce ține de mecanismele implicate în gestionarea puterii. Că, în cele din urmă, boroboațele din actele guvernării, explicabile, au, în mod inevitabil, măcar niscai costuri electorale. Și cam atât! Alte amănunte și procese fac parte din preocupărilor elitelor intelectuale. Teoria care circulă în spațiul public, dar și pe rețelele de socializare este cât se poate de simplă și de înțeles de „tăt natul”. Că, în cele din urmă, nu-i așa!, democrația, iese victorioasă. Iar voința poporului, așijderea!
De asemenea, s-ar putea spune că, tot din punct de vedere teoretic, în privința societății autohtone, totul pare să indice nu doar instalarea temeinică a democrației, ci și funcționarea, la nivelul unei logici de uz cotidian, a ceea ce am putea numi predictibilitatea evoluției acesteia. În ciuda unor rămășițe nostalgice, totuși semenii noștri par să se simtă ca peștii în apele democrației mioritice care, uneori, nu sunt tocmai limpezi.
Oricum, convingerea generală este că lucrurile par să meargă mai departe. Și aceasta, în ciuda unor perioade mai dificile. Cărora, de regulă, politicienii le-au administrat, sub titlul de reforme, tot felul de hapuri prezumtiv binefăcătoare. Și astfel, valuri-valuri, aceste ape, vrem nu vrem, au însoțit speranțele și dezamăgirile semenilor noștri în ultimele decenii. Cu toate acestea, s-ar putea spune că semenii noștri par să fi ajuns, aproape într-un mod natural, în posesia unui fel de știință de uz cotidian privind rostul și funcționarea democrației. E vorba despre o „știință” pe înțelesul omului de rând privind modul în care puterea este, ori va fi adjudecată, iar mai apoi administrată de un grup politic sau altul.
Drept urmare, omului de rând, dar și politicienilor, li se pare că la mijloc n-ar fi cine știe ce filosofie! Democrația constând, potrivit acestora, în principal, în chestiuni reductibile la mecanismele funcționării unor majorități. Mare scofală, s-ar putea spune! Rezultând că, de fapt, aspectele care trimit la drepturi și libertăți par să fie un fel de apendice natural al oricărei democrații. Inclusiv al celei autohtone. Așa că, deloc întâmplător, mulți dintre semenii noștri au ajuns să cocheteze cu ideea ineptă a coexistenței unui tătuc cu invocatele drepturi și libertăți. Acesta fiind și contextul, în paranteză fie spus, în care s-ar putea înțelege și ultimele date sociologice privind simpatia multor români pentru epoca lui Ceaușescu.
Ei bine, în ciuda unui curs natural al politicii autohtone, în ultima vreme, menționata știință a poporului privind mersul democrației mioritice pare să fie tot mai neputincioasă. Pur și simplu, devine inutilă în fața unor fenomene de-a dreptul inexplicabile. Primele semne ale faptului că apele democrației mioritice devin tot mai tulburi, dificil de încadrat în vreo teorie explicativă, par să fie, la prima vedere, de dată recentă. Însă borna de hotar nu poate fi pusă doar când vine vorba de guvernarea tandemului Ciucă-Ciolacu. Și aceasta, nicidecum numai din pricina deficitului bugetar. Căci, de-a dreptul halucinante sunt nenumărate alte lucruri care nu pot fi considerate, ele însele, generatoare ale înpricinatului deficit. Fără îndoială, pentru orice aritmetică de uz cotidian, mult-hulitele pensii speciale, de pildă, sunt departe de a fi cauza acestuia. În spațiul public se pune tot mai mult accent pe comportamentele și gesturile aberante ale politicienilor din cadrul partidelor tradiționale. Ale clienților acestora: șefi, directori, rude, amante etc. Sondajele recente sunt cât se poate de lămuritoare în acest sens.
