Profit de rândurile editorialului de față pentru a-mi exprima gândurile de bine pentru cititorii mei, de a le ura, totodată, un an mai bun și, înainte de toate, să aibă parte de multă sănătate. În plus, fiind un moment cu totul special, care ne marchează tuturor firul vieții, aceleași gânduri de bine le adresez și semenilor noștri care ne guvernează, dorindu-le o minte mai limpede, empatie cât mai multă și, nu în ultimul rând, sporirea capacității de a conlucra cu oameni mai pricepuți decât domniile lor. Adică, să se bazeze în deciziile pe care le iau pe experți în domeniile pe care, doar temporar, le gestionează înspre binele nostru, al cetățenilor de rând. Așadar, o banalitate în ordinea care guvernează trecerea de la idei la fapte.
Apoi, dacă cumva nu prea sunt la curent cu istoria modernității recente, politicienii noștri mioritici ar trebui să înceapă, chiar dacă palid și șovăitor la început, să realizeze că totuși actualul aranjament democratic al puterii nu constituie o stare naturală a societății, ci o construcție teribil de artificială și laborioasă în același timp. Una cu totul specială, s-ar putea spune. Animată și funcționând însă la un anumit nivel de semnificație socială, îndeosebi datorită unei credințe generalizate într-o serie de valori. Valori al căror referențial, în fapt, îl constituie însăși dreptul la o viață decentă al semenilor lor. Semeni care, desemnându-i pe unii dintre noi în postura de politicieni meniți să ne guverneze, le-a conferit acestora o legitimitate care, pe de altă parte, trebuie onorată.
Și, din nefericire, aici apare buba! Că le place ori ba, politicienii sunt nevoiți să realizeze că neîncrederea în politică este o chestiune direct legată de prestația lor, nicidecum de cine știe ce reflexie sofisticată asupra sistemului democratic de gestionare a puterii în societate. Politicienii noștri mioritici, și nu numai ei, ar trebui să realizeze că generalizarea neîncrederii într-un politic de factură democratică se va finaliza în cele din urmă cu nașterea unor monștri. Nu doar somnul rațiunii naște așa ceva, ci și somnolența, mediocritatea, dar mai ales habarnismul celor care ajung să guverneze, transformând astfel viețile semenilor lor, a cetățenilor de rând, în exemplarele unei existențe precare, unde decența ființării este prima care se pierde.
Deocamdată, slavă Domnului, Europa experimentează doar extremismele soft. Este, în fapt, un fel de recurs la o metodă prin intermediul căreia se mai poate masca încă o amnezie extrem de incomodă pentru europeni. Și anume, fascismele care, nu cu multă vreme în urmă, nu doar că erau preponderente ca expresie a politicului, dar întruchipau banalitatea de uz cotidian în mare parte a bătrânului continent. Potrivit italianului Primo Levi, fiecare epocă are fascismul ei! Cei care au cunoștință despre istoria pogromurilor împotriva evreilor, realizează ce a vrut să spună Levi. S-ar putea adăuga apoi mai toată lista de isme, gata să se transforme, în anumite condiții, e adevărat, dar și cu largul concurs al semenilor noștri, în monștri a căror fizionomie nici măcar nu ne-o putem imagina ce forme ar putea lua… Cele de mai sus constituie avertismente care indică provocări permanente pentru toți politicienii, nu doar pentru ai noștri. Semenii noștri care au ales cariera de politicieni trebuie să realizeze pe deplin semnificația gestului lor, că, într-un fel, se joacă în permanență cu focul. Faptul că pierd, ori câștigă alegeri, nu constituie cu adevărat o asumare de răspundere în fața semenilor lor care i-au desemnat să le influențeze viețile, destinele…
Ajunși în acest punct, este evident că prima provocare a noului an va consta în capacitatea politicienilor care ne guvernează de a respecta pur și simplu contractul care a dus la actuala coaliție. O chestiune de cuvânt, s-ar putea spune! Care, fără îndoială, tocmai dintr-o astfel de perspectivă cântărește greu în alchimia încrederii în actuala clasă politică. Și, în mod cert, sunt mulți dintre semenii noștri care pun preț pe cuvântul dat. Altfel spus, mulți dintre români se vor întreba: vor renunța cumva cele două partide importante ale coaliției la socotelile lor minore în vederea alegerilor din 2024? Se va petrece rocada Ciucă-Ciolacu? Sau va sări totul în aer, cu consecințele de rigoare! Este de la sine înțeles că esențială nu se va dovedi doar menținerea actualei coaliții, ci, înainte de toate, capacitatea celor două partide de stabili ținte politice cât se poate de concrete pentru următorii doi ani. Căci, vorba aceea, meandrele concretului ne omoară! Ca să nu mai vorbim de sinergia faptelor! Oricum ne-am exprima, este evident că lumea s-a cam săturat de vorbe sonore, dorindu-și obiective cărora să le poată identifica cu ușurință momentul începerii, apoi al construcției propriu-zise, dar și al finalizării, în cele din urmă.
