Deși decorul, în care a avut loc conclavul extraordinar al țărilor islamico-arabe de la Riad, pare să fi fost unul de un lux orbitor, așa cum șade bine oricărei gazde atotputernice, hotărâtă să fie în continuare păstrătoarea cheilor lăcașului sfânt de la Mecca, în realitate, adevăratul fundal pare să fie unul extrem de amestecat. Chiar înșelător, la prima vedere.
Având în vedere semnificațiile invocatului fundal, e limpede că zdrobitor și dominant pare să fie Zahal-ul cu numeroasele lui blindate, avioane, excavatoare și tot felul de scule de purtat războiul, dar și numeroasa flotă americană din apropierea întregii scene a conflictului. Pe de altă parte, tabloul este întregit de drama unui popor prins într-un război pe care, probabil, nu și-l imagina că va avea asemenea proporții tragice pentru oamenii de rând. Tablou completat și de mulțimile copleșitoare care se pronunță pentru cauza palestinienilor. Mulțimi care, pe de altă parte, par tot mai hotărâte să se uite la lume doar prin ochii unei religii exclusiviste, pusă în situația de a justifica pretențiile unor teocrații de a ordona alcătuiri sociale și politice în plan regional. Și nu numai. În acest sens, un general iranian a fost foarte clar în vehemența cu care justifica pretenții globale pentru lumea islamică.
Dintr-o atare perspectivă, este tragic și de-a dreptul de neînțeles, pentru un occidental, cum de s-a făcut ca lumea să fie înghesuită înspre o evoluție având o coloratură cvasireligioasă. Una care opune Occidentul lumii islamice. Huntington, cu a sa „Ciocnire a civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale” pare să fi avut o inspirație demnă de un Nostradamus. Din fericire, China va juca în afara datelor simplificate ale unei viziuni religioase. Vorba aceea, mai asta lipsea din peisajul mondial. Ferească Domnul! Nu trebuie uitat însă că islamul nu este reductibil la lumea arabă, regiunea indo-pachistaneză fiind cea mai numeroasă din punct de vedere al credincioșilor musulmani. Să tragem nădejde că liderii din acest spațiu nu au, în aceste „ore astrale”, cine știe ce ambiții globale.
Oricum, summit-ul din capitala Arabiei Saudite trebuie văzut atât în contextul în care Israelul, în răspărul dorinței principalului său aliat, SUA, își anunță intenția de a controla Gaza în faza de post-conflict. Fapt respins de către toate țările participante la reuniunea de la Riad! Aceștia, exprimându-și intenția de a oferi o viziune unitară în ceea ce privește gestionarea situației post-război din Gaza, par la unison supărați pe Israel. În paranteză fie spus, este greu de spus cum va arăta o asemenea viziune „unitară”. Mai ales în situația când liderul iranian, din propria-i vizuină religioasă, a răcnit că statul palestinian va trebui să se extindă de la „râu la mare”. Adică, altfel spus, statul israelian să dispară. Ori, este greu de crezut că toți participanții de la reuniunea de la Riad împărtășesc o asemenea idee. Mulți dintre aceștia fiind convinși că, atâta vreme cât va exista Occidentul, acest lucru este puțin probabil să se petreacă. Pe undeva, la fel cum liderul turc, purtătorul unei scăfârlii invadată iremediabil de viziuni otomaniste, și cel iranian, probabil, a visat că este urmașul lui Nabucodonosor. Adică, ăl care a desființat pentru prima oară statul evreilor.
Dincolo de enormitățile gândite de unii dintre liderii musulmani, summit-ul din Riad trebuie totuși văzut și din perspectiva faptul că evenimentul arabo-islamic e o dovadă evidentă a reducerii clivajului dintre suniți și șiiți. Ori, un asemenea fapt va schimba foarte multe în echilibrul de forțe din regiune. Și nu numai. Căci, ne place ori ba, conflictul israeliano-palestinian este deja unul care va avea implicații globale. Mult mai extinse decât focarul aprins de către Putin în Ucraina. Un aspect care, probabil, se va reflecta cu prisosință în agenda întâlnirii care va avea loc miercuri, între președintele american și cel chinez.
O chestiune care, în mod normal, nu ar avea cum să fie trecută cu vederea de către europeni. Ceea ce, desigur, nu înseamnă că aceștia vor secreta cumva și vreo politică coerentă în domeniu. În acest sens, nu trebuie uitat că aceștia, de-a lungul unei firide de timp de câteva decenii, deși au avut la dispoziție o mulțime de date statistice, adică date îngrijorătoare, nu au fost totuși capabili de vreo politică care să nu fi avut drept consecință o realitate extrem de complicată: în prezent, țările europene au zeci de milioane de musulmani. Așadar, milioane de cetățeni care, de fapt, nu sunt integrați în cultura țărilor europene. Altfel spus, în valorile occidentale. Demonstrațiile pro-palestinieni arată că aceștia continuă să aibă drept referențial axiologic religia musulmană și, ceea ce este și mai grav, orientările politice ale imamilor din miile de moschei răspândite prin în toată Europa.
Deși mai mulți lideri europeni au atras atenția că ideea multiculturalismului a dat chix, conceptul continuă totuși să supraviețuiască. Chiar șchiopătând, acesta pare să facă încă parte din corpul extrem de generos al umanismului european. Al unui umanism care, din nefericire, asemeni unor fortificații crescute în mod tacit, precum umezeala, beneficiază deja de structuri și funcționalități instituționalizate. Ceea ce constituie o problemă pentru un Occident extrem de birocratic. Făcând parte dintr-un puzzle de-a dreptul baroc, ideea de multiculturalism deși continuă să ranforseze o filosofie a unei societăți deschise, aceasta, după toate datele, se va vedea în curând asaltată de consecințele cât se poate de concrete a unei sensibilități umane care se va dovedi incapabilă să explice, pe de altă parte, excesele unor oameni care au beneficiat de ospitalitatea occidentală. Din perspectiva oamenilor obișnuiți, nu știm cum vor evolua lucrurile la acest capitol. Deocamdată, în paranteză fie spus, în raport cu așa-numiții lupi singuratici, radicalizați, proveniți din cohortele care au beneficiat de invocata ospitalitate, deși acțiunile acestora se constituie în indiciile evidente a unei evoluții inevitabile, ei bine, cu toate acestea, majoritatea liderilor europeni rămân surzi și inerți. Probabil, se vor trezi când vor fi înghesuiți de presiunea publică.
În rest, parcă înscriși pe un tobogan al unui destin implacabil, occidentalii vor fi nevoiți să plătească totuși prețul adevărat. Adică, cel corect, al practicării îndelungate a unui real politic ascuns sub faldurile unui umanism universalist. Ceea ce nu ar fi fost posibil fără concursul elitelor culturale. În justificarea unui atare fapt, Occidentul poate invoca o singură scuză rațională, de factură economică, dar sub auspiciile căreia le-au băgat pe gât propriilor cetățeni ideea potrivit căreia trebuiau să fie îngurgitați milioane de emigranți. Ei bine, trebuie să realizăm că, pe de altă parte, adevărul este că în absența acestora, bunăstarea Occidentului nu ar fi fost posibilă. Adică, să fie sustenabilă, la anumite cote, până în prezent.
Este o situație care, înaintea liderilor politici, va trebui însă problematizată de către elitele culturale ale Occidentului. Trecută prin spațiul public, să sperăm că se vor naște și idei politice care să ofere soluții concrete.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
