Zilele trecute, pe un post Tv, un fost ministru, invitat permanent al unei emisiuni despre cotloanele puterii, prezenta cu aplomb publicitar un promo al pomenitei emisiuni. Fără îndoială, datorită specificului emisiunii, era și normal ca accentul să cadă pe semnificațiile termenului de putere. Fostul ministru pare convins că le cam știe ce este cu puterea. Fie și ea mioritică. Adică, ceva care mimează un model occidental, dar cu viguroase ingrediente autohtone. Curios era faptul că, în întregul clip, nici măcar în subtext nu se face vreo trimitere la faptul că principalii actori ai piesei politice despre putere, politicienii, nu se scaldă în apele acesteia datorită propriilor alegeri, ori cine știe cărui talent înnăscut. De parcă întregul destin al acestora ar sta sub semnul unei cafteli perpetue și „naturale” în vederea dobândirii unui loc fruntaș în viermuiala pentru putere. Ceea ce le și conferă, spre deosebire de semenii lor obișnuiți, un sens existențial cu totul aparte. Astfel, pare să țină de evidență faptul că politicienii noștri nu reușesc să realizeze că ajung într-o atare situare, adică de a accede ori de a se lupta pentru putere, din pricină că fac parte dintr-un mecanism menit să reprezinte interesele semenilor lor. În genere, un astfel de mecanism de reprezentare alcătuiește ceea ce îndeobște semenii noștri înțeleg în mod uzual prin democrație.
În paranteză fie spus, cei care au inventat termenul de democrație, vechii atenieni, nu ar califica ca fiind democratic mecanismul de putere pe care noi îl atribuim azi societăților democratice. Pentru aceștia, puterea poporului însemna participarea nemijlocită a cetățenilor la exercitarea puterii. Dregătoriile importante erau ocupate prin tragere la sorți. Un celebru filosof al vremii era convins că o republică ideală se baza pe cetățeni care erau pregătiți să guverneze și să fie la rândul lor guvernați. Aveau chiar credința că democrația este inaplicabilă dincolo de un anumit număr, destul de redus, de cetățeni.
Ideea de reprezentare apare mult mai târziu. După cum știm, în zilele noastre, participarea directă a cetățenilor este înlocuită de faptul aceasta este mijlocită de către partide. La care se adaugă, în realitate, acțiunile de influențare a tot felul de ong-uri. Dacă partidele sunt nevoite să consulte la un anumit interval de timp, prin intermediul votului, populația unei societăți, în schimb, ong-urile mizează pe faptul ar reprezenta în mod automat interesele acestei populații. Ceea ce este cu totul fals. Este suficient să ne gândim la faptele de vitejie săvârșite de aceste ong-uri în numele unor animăluțe, unele dintre acestea de-a dreptul fantomatice, dar din pricina cărora au fost blocate finalizarea unor unități de producere a energiei electrice. N-ar fi rău ca actorii acestor ong-uri, care abuzează de drepturi și libertăți, să nu fie conectați la sistemul energetic național, ci la antenele răcușorilor, ale căror drepturi le pun mai presus de interesele semenilor lor. Ong-iștii ar trebui să realizeze că sarabanda prețurilor nu se datorază doar politicii nerealiste ale Comisiei Europene, ori habarniștilor care ne guvernează, ci și acțiunilor lor de Gică-contra. Acțiuni purtate, vezi Doamne, în interesul pe termen lung al semenilor lor.
Desigur, mecanismul democratic contemporan nu este unul perfect. Cu atât mai mult, dacă avem de-a face cu o societate aflată la începutul reluării unui parcurs democratic care, din nefericire a fost unul tot de sorginte mioritică. Adică, să ne amintim, de fiecare dată câștiga alegerile partidul desemnat de rege să le organizeze. Nu mai avem o asemenea instanță, singurul referențial rămânând modelul de societate occidental. Din nefericire, continuăm să rămânem o societate periferică acestui model, fiind incapabili de autodezvoltare.
Revenind însă la politichia mioritică, căci politică, în adevăratul sensului al termenului, n-o putem defini, este evident că partidele au drept scop principal lupta pentru putere. În rest, democrația este o chestiune care se reduce la alegerile periodice. Iar actualul parcurs nu este amenințat de către alte componente ale societății. În privința obiectivelor și a acțiunilor diverselor ong-uri suntem lămuriți. Important de reținut este faptul următor: ceea ce a rezultat, după un parcurs postcomunist de mai bine de trei decenii, nu este decât o copleșire a societății de către politicienii din partide și cei din preajma acestora. Ceea ce face că mai toate instituțiile și organismele statului să fie doar o prelungire a intereselor partidelor, nicidecum a intereselor oamenilor obișnuiți.
De unde și creșterea continuă, de-a lungul anilor, a numărului celor care populează instituțiile statului. Cunosc cât se poate de bine situația unei instituții centrale. Astfel, la începutul anilor ’90, un compartiment din cadrul acesteia – care, în principal, se ocupa cu întocmirea unei reviste a presei, cu acreditarea celor din presă, organiza conferințe de presă etc. – era compus din 7 angajați. Azi, același compartiment are peste 80 de funcționari. Toți au fost angajați pe filiera diverselor partide care s-au succedat la conducerea instituției.
Din fericire, funcționarii mai sus pomeniți nu iau decizii care să influențeze viața altora. Sunt însă o mulțime de asemenea funcționari, pe care îi recomandă doar „vocea… partidului” și care sunt în situația de-a lua decizii care au consecințe asupra vieții altora. Iar acestea, după cum o simțim, nu s-au dovedit benefice. Poate că nu numărul acestor funcționari nu contează, ci mai degrabă calitatea profesională și umană a acestora. Oricum, sunt tare curios, domnule Ciolacu, cum poate fi reformată o asemenea șerpărie de partid și de stat. Am impresia că nici acum nu vă imaginați pe de-a întregul dimensiunile acareturilor Augias-ului nostru mioritic, crescut sub oblăduirea partidelor noastre politice.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