De fapt, ceea ce a schimbat în mod radical perspectiva asupra democrației mioritice au fost o serie de comportamente secundare în raport cu actele de guvernare. Cele din urmă fiind, până nu demult, în prim-planul spațiului public. Al atenției opiniei publice. Acestea fiind previzibile și relativ facil de explicat. Altele, deși secundare, inițiate și gestionate tot de către partidele politice, sunt în prezent la originea crizei generalizate în care s-ar părea că au intrat partidele aflate la putere în ultimele decenii.
Astfel, o mulțime de fapte, gesturi ale politicienilor etc. deși nu s-au constituit în teme care să fi fost în atenția media, nici măcar în aceea a platformelor de socializare, au devenit dintr-o dată dimensiuni din perspectiva cărora, în prezent, sunt gândite și judecate procesele care marchează democrația autohtonă. S-ar părea că aceste comportamente au fost picăturile care au umplut paharul răbdării. Decizia partidelor din coaliția care susține actualul guvern Bolojan de a pune, înainte de toate, pe seama oamenilor de rând costurile unor greșeli de guvernare, totuși explicabile, au declanșat un fenomen la care partidele tradiționale nu se așteptau. Austeritatea, Reforma etc. a scos la lumină fenomene dintr-o categorie aparte. Acestea, în loc să mobilizeze întru strângerea curelei, au întregit, în schimb, un profil de-a dreptul irațional al actelor de guvernare inițiate de către politicianii mioritici tradiționali în cele trei decenii de parcurs postcomunist. Asemeni unei puhoi, firav la început, apoi din ce în ce mai copleșitor prin dimensiuni, mai sus pomenitele fenomene au invadat spațiul public. Tot mai numeroase, greu de explicat de vechea „știință” a poporul, fenomenele în cauză lasă perplexă orice abordare rațională. De pildă, cum pot fi explicate, rațional, indemnizațiile celor care populează consiliile de administrații din cadrul companiilor de stat? Cum s-a întâmplat că toate partidele, care au fost la putere, asemeni unor prădători, și-au pus „sămânța” în aceste consilii? Cum s-a ajuns ca un director de regie să încaseze o primă de pensionare astronomică? Iar, mai apoi, să se reagajeze la aceiași regie? Exemplele sunt nenumărate. Și fac obiectul dezbaterilor publice, al rețelelor de socializare. Cireașa de pe tortul gesturilor partidelor tradiționale aparține însă fostului vice-premier. În mod paradoxal, exponent al elitelor non-politice. Dar cu nenumărate fire care se dovedesc că duc tot la politicienii noștri tradiționali. Acesta trebuia să gestioneze Reforma companiilor de stat. N-a mai apucat.
Concluzia este evidentă: atât a putut să gândească actualul nostru premier. N-a putut găsi, vezi Doamne, un personaj căruia să nu i se poată reproșa trecutul. Ca și cum acest politician, hotărât să curețe grajdurile politichiei mioritice, ar fi crezut că merge să pui un răspopit să gestioneze intrările prin Poarta Raiului. Căci, ne place ori ba, Reforma companiilor de stat a fost încredințată unui fel de răspopit care cerea acte de credință. Explicațiile situației aberante, probabil, nu vor fi la îndemâna partidelor care ne guvernează. Nu pot da mai mult. Să ne amintim doar de personajul implantat la CCR de către PSD. Ca și-n cazul premierului, PSD-ul n-a putut mai mult. S-ar părea că vechea știință populară, singura pe care o știu politicienii noștri despre democrație, nu mai este operațională. Pare să fie depășită…
Deocamdată, o parte însemnată a semenilor noștri își îndreaptă deja mintea, dar și sensibilitatea, înspre o altă teorie despre democrație. Din nefericire, mai toate datele de până acum, ne spun că noua ștință populară, pe cale de a se naște, nu prea se referă la ceea ce mulți dintre români își imaginează că ar putea fi, cu adevărat, o democrație.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