Marea provocare a noului an, și aceasta fiind valabil pentru toți europenii, nu doar pentru români, constă în renunțarea la obiective extrem de abstracte. Așa cum se dovedesc himerele corectării abaterilor climatice ale unei planete care, de regulă a cunoscut extrema climatică, nicidecum echilibrul. Chiar să se fi uitat un fapt verificabil, prezent în orice manual de nivelul Gretei scandinave: în urmă cu 12 mii de ani, continentul european, și nu numai el, era bocnă de înghețat. Și aceasta, dacă putem realiza fenomenul, s-a petrecut, în fapt, fără concursul combustibililor fosili or al bășinilor bietelor văcuțe cantonate în staule preistorice. Hai, să fim serioși! La mijloc este o prostie la fel de mare cât secolul! Iar marea provocare pentru politicienii europeni constă în demontarea poveștii cu emisii zero de carbon. La acest capitol, dincolo de pensii și salarii, guvernanții noștri vor trebui să adopte nu doar politici concrete și punctuale, clare pentru toată lumea, care să răspundă la provocările crizei energetice, ci să adopte o cu totul altă atitudine în relațiile cu colivia aurită de la Bruxelles. Căci devine, pe zi ce trece, cât de enormă întru greșeală a fost politica climatică declanșată de către liderii actuali ai Comisiei Europene. Nu va trece multă vreme, iar toată tevatura climatică iscată de habarnismul celor de la Bruxelles se va prăbuși precum un puzzle prost încropit. Probabil, dacă nu ar fi izbucnit războiul din Ucraina, Green Deal-ul pus la cale de Uniune ar fi putut încă multă vreme să fie mascat de o ideologie situată la nivelul minții naive ai unei copile din ținuturile nordice. Numai că, ghinion, defecțiunea cu petrolul și gazele rusești o să-i oblige pe decidenții de la Bruxelles să facă un minim recurs la realitate. O realitate care-i va sili să aleagă între a visa în continuare la cai verzi și ecologici pe pereți, ori să decidă că aproape cei 500 de milioane de suflete din Uniune au oareșce drepturi la o viață decentă. Și anume, una netulburată de vânturile bietelor văcuțe care ne strică echilibrul climatic, dar care are absolută nevoie de resurse care, ne place ori ba, se găsesc, mai ieftin, în curtea lui Putin.
Politicienii europeni, inclusiv ai noștri, trebuie să realizeze enorma responsabilitate pe care o au în ceea ce privește războiul din Ucraina. Deoarece, accentuarea consecințelor negative ale acestui conflict se vor transforma în adevărați monștri pentru europeni. În fapt, la mijloc fiind vorba despre deschiderea largă a porților pentru tot felul de extremisme. În prezent, acestea sunt întredeschise. Să tragem nădejde că politicienii europeni le vor fereca la loc pentru încă multă vreme!
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
