EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Politica de la ușa cortului

De puțină vreme, media este invadată de știrile și comentariile ultimelor scatoalce pe care partidele din coaliția de guvernare și le administrează cu generozitate. Românul, obișnuit cu un anumit stil de a se face politică pe meleagurile mioritice, pare să nu mai prea ia în seamă o astfel de temă. Pur și simplu, spre deosebire de alți ani, chestiunea certurilor dintre partide nu-i mai stârnește interesul. Politica i se pare ca făcând parte dintr-un regn care nu prea are de-a face cu moralitatea, onoarea, bunul simț. Singurii, tulburați cu adevărat de cearta care a aprins coaliția, fiind chiar cei implicați în scandalul care a acaparat recent spațiul public, adică o serie dintre fruntașii celor două partide. La care se adaugă, bineînțeles, media.

   Nimic mai firesc, s-ar putea conchide. Peste tot, unde funcționează libertatea de exprimare, mai toate gesturile politicienilor se bucură de atenție din partea media. De același interes beneficiind și schimburile de „amabilități” pe care aceștia și le servesc reciproc. Problema este că omul de rând ajunge să creadă că pomenitele „delicatesuri” fac parte, în mod normal, din atributele a ceea se cheamă ca fiind îndeobște politica. Un punct de vedere care este propriu și politicienilor.

   Ceea ce este fals! Voluntarismul excesiv, pe post de libertate a opiniilor în spațiul public, duce la o politică conflictuală, lipsită de eficiență în plan social. În plus, comportamente ca la „ușa cortului” au impact negativ asupra acelei culturi menită să structureze valoric raporturile dintre cei care guvernează și cei guvernați. În cele din urmă, este evident că, un anumit stil de a face politică, ajunge să se constituie într-un factor educativ al cetățenilor unei anumite comunități politice. Responsabilitatea reprezentării politice, a actelor de guvernare din plan local și central; o selecție meritocratică a membrilor de partid; actul demisiei considerat ca fiind un act de responsabilitate organizațională, nicidecum un act unilateral de voință; conștientizarea faptului că, în urma alegerilor, toți politicienii au aceiași legitimitate etc. fac parte dintr-o cultură care este, din nefericire, străină partidelor noastre politice.

   Fără îndoială, termenul inventat de Aristotel, cel de politică, nu vizează doar competiția dintre partide, lupta lor pentru dobândirea și păstrarea puterii, ori totalitatea actelor de guvernare, ci are un înțeles mai larg. Unul care se referă la o anumită structurare și, drept urmare, o funcționare anume a unei comunități umane. În acest sens, este de înțeles de ce sub auspiciile democrației, de pildă, întâlnim o diversitate de manifestări ale felului de a se face politică. Democrație este în cazul comunității germane, după cum, fără îndoială, este și pe meleagurile noastre. Știm, însă, că între cele două sisteme politice sunt diferențe majore. Și, desigur, acestea nu sunt explicabile doar având în vedere istoria mai mult sau mai puțin îndelungată a acestor sisteme de putere. Ci, vorbind la modul general, la mijloc este vorba despre o anumită cultură care marchează atât spațiul public, unde se manifestă partidele politice, cât și întregul regim funcțional în care intră cei care guvernează, pe de o parte, și cei guvernați, pe de alta.

   Nu-ți trebuie cine știe ce știință în ale politicii pentru a discerne diferențe între diversele comunități politice din Europa, pe de o parte, și ceea ce se întâmplă pe meleagurile noastre. să ne amintim că n-a trecut prea multă vreme de când spațiul public autohton era străbătut de fervoarea necesității unei schimbări care să ducă la ceva care să semene cu lumea de „afară”. Zis și făcut, după cum știm. Numai că a urmat dezamăgirea. Cei votați, dintr-o mulțime de pricini, nu s-au ținut de promisiuni. Drept urmare, încet-încet, s-a conturat ideea unor diferențe care, îndeobște, deși ar trebui puse doar pe seama deosebirilor de factură culturală, au primit note care trimit îndeosebi la înzestrarea morală a politicienilor noștri. Înzestrare care, circumscrisă într-o serie coordonate psihice, ar defini profilul politicienilor, fie ei mioritici, ori de aiurea.

   Ceea ce este iarăși fals. Lucrurile, în realitate, sunt extrem de simple: o anumită acumulare culturală, care devine un regim funcțional bazat pe automatisme, îi face, de pildă, pe unii dintre politicieni să facă distincție între o temă supusă confruntării și cei care o susțin. Ceea ce-i face, și pe unii și pe alții, să evite atacul la persoană. Ei bine, aceiași acumulare culturală îi face pe alți politicieni, cum sunt cei români, să identifice persoana cu tema supusă confruntării. Consecințele sunt știute! Ce rezultă este un politic degradat, un indiciu al faptului că cetățenii unei societăți nu au putut institui o comunitate politică. Este ceea ce explică de ce orice confruntare devine adversitate de ordin personal. Este motivul din pricina căruia politica la români se transformă de multe ori într-un soi de ceartă fără vreo finalitate care chiar să conteze în economia raporturilor dintre guvernanți și guvernați.

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…