Pur și simplu, ar trebui să dispară… Și așa și trebuie!
Să compari perioade din evoluția unor societăți se dovedește o întreprindere extrem de laborioasă. De pildă, în ceea ce privește România, cei care se încumetă să comenteze ultimele trei decenii de parcurs postcomunist sunt convinși că, datorită calității execrabile a partidelor noastre politice, lucrurile nu au evoluat cum ar fi trebuit. Chestiune considerată ca fiind valabilă și în prezent. De regulă, potrivit recentelor evaluări sociologice, majoritatea românilor cred că evoluția societății s-ar afla înscrisă pe o linie îndreptată într-o direcție greșită. Mai mult, există convingerea că, dacă am fi avut norocul unei alte clase politice, alta decât garnitura de partide care s-a „nimerit” să gestioneze tranziția autohtonă, ca să nu mai pomenim de actuala coaliție, probabil, în zilele noastre am fi ajuns din urmă societățile occidentale, luate drept model. De unde și atât de vehiculata vociferare, potrivit căreia continuăm să „vrem o țară ca afară!” De bună seamă, se ignoră faptul că românii, la ei acasă, nu sunt la fel ca și cei cetățenii altor societăți, luate drept model. Iar, atunci când, din pricina constrângerilor de tot felul, ori a dorinței de mai bine, ajung să emigreze în lumea râvnită de afară, ei bine, românii se comportă precum nativii acelor societăți-gazdă.
Paradoxul ar putea fi pus, înainte de toate, pe seama faptului că, datorită educației, românii, în genere – deși concret nu există așa ceva – nu realizează subdezvoltarea cruntă ce caracteriza societatea autohtonă de acum mai bine de un secol și jumătate. Adică, momentul de unde s-a pornit. Căci, a realiza de unde am plecat, ca societate modernă, în 1859, și unde am ajuns în prezent, în 2026, ar implica atât un efort de luciditate, o serie de cunoștințe, cât și eliberarea de tot felul de partizanate păguboase. Ca să nu mai pomenim de necesitatea părăsirii, cu adevărat, a unor comode și inerțiale tranșee ideologice. Și în care logica de uz cotidian a fost siluită în fel și chip. De pildă, pe la noi, mai rar auzi intelectuali care să posede tupeul de a-și asuma valori și atitudini de stânga. Deloc întâmplător, în spațiul public, ca să nu pomenim de cel virtual, datorită aceleiași precarități a educației, pare să plutească o pâclă groasă de convingeri și confuzii care vizează termeni de genul; neo-, ori criptocomunism, neomarxism, progresism, societate deschisă = fundația inamicului Soroș etc. Sunt termeni pe care se sprijină „referențialele și orizonturile ideatice” atât de vehiculate cu nonșalanță în media mioritică.
Fără doar și poate, într-un atare haloimis „spiritual” de factură laică, cifrele unor statistici care vizează date obiective, nicidecum percepții ale unora asupra altora, deși sunt în măsură să ne dezvăluie faptul că viziunea catastrofică a românilor asupra situației în care se află, în momentul de față, este departe de realitate, ei bine, acestea au o circulație extrem de limitată. Nu spunem că viziunea în cauză ar fi complet falsă, ci doar că este superficială. Și continuă să fie așa! Fenomenul se datorează unui profil cultural care, în mod esențial, constă în procesele reciproce de valorizare care sunt încă specifice românilor. Altfel spus, este vorba despre modul încă dominant în care românii se apreciază unii pe alții.
Relevant, dintr-o astfel de perspectivă, este faptul că, datorită acestui regim al valorizărilor reciproce, românii, dar în mod special elitele vociferante, ajung să privească în mod distorsionat realitatea. Să se obișnuiască cu o astfel de perspectivă. Dar, totodată să-i confere unei astfel de perspective statutul de raționalitate respectabilă. Dacă elitele în cauză ar fi avut o altă viziune asupra realității – una mai adecvată acesteia – atunci, probabil, și românii de rând ar fi avut altfel de percepții asupra propriilor situări în lume. Inclusiv în privința românilor care-i guvernează. Însăși logica de uz cotidian ar fi avut alți parametri. Altminteri, deloc întâmplător, vom continua să avem de-a face doar cu reproducerea acelorași mecanisme perceptive. Relativ neschimbate de-a lungul întregii modernități autohtone. Și aceasta, petrecându-se, după cum se poate constata, atât în cazul celor nostalgici, care în mod evident exagerează realizările perioadei comuniste, dar și în cazul celor care nu văd niciun fel de realizare pozitivă înfăptuită în atare perioadă.
Sporadic, din fericire, spațiul public este fulgerat de câte o abordare care iese din tiparul mioritic descris mai sus. Este însă o abordare cu adevărat rarisimă în spațiul public autohton. Și, drept urmare, ignorată de către politicienii noștri! Dar și de către elitele intelectuale vociferante. Prin urmare, fără cine știe ce efecte asupra spațiului public, dar și al metabolismului politicului autohton. Deloc întâmplător, o asemenea abordare, inaccesibilă românilor de rând, dar și influencerilor, nu este posibilă pe TikTok. De unde și marea tragedie a modernității recente: politicienii mioritici, la fel ca și românii obișnuiți, continuă să confunde spațiul public cu cel virtual. Politicienii fiind convinși că apariția și agitația de pe rețelele de socializare pare să fie o dovadă de adaptabilitate la somațiile realității actuale. Nimic mai fals!
Astfel, din păcate, nefiind „munciți” de cine știe ce proiecte cu privire la dezvoltarea comunității politice a românilor, posedând doar lecturi prilejuite de încropeli însăilate prin plagiat – în vederea obținerii unor așa-zise titluri științifice, dar care descalifică însăși rațiunea acestora de existență în spațiul academic – politicienii prezentului nu mai dezbat, ci combat! Și, își imaginează că legitimitatea obținută prin vot le conferă dreptul de a înjgheba și amenaja spațiul politicului, asemeni superficialității stabilirii algoritmilor utilizați la întocmirea pomenitelor lucrări de doctorat. Deși sunt în situația de a influența destinele semenilor lor, sunt departe de a realiza pe deplin consecințele rostului lor într-o societate democratică. Spațiul public a devenit nesemnificativ pentru politicienii mioritici. Iar locul ideal de desfășurare al politicii pare să fie oferit de platformele de socializare. Cazul lui nea Georgescu, a devenit un model demn de urmat. Acesta deschizând linia genetică a politicianului care, de-o manieră solipsistă, nu comunică decât focusat prin clipuri pe rețele de socializare. Se ferește ca de tămâie de orice confruntare de idei în spațiul public. Drept urmare, să nu ne mirăm că asistăm la o diluare de neoprit a politicului, o eroziune a rațiunii de a fi a politicii însăși.
Referindu-ne la perspective de a percepe realitatea, altele decât cele vehiculate pe rețelele de socializare, probabilitatea că ai noștri politicieni să intre în contact, de pildă, cu rezultatele strălucite ale cercetărilor unor economiști, reuniți în „Proiectul Maddison” al Universității din Groningen (Olanda), admirabil sintetizat de către dl. Sorin Cucerai, este nulă! Altminteri, probabil și în mod ipotetic, politicienii ar fi tentați să introducă unele nuanțări în mecanismul lor perceptiv asupra realității.
De pildă, referindu-ne la menționatele cercetări, datele statistice, așa cum sunt acestea din totdeauna, sunt simple și grăitoare. Astfel, cifrele care estimează un PIB pe cap de locuitor, calculat încât să permită comparații între țări și regiuni, pentru perioade mai lungi, ne indică o realitate dezarmantă pentru o anumită obișnuință de a percepe dezvoltarea societății autohtone: din întreaga istorie scursă de la începutul modernități noastre, adică din 1859 și până în prezent, ei bine, cea mai puternică dezvoltare a avut loc în ultimele decenii. Adică, în perioada scursă între 1990 și până în prezent. Nicidecum în perioada „glorioasă” care a durat aproape 90 de ani. Și în care doar s-a dublat PIB-ul din 1860. Anii comunismului au condus la o triplare a acestuia, comparativ cu perioada anterioară, atât de mitizată. O performanță remarcabilă, care a fost atinsă în aproximativ 40 de ani.
Este foarte adevărat, creșterea uluitoare a PIB-ului după 1990 a avut loc în condițiile în care a crescut îngrijorător procentul categoriilor vulnerabile. Modul în care are loc distribuția acestui PIB, îndeosebi raportul dintre muncă și capital constituie însă un alt capitol. De fapt, este vorba despre un altfel de politică. Adică, despre o problemă a cărei formulare nu este nici măcar în faza incipientă. După cum limpede se poate observa, problematizarea faliilor sociale nu se găsește nici ea în stadiul de schiță în agenda actualelor partide politice.
Apoi, având în vedere pasiunea tot mai accentuată a românilor pentru TikTok, și nu numai, dar și politica iresponsabilă a actualilor guvernanți, în ceea ce privește limitarea accesului tinerilor la platformele de socializare – practicată deja în multe state – este evident că pomenitul mecanism de valorizare reciprocă a românilor va rămâne în parametri actuali ai aceluiași regim funcțional. Ba, chiar se va accelera, având consecințe greu de bănuit în momentul de față. Dintr-o astfel de perspectivă, mai că-ți vine să crezi că, întrucât actualul model cultural va rămâne încă multă vreme dominant, șansele schimbării mai sus pomenitului regim al valorizărilor reciproce vor fi, din nefericire, minime.
În consecință, privind din perspectiva rostului social al partidelor – adică a posibilității unor politici care să modifice prezentul profil cultural al românilor, așadar, al unui posibil proces de reconfigurare al unui altfel de regim al valorizărilor reciproce – este evident că actualele partide par să-și fi încheiat misiunea istorică. Operațiile de rebraduire, extrem de costisitoare, pe banii românilor, nu vor genera niciun fel de reinventare a actualelor partide. Căci, din nefericire, resursele intelectuale și umane de care dispun nu vor ajunge niciodată în situația de a genera vreo schimbare care să conteze cu adevărat.
Totul depinde cât de disperați vor ajunge unii dintre români. Și câți dintre cei care populează elitele noastre intelectuale vor realiza cu adevărat situarea acestora. Și vor fi dispuși, în consecință, să participe la structurarea unor politici coerente în acest sens…
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
